Primăria: Luna asta trecem cu maşinile peste tunelul Fundaţie

miercuri, 19 iunie 2013, 01:50
2 MIN
 Primăria: Luna asta trecem cu maşinile peste tunelul Fundaţie

Tunelul va fi gata însă până la sfârşitul anului.

Oficiali de la Ministerul Dezvoltării au verificat ieri stadiul mai multor proiecte finanţate cu fonduri europene. Prima oprire a fost pe şantierul din Fundaţie, unde constructorul şi reprezentanţii Primăriei au avut anumite contre asupra întârzierilor lucrărilor şi a termenului de finalizare. „Întârzierea este de o lună de zile, dar ea este datorată descărcărilor arheologice. În general, pasajul are problema cu întârziere. În rest, celelalte lucrări vor fi executate în grafic. A fost o sincopă cu banii care circulă destul de greu din Trezorerie în bancă, de aceea s-a protestat. Nu vom mai avea astfel de situaţii. Sper ca până la sfârşitul lui august să fie finalizat“, a declarat Petru Gorongea, directorul firmei SCCF Iaşi.

Reprezentanţii Primăriei au transmis însă că lucrarea va fi încheiată în cursul acestui an. „Indiferent despre ce stare conflictuală sau mai puţin conflictuală vorbim cu constructorul de acolo, noi terminăm pasajul. Este irealist să spună că în luna august circulă maşinile pe acolo. Sub nicio formă nu va fi aşa. Anul acesta se va întâmpla. Noi vrem şi sperăm să se ţină de cuvânt şi până la sfârşitul lunii să putem trece cu maşina peste pasaj“, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.

Autorităţile care coordonează Programul Operaţional Regional au mai vizitat ieri Biserica „Sf. Sava” şi sediul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, acolo unde se află autospecialele cumpărate cu fonduri europene. „Judeţul Iaşi beneficiază de cea mai mare alocare financiară pe POR. Rezultatele sunt pe măsura alocării, adică foarte bune. Judeţul şi municipiul sunt exemple de bune practici care ar trebui replicate în alte părţi“, a spus Cătălin Surdeanu, şeful Autorităţii de Management pentru POR.
 

Comentarii