Caută 
1 MIN
Acest creştinism al bucuriei şi al speranţei, al îndrumării smerite şi al regăsirii Căii, în orice clipă a existenţei şi în orice situaţie, începând cu cele mai simple şi până la cele mai dramatice, aparent fără ieşire, pe care-l propovăduia părintele Cleopa, m-a fascinat.
Modesta căsuţă de sub munte a părintelui avea pe atunci un minuscul paravan locuibil. M-am numărat printre beneficiarii lui. Părintele mi l-a încredinţat cu toată dragostea, lăsându-mi libertatea să-mi fac programul şi să mă folosesc de clipele lui de răgaz. Purtam în desagă diverse cărţi laice pentru trebuinţele mele studenţeşti. Mai „iezuit”, părintele Varsanufie nu le agrea, îndrumându-mă să citesc din vieţile sfinţilor. Mult mai „liberal”, părintele Cleopa nu se arăta îngrijorat de lecturile mele. Şi chiar eram, întrucât încercam să descifrez textul dătător de dureri de cap al Prelegerilor de filosofie a istoriei a lui Hegel. Întocmeam o lucrare de seminar despre viziunea asupra istoriei a ilustrului filosof clasic. Părintele nu era familiarizat cu acesta, iar eu eram un simplu învăţăcel. Nu m-a pus să-i povestesc despre carte, aşa cum ar fi făcut un curios superficial, ci m-a invitat să-i lecturez textul asupra căruia stăruiam. S-a aşezat tacticos lângă mine şi, ca un învăţăcel ascultător, a luat aminte la Hegel. Se făcea vorbire despre istorie ca împlinire a scopului lui Dumnezeu. Părintele a fost fericit să fie confirmat în viziunea lui de Hegel însuşi. Deşi textul era suficient de abscons, a continuat gândurile filosofului, de parcă l-ar fi cunoscut de când lumea, iar acum doar relua o lectură uitată pe un prici de chilie. Hegel părea să intre în sistemul lui de referinţe şi confirmări, ca un predecesor ilustru, dintr-o lungă listă în care intrau, fără contradicţie, de la evanghelişti şi sfinţi până la teologi şi filosofi moderni. Ca unul care mă străduiam, nu fără transpiraţie, să prind înţelesul textului hegelian, am fost uluit să constat uşurinţa cu care părintele capta înţelesurile adânci, de parcă le-ar fi ştiut dintr-o altă existenţă. Mă uitam smerit la el, nevenindu-mi să cred că poate să pătrundă esenţa textului cu o naturaleţe desăvârşită. Am reflectat la această întâmplare după ce am întors textul pe toate părţile, constatând că părintele a pătruns fără ezitare esenţa cugetării hegeliene. Cum se putea ca un om cu doar patru clase – m-am întrebat -, poate să vadă în lăuntrul ideilor filosofului? Am înţeles mai apoi, cunoscându-l şi cercetându-i viaţa şi lucrările, că această pertinenţă era doar una dintre faţetele harului divin cu care fusese dăruit. Aşa cum capta sensul ideii din cele mai complicate texte, părintele avea puterea harică de a trece dincolo de aparenţe şi a citi în sufletele oamenilor, iar apoi de a netezi căi şi a îndruma. Iar cum nu poţi fi convingător în această pedagogie dacă eşti supărat pe păcatele oamenilor ori pe statornicia lor în greşeală, părintele ştia să aducă fiecăruia o rază de lumină, însoţită de un zâmbet generos şi o vorbă de duh. Nu penitenţi plecau pelerinii ce căutau povaţă de la el, ci fiinţe înduhovnicite care regăseau încrederea în Dumnezeu şi în ei înşişi. Ştia prea bine în ce vremuri vitregite de lipsa libertăţii de credinţă şi de ateism agresiv trăiam noi toţi. Mai ştia părintele şi despre aceea că bietul om se află „sub cumpăna vremurilor”, nu atât de la bătrânul cronicar cât din experienţa sa de viaţă şi din corecta evaluare a timpului. Viaţa, dar mai ales profunda înţelegere a rostului omului în istorie îl înţelepţiseră. De aceea, nu vinovăţii căuta să afle părintele de la semenii săi. Bucuria lui de a-şi întâlni semenii se transforma aproape instantaneu într-o stare de graţie care ilumina chipurile celor prezenţi. Poate de aceea eu nu l-am văzut niciodată încruntat şi nu cred să fi fost o clipă supărat pe oameni. Acest creştinism al bucuriei şi al speranţei, al îndrumării smerite şi al regăsirii Căii, în orice clipă a existenţei şi în orice situaţie, începând cu cele mai simple şi până la cele mai dramatice, aparent fără ieşire, pe care-l propovăduia părintele Cleopa, m-a fascinat. Nimic din ceea ce trăisem până atunci, ca experienţă spirituală, nu era comparabil cu ceea ce îmi descifra părintele. Dumnezeul creştinilor nu putea fi altfel decât bun, adânc înţelegător şi generos îndrumător. Pentru foarte mulţi creştini care l-au cunoscut, părintele Cleopa a existat şi s-a nevoit spre a ne face să înţelegem câte ceva din nobilele înţelesuri ale învăţăturii Mântuitorului.
Mihai Dorin este conferenţiar doctor în cadrul Catedrei de Ştiinţe Socio-umane a Universităţii Tehnice “Gh. Asachi”, Iaşi.
Publicitate și alte recomandări video
