Reţetarul naturist: Orez cu sfeclă roşie în ultimele zile de post

luni, 22 decembrie 2014, 22:30
2 MIN
 Reţetarul naturist: Orez cu sfeclă roşie în ultimele zile de post

Orezul alături de cartof şi fasole, este vedeta cea mai indrăgită de gospodine în perioada postului alimentar, dar şi la sărbători. Iar acest lucru este uşor de înţeles mai ales că boabele de orez sunt vedete la prepararea unor mâncăruri tradiţionale de sărbători.

Astăzi, însă, nu ne vom ocupa de orezul din bucatele de pe masa tradiţională sau la prăjiturele sau alte mâncăruri „de dulce”, ci vom pregăti orezul pentru zilele de post ce au mai rămas. Fie că le facem cu legume, simplu, cu miere sau cu nuci, boabele de orez sunt întotdeauna gustoase dacă ştim ce condimente să alăturăm la ele.

Avem nevoie de o cană de 250 ml pe care o umplem cu orez. Dacă este din cel sălbatic se spală bine şi se undeşte cu puţin ulei de măsline. Peste el se aruncă apoi în tigaie legumele tăiate cubuleţe mai mici: morcov, pătrunjel, ţelină şi păstârnac. Nu se lasă mult pe foc, ci numai puţin cât învârtim de două ori cu lingura de lemn şi amestecăm aromele toate. Apoi turnăm două căni cu apă fierbinte peste ele, cana fiind cea cu care am măsurat şi orezul. Potrivim de sare şi piper, lăsând să tragă câteva clocote bune. Trecem oala la cuptor şi, nu înainte de a adăuga o sfeclă roşie pe care o facem cuburi şi o punem şi pe ea peste orezul cu legume. Presărăm puţină sare şi o lingură de ulei de măsline presat la rece apoi lăsăm totul să se moaie bine la cuptor până se evaporă apa. Când vedem că apa nu mai bolboroseşte deasupra orezului scoatem oala din cuptor.

Servirea se face după ce orezul s-a răcorit puţin punând deasupra, după gust, puţină zeamă de lămâie, praf de busuioc sau sos de soia.

Manuela ANDREI

 

Comentarii