Pe mâinile cui încape Iaşul

Un profesor universitar de Istoria artei; decanul Baroului de avocaţi Iaşi, urmat de rectorul universităţii fanion a oraşului; un cercetător ştiinţific în domeniul socio-uman, cadru universitar al Facultăţii de Drept; un matematician profesor universitar, şef de catedră la Politehnică; un profesor plin la facultatea de Filosofie, şef al catedrei de Logică. Pare o listă onorabilă, nu-i aşa? Sau, în fine, măcar acceptabilă. Este exact lista cu funcţiile deţinute în activitatea profesională de liderii partidelor parlamentare de la Iaşi, în perioada aproximativă 1996- 2000. Adică, în mare, acum 15-20 de ani. Să le dăm şi nume celor de mai sus, cu bune şi rele, în ordine: prof.dr. Ion Solcanu, av. Adrian Mogoş – prof.dr. Dumitru Oprea, lect.cerc.av. Vasile Lupu, prof.dr. Constantin Simirad, prof.dr. Petru Ioan.

Haideţi să vedem şi cum stăm acum, sau, după caz, cum am putea sta peste câteva luni, în oraşul în care multora dintre locuitori le place atât de mult să se împăuneze cu faptul că trăiesc într-un oraş al culturii, într-un vechi şi mare centru universitar!

PSD – un inginer geolog fără nici un portofoliu, sau un inginer mecanic care n-a profesat o secundă în branşă, dar care “şi-a făcut mâna” cu cazările studenţeşti; PNL – un profesor de geografie care n-a profesat de asemenea o secundă meseria, “plonjând” direct din facultate pe funcţii numite pe filieră politică, la umbra “maestrului” Relu Fenechiu, başca încă student în Drept la privat, sau un economist fără altă experienţă decât administrarea micii firme de familie; PPDD – un fost angajat al unei firme de pază, fără pretenţii universitare; UNPR – un general de infanterie, absolvent de şcoală de ofiţeri la Sibiu, cu facultate de drept făcută la bătrâneţe. Vă pare cumva a fi vreo listă onorabilă a unui oraş cu tradiţii culturale de talie naţională? Sau a citadelei universitare cu cea mai mare vechime din ţară? Nouă nu. I-am numit mai sus, cum probabil v-aţi dat seama, pe cei care deţin sau ar putea deţine, cât de curând, funcţiile de conducere de primă mână din filialele partidelor parlamentare de la Iaşi. Adică, pe nume, respectiv: Mihai Chirica – Sorin Iacoban, Costel Alexe – Marius Dangă, Alin Aivănoaei, Gheorghe Emacu.

Nu avem pretenţia, nici pe departe, că acum 15-20 de ani existau prea multe motive de mulţumire vizavi de activitatea politicienilor locali. Nemulţumirile şi dezamăgirile erau şi atunci cel puţin la fel de mari. Ba chiar, s-ar putea spune, şi mai mari. Motivele sunt multe. Dar sigur şi din cauză că acum opinia publică a devenit mult mai blazată în faţa ororilor care se petrec pe scena politică. În 1996-2000 pe milioane de români îi prindea ora 2 noaptea urmărind cu sufletul la gură, adesea plini de “draci”, talk-show-urile politice ale lui Marius Tucă. Acum, aceeaşi oră fatidică îi prinde adesea pe milioane de români, mulţi din ei aceeaşi, cu telecomanda în mână încremeniţi în faţa show-urilor tv de joasă speţă, cu vedete ce n-au făcut altceva în viaţa lor decât să-şi dea hainele jos, ale lui Capatos şi ale Kanal D. Am ajuns cu blazarea şi lipsa de interes faţă de politică până acolo încât posturile tv importante nici măcar nu deschid principalele jurnale de ştiri cu reţinerea unui fost ministru acuzat că a furat de la noi toţi 90 de milioane de euro, în ziua în care asta se întâmplă. Asta pentru că în aceeaşi zi am avut “ghinionul” să fie internată în spital mama unei starlete precum Oana Zăvoranu.

Ce s-a întâmplat în aceşti 15-20 de ani de am devenit atât de nepăsători faţă de ceea ce este cu adevărat important pentru calitatea vieţii noastre? Atât de incapabili de a reacţiona eficient în folosul nostru?

Ceea ce se petrece la nivelul Iaşului în aceste zile de schimbări importante la nivelul partidelor locale poate fi o explicaţie pentru tot acest neajuns la nivel naţional. Cum s-a ajuns ca partidele importante să fie conduse, într-un oraş ca Iaşul, de personaje atât de mediocre? Sunt, credem, cel puţin trei cauze importante. Să le luăm pe rând!

1. Scăderea vertiginoasă a prestigiului funcţiei de politician (deputat/ senator/ lider local). Asta a dus până acolo încât oamenii de calitate şi cei cu influenţă  să prefere să nu se mai implice în politică în mod direct, ci să influenţeze decizia prin interpuşi, dacă vor asta, sau să stea deoparte, dacă nu au interes. Un exemplu elocvent, mai puţin cunoscut în afara culiselor, este eşecul negocierilor dintre fostul lider al PSD Iaşi înaintea alegerilor parlamentare din 2012 cu doi rectori ieşeni: ambii au refuzat să fie puşi pe liste. Motivul: nu voiau să fie asociaţi cu titlul de deputat/ senator/ politician.

2. Modul defectuos în care se face selecţia liderilor în partid. Asta pentru că alegerile interne sunt departe de a fi democratice, iar votanţii aleg în funcţie de cât primeşte fiecare în mod direct, nu cu gândul la beneficiul general al partidului la alegerile viitoare.

3. Dorinţa tot mai mare a şefilor de filiale de a controla toată puterea locală. Aşa se şi explică de ce au ajuns oameni politici importanţi – deputaţi, europarlamentari etc. – personaje fără nici cea mai mică experienţă în afara politicii, în activitatea profesională de exemplu, precum tinerii Cătălin Ivan, Costel Alexe şi alţii deloc puţini, puşi în funcţii poate mai puţin vizibile. Pentru liderul local, oamenii de paie cu care s-a înconjurat erau nu numai o chestiune ce-i asigura supravieţuirea ca lider, dar aşa putea controla autoritar absolut toate centrele de putere locală. Pentru ce să te complici cu un rector, un universitar sau om de cultură cu principii sănătoase când tu ai de luat zeci de decizii dubioase şi de făcut mereu înţelegeri politice necurate şi deloc uşor de explicat? Şi când sunt atât de mulţi cei care execută ordinul murdar fără să crâcnească, pentru că ştiu că altfel rămân fără sinecură şi chiar muritori de foame, căci nu ştiu să facă nimic?

Avem pretenţii în general de la clasa politică locală, vrem onestitate, ne dorim viziune, prestanţă, reprezentativitate pentru o comunitate complexă şi adesea elevată precum Iaşul. Suntem chiar atât de dezamăgiţi încât, credem, ne-am mulţumi şi dacă această clasă politică locală ar fi în stare măcar să ne insufle speranţă. Toate acestea nu au fost posibile nici acum 20 de ani, nici acum 15, şi nici acum 10. În acest moment, cu actualii conducători politici, pare cu atât mai puţin posibil. Pe mâinile cui încap proiectele importante ale Iaşului?