Pleacă, generale!

marți, 03 noiembrie 2015, 02:50
1 MIN
 Pleacă, generale!

Vedem şi ne crucim: onoarea e o vorbă, de alţii inventată, iar interesul naţional e o lozincă găunoasă.

General cu patru stele, obţinute într-o viteză năucitoare şi într-un timp inept, dintr-o ţară debusolată. E solemn ca o sperietoare în lanul cu porumb, priveşte mereu înainte, într-un punct mort şi clamează numele ţării sacadat, ori de câte ori deschide gura. De parcă ţara ar uita să mai existe fără peroraţia lui. În mijlocul unui popor zăpăcit de zeci de ani, vorbele lui serbede despre “interesul naţional” l-au făcut în egală măsură popular, celebru, penibil şi ridicol. Dar ce mai contează substanţa vorbelor dacă aduce voturi! Statura lui pătrăţos – impozantă, cuvintele rostite sentenţios şi solemnitatea pompoasă i-a sedus pe cei mai săraci cu duhul dintre români; dovadă e faptul că ele i-au adus suficientă popularitate cât să viseze pentru făcătura lui politică un scor compus din două cifre. Deocamdată, joaca ţonţoroiul cu “interesul naţional”, prelungind agonia Guvernului Ponta. Dacă interesul naţional a suportat stoic repetatele siluiri, onoarea a decis să se răzbune. Generalul Oprea a evocat-o atât de des şi la toate răspântiile încât numita, scârbită, s-a încăpăţinat să-i dea o lecţie, punându-l la încercare. Conform obiceiului pământului, domnul general nu se poate deplasa decât în coloană. Şi cum nimeni din ţara aceasta nu ştie unde începe şi unde se termină interesul naţional al generalului, acesta a extins cu de la sine putere lărgirea ariei semnatice a conceptului, decizând că orice deplasare a sa, fie şi la mama acasă are o fatală dimensiune şi viziune… naţională.

Cu o săptămână în urmă, generalul plimba interesul naţional, însoţit de inevitabila coloană de poliţişti. Ghinion pentru general şi tragedie pentru un tânăr poliţist. Cum personajul nu poate circula decât cu viteza ameţitoare, precum cariera sa fulminantă, poliţistul se loveşte şi moare. Iar bravul nostru general pe puncte nu catadicseşte să oprească şi dispare în ceaţă, ca un laş. În prima apariţie publică, generalul pozează solemn lângă premierul penibil, care-l apără nervos şi iritat de întrebările ziariştilor. În cea de-a doua ieşire, generalul bălmăjeşte nişte explicaţii stupide. O asemenea laşitate îngemănată cu stupiditatea nu mi-a fost dat să vad. În fine, acum vedem şi ne crucim: onoarea e o vorbă, de alţii inventată, iar interesul naţional e o lozincă găunoasă.

Generalul s-a confruntat cu o faptă reală şi tragică: decesul unui poliţist din convoiul său inutil şi sfidător, după care nu a găsit de cuviinţă să-şi ceară iertare. Dacă într-o aseamenea împrejurare, generalul fuge de la locul faptei, imaginaţi-vă, dragi compatrioţi, că numitul ar conduce o armată în condiţii de război. Se sparie gândul.

În anii de când generalul ne zgârie urechile şi ne sfidează inteligenţa cu gesturile şi comentariile lui solemn-ridicole, românii au mai aflat şi despre alte isprăvi demne de cartea recordurilor din lumea  a treia spre a patra: cum s-a ajuns personajul mai ceva ca Făt Frumos, cum s-a instalat conducător de doctorat, cum a plagiat şi multe altele. După care a intrat în politică în cârca PSD, iar mai nou chiar se crede general şi de neînlocuit. Armata Română are datoria de onoare (pe bune) să se dezică de personaj, iar politicienii au obligaţia să-şi facă ordine în strategiile de colaborare: ori defilează cu el şi se dezonorează, ori îl izolează şi îl trimit la vatră, să-şi rumege pensia. Nu-mi fac iluzii că asta se va întâmpla în ţărişoara noastră. Am şi argumente în acest sens: Opoziţia s-a trezit după protestul tinerilor, iar Armata e în regim de silenzio stampa. Cum de la politicieni nu am aşteptări, mai risc un apel către oamenii cinstiţi din Armată: delimitaţi-vă de generalul laş!

O speranţă certă mai am totuşi în această atmosferă irespirabilă de cloacă politicianistă: generaţia Facebook, ce s-a mobilizat, a identificat răul şi ne-a invitat să abandonăm laşitatea inertă ori indiferenţa complice. Toată preţuirea pentru aceşti tineri care au curajul să respingă pseudomorala bătrânilor ticăloşiţi în rele. Ei sunt certitudinea că România mai are un viitor.

Mihai Dorin este istoric şi publicist

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii