Caută 
4 MIN
Când se apropie alegerile, întrebările cele mai interesante sunt următoarele: cum arată frontul anti-PSD? Există cooperare între participanţi? Are PSD o ancoră în zona adversarilor, în vederea unei coaliţii?
În continuarea textului de săptămâna trecută, care a formulat câteva concluzii generale şi s-a concentrat asupra semnificaţiei scorului obţinut de Partidul Social Democrat (PSD), e momentul să discutăm pe scurt comportamentul Partidului Naţional Liberal (PNL).
Pentru PNL, rezultatul de la legislative semnalează că ambiţia de a domina necontestat jumătatea de centru-dreapta a spectrului politic, aşa cum face PSD la centru-stânga, trebuie abandonată. Dacă doreşte să concureze cu PSD – şi nu să se alieze cu el, aşa cum a făcut nu demult – PNL trebuie să fie parte dintr-o coaliţie mai largă.
Proiectul „singur pe centru-dreapta” a fost urmărit de conducerea PNL încă din perioada USL. Ideea era ca USL să rămână unită până în preajma alegerilor din 2020 (câştigând totul între timp) şi să sufoce PDL, la acea vreme asociat cu Traian Băsescu. Pe atunci, mulţi naţional-liberali sperau ca guvernarea prelungită să le permită să prindă rădăcini în teritoriu la fel de lungi şi de puternice ca ale PSD. Doctrina era mai puţin importantă, vitale erau reţelele teritoriale de putere, capitol la care PSD a stat mereu mai bine.
Lucrurile au evoluat pe alte coordonate în 2014, dar victoria lui Klaus Iohannis şi începerea fuziunii cu PDL (acum desprins de Traian Băsescu) le-au creat multor naţional-liberali iluzia că obiectivul poate fi atins şi în noile condiţii. În timp, însă, a devenit tot mai clar că PSD a rezistat şocului înfrângerii, iar noul PNL are de parcurs etape dificile şi neplăcute, cum ar fi definitivarea fuziunii şi eliminarea confuziei create prin transferul la clubul popularilor europeni. De asemenea, lipsea un lider cu vocaţie de premier, care să-i dea replica lui Victor Ponta, rămas în fotoliul de prim-ministru după eşecul electoral.
În acest context apare calculul incorect din toamna lui 2015, după căderea guvernului Ponta în urma dramei de la „Colectiv”. Klaus Iohannis şi conducerea PNL vor să elimine PSD de la guvernare pentru a nu-l lăsa să ofere cadouri electorale, în 2016. În fapt, pentru PSD este o ocazie de a ascunde părţile mai neplăcute ale bilanţului anilor 2012-2015 şi de a-şi dezvolta un discurs de opoziţie împotriva guvernului de tehnocraţi. Cu cât se identifică mai mult liberalii cu guvernul Cioloş, din nevoia de a-şi găsi şi de a-şi proiecta un mesaj politic, cu atât este mai eficace tactica PSD.
Ar fi interesant de aflat cum au evaluat diverşii lideri PNL şi preşedintele Iohannis posibilele scenarii de acţiune, în perioada crizei guvernamentale. În orice caz, în condiţiile în care partidul nu făcea o opoziţie serioasă şi nici nu reuşea să-şi clarifice disputele şi dilemele interne, poate că nu era chiar iraţional să se meargă pe cartea guvernului de tehnocraţi. Totuşi, a fost o decizie imprudentă.
Mai departe, însă, pe măsură ce se apropiau momentele electorale, a devenit tot mai clar că PNL – liberal sau popular – nu înţelege cui trebuie să i se adreseze pentru a strânge voturi. Coaliţia anti-Ponta din 2014 e demult destrămată, iar o parte din acel electorat migra la USB/USR sau se retrăsese din arenă. Guvernul Ponta ţintise prin politici, fie ele şi incoerente, mediul economic privat, astfel că PNL are dificultăţi în această direcţie. Grav este însă faptul că pentru PNL mediul privat se reduce la întreprinzători, interesul pentru angajaţii din mediul privat fiind aproape nul. Aceştia sunt numeroşi şi, cu excepţia celor interesaţi cu prioritate de nivelul salariului minim, nu ar avea motive să aprecieze tendinţa PSD de a favoriza mereu angajaţii din sectorul bugetar.
Această categorie nu va putea asigura niciodată monopolul PNL pe segmentul de centru-dreapta al politicii româneşti, dar îi poate oferi un rol de prim-plan în cadrul unei eventuale coaliţii anti-PSD. De altfel, termenii de „stânga” şi „dreapta” trebuie luaţi cu multă precauţie în discuţiile despre România (şi nu doar despre ea). Când se apropie alegerile, întrebările cele mai interesante sunt următoarele: cum arată frontul anti-PSD? Există cooperare între participanţi? Are PSD o ancoră în zona adversarilor, în vederea unei coaliţii?
