Puterea şi strada

Probabil că mulţi se întreabă în acest moment, după al doilea rând de demonstraţii masive, în multe oraşe din ţară, cine va câştiga: puterea sau strada? Înainte de a încerca un răspuns ar trebui să trecem în revistă câteva întrebări importante: 1. Sunt iniţiativele actualei puteri în domeniul justiţiei, concretizate prin cele două proiecte de OUG – privind graţierea şi modificarea Codului Penal, redactate de ministrul Florin Iordache şi consiliera sa (după propria sa mărturisire), rezultatul unei dorinţe sincere de a corecta nedreptăţi sau paragrafe cu probleme din Codul Penal sau la baza acestora stau, în primul rând, presiuni consistente din zona politică (şi, ca să fim sinceri, nu doar din partea binomului PSD-ALDE)? Şi, ca un adaos, este potrivită maniera în care s-a încercat şi se încearcă implementarea acestor demersuri? 2. Dincolo de răspunsul la prima întrebare, e necesară o lege a graţierii şi, mai ales, sunt necesare corecţii, precizări, reformulări, de pildă cele legate de definirea abuzului în serviciu, în actualul Cod Penal sau acesta este perfect şi nu e nevoie de nici un fel de revizuire? 3. Dacă acceptăm totuşi ideea că sunt probleme în sistemul de justiţie, în ceea ce priveşte maniera în care sunt conduse unele anchete penale, în legătură cu interferenţa exagerată a SRI, că e nevoie de a reformula anumite paragrafe din Codul Penal, care ar fi maniera în care aceste chestiuni ar trebui gestionate şi care sunt şansele ca părţile aflate pe poziţii adverse să intre într-un dialog autentic? 4. Care este susţinerea de care se bucură protestele în rândul populaţiei, dincolo de cei care au ieşit în stradă? Este afectat PSD din acest punct de vedere? Cine câştigă şi cine pierde, în plan politic, din această confruntare? 5. Sunt indicii că actuala putere e dispusă să cedeze la presiunea străzii, aşa cum s-a întâmplat în trecut sau, de data aceasta, este dispusă să meargă până la capăt?

În afara acestor întrebări mai rămâne de lămurit o chestiune fundamentală: pentru o bună parte din media şi cu siguranţă pentru cei mai mulţi dintre cei care ies în stradă lupta împotriva corupţiei este percepută ca o chestiune de viaţă şi de moarte, cea mai importantă cu care se confruntă ţara în acest moment. Au dreptate sau lucrurile trebuie privite mult mai nuanţat?

La prima întrebare răspunsul nu e greu de dat. În mod evident există o presiune internă imensă în PSD, e vorba de primari, de preşedinţi de consilii judeţene, de parlamentari, miniştri, de lideri la vârf, care solicită tranşarea definitivă a ceea ce ei percep a fi o "vânătoare de vrăjitoare" întreprinsă de procurori, cu sprijinul ocult al SRI, împotriva lor. Ca răspuns, s-a încercat un fel de rezolvare de tip "blitz krieg", cu ordonanţe de urgenţă, la foarte scurt timp după consumarea alegerilor, într-o perioadă considerată relativ moartă, puţin după sărbătorile de iarnă. La fel de evident e şi faptul că nu grija pentru condiţiile existente în puşcării (o problemă însă cât se poate de reală!) şi nici dorinţa de a răspunde cerinţelor CEDO, argumentele vehiculate de guvern şi de liderii PSD în spaţiul public, au fost elementele principale care au stat la baza demersului. Oricum, chiar dacă nu e vorba neapărat de motive artificiale, ele nu justifică în vreun fel graba cu care s-a procedat. O grabă care s-a dovedit până la urmă contra-productivă şi mai ales suspectă, în condiţiile în care altele ar fi trebuit să fie totuşi priorităţile la începutul guvernării.

Pe de altă parte, nici problemele reale din sistemul de justiţie, cele enumerate mai sus, nu pot fi trecute uşor cu vederea. Când apar, de pildă, dovezi privind transcrieri "ajustate" ale unor interceptări introduse în rechizitorii, când numărul de mandate de interceptare pe probleme de siguranţă naţională este excesiv, proporţional mult mai mare decât în ţări ca Statele Unite, în care mizele sunt infinit mai mari, nu poţi ignora astfel de lucruri. La fel, formulările extrem de vagi de la abuzul în serviciu lasă câmp liber unor "forţări" inacceptabile în cursul anchetelor penale. După cum şi numărul de arestări preventive este exagerat de mare când facem comparaţii cu alte ţări din Europa.

În teorie, toate aceste ar trebui discutate într-un cadru adecvat cu argumente şi poziţionări abordate profesionist, tehnic. Nu poţi spune că nu contează procedurile, lasă să-i ardă, indiferent cum, pe corupţi!, pentru că asta violează toate principiile de drept dintr-o societate civilizată. Însă şansele ca acest lucru să se întâmple sunt extrem de reduse. Pe de o parte actuala putere, şi în fapt o bună parte din întreaga clasă politică, vrea să obţină rapid, fără acolade, rezolvarea unei probleme stringente. De cealaltă parte, există un soi maximalist autist care vede în procurori, mai ales în DNA, răspunsul la toate marile probleme cu care se confruntă ţara şi acceptă exclusiv argumentele aduse de aceştia în orice discuţie pe această temă. Ceea ce blochează din start orice dialog raţional, echilibrat, legat de chestiunile menţionate anterior.

În acest punct trebuie spus că, deşi români vor declara probabil în număr mare, dacă sunt întrebaţi, că sprijină ferm lupta împotriva corupţiei, când se intră în detalii părerile devin mult mai nuanţate. Foarte probabil, simpatizanţii şi votanţii actualei puteri vor vedea în protestele de stradă doar acţiuni cu tentă exclusiv politică. Al căror scop nu este acela al promovării unor principii, ci doar preluarea puterii prin mecanisme nelegitime, după cum susţine chiar Liviu Dragnea. Ceea ce principalii vectori mediatici ai actualei puteri, RTV şi Antena 3, reuşesc de altfel, destul de bine, să transmită. De partea cealaltă, Klaus Iohannis se agaţă, şi nu fără succes, de actualele proteste pentru a se reinventa politic. Propunerea privind referendumul e o provocare relativ abilă dată actualei guvernări fie că se va organiza vreodată un astfel de referendum, fie că nu. Însă trebuie spus că tema în sine, cea a aniticorupţiei, nu mai are aceeaşi forţă din trecut.

Oricum, într-o formă sau alta, puterea va merge foarte probabil până la capăt, chiar dacă e de presupus că se vor face unele ajustări propunerilor iniţiale, pentru a mai calma spiritele (chiar astăzi Ministrul Justiţiei organizează o astfel de dezbatere). Că vor rămâne ordonanţele, că, cel mai probabil, se va merge pe asumarea răspunderii în Parlament, rămâne de văzut. Spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în trecut atât contextul intern, cât, mai ales, cel extern sunt mult mai favorabile. Nici Europa şi, cu atât mai puţin America lui Trump, nu mai au timp pentru acest gen de dispute. Aşa că e greu de văzut că puterea va rata oportunitatea.

Însă dincolo de această discuţie pasională şi, desigur, importantă, poate ar trebui să realizăm faptul că în jurul nostru lumea se schimbă cu repeziciune. Pe zi ce trece vedem cum reperele pe care le credeam bine stabilizate, UE, NATO, relaţia strategică cu America sunt puse, brusc, în chip major în discuţie. Iar impactul pentru România e, din acest punct de vedere, mult mai important decât o lege a graţierii sau anumite formulări din Codul Penal. Or, din păcate, şi asta e principala problemă cu care ne confruntăm în prezent, nu avem deloc lideri la vârf care să ne dea sentimentul că sunt în stare să navigheze prin vremuri geopolitice atât de tulburi.