Rezultatul, conform cu realitatea

miercuri, 06 mai 2015, 01:44
3 MIN
Nici CSMS, nici Rapid nu meritau să înscrie în meciul de luni, din Copou
 

Doar naivii puteau aştepta spectacol la meciul CSMS Iaşi – Rapid Bucureşti! Miza mare a punctelor, prezenţa unor “dirijori” italieni pe băncile tehnice ori echilibrul valoric dintre cele două loturi anticipau ideea unui joc în care riscurile vor fi minime, iar rezultatul va fi pus pe primul plan. Iar aşteptările au fost confirmate! Cele două echipe aflate în cursa pentru evitarea retrogradării au îmbrăţişat aceeaşi idee principală, păstrarea porţii intacte, ofensiva fiind trecută la capitolul “suplimente”. Într-un astfel de peisaj, nu a fost de mirare nu numai că nimeni nu a înscris, ci şi că nu a apărut nicio ocazie cu adevărat importantă de gol, ci doar câteva faze de poartă, ori că doar trei şuturi au fost cadrate, şi acelea trimise de la 25 de metri!
De vină pentru aceste cifre a fost nu numai tactica gândită de Nicolo Napoli şi Cristiano Bergodi ori evoluţiile sigure ale celor două blocuri defensive, ci şi lipsa de culoare etalată de jucătorii ofensivi din ambele tabere. La gazde, doar Onduku a încercat să mai coloreze jocul în timp ce ieşirea lui Pancu, de la Rapid, s-a simţit din plin, Kikas părând din alt film. Drept urmare, chiar dacă oaspeţii au fost mai mobili în primul act, cel puţin în ceea ce priveşte alternarea sistemelor de joc (4-4-2, cu Pancu vârf, 4-2-3-1, cu Benson atacant împins, ori 4-1-4-1, cu Gecov mai avansat şi Garay unic închizător), iar gazdele ceva mai determinate după pauză, senzaţia că nimeni nu poate da gol luni seară în Copou a plutit în permanenţă. Asta şi pentru că la fazele fixe, capitol la care se poate face diferenţa în astfel de partide, nu au apărut lucruri cu adevărat importante, în ciuda neatenţiei cu care ieşenii l-au tratat pe Săpunaru, iar arbitrul Petrescu a refuzat cele două cereri de penalty, “depuse” de ambele echipe.
Unicul rezultat cu care se putea încheia un astfel de meci a mai adus un punct Iaşului în clasament, CSMS fiind, în continuare, în grafic, în ceea ce priveşte cursa pentru evitarea retrogradării. Cu patru meciuri înainte de final, elevii lui Napoli au şapte puncte peste locul XII (care ar putea arunca ocupanta lui în Liga a II-a în ipoteza în care CFR Cluj scapă de penalizarea de 24 de puncte) şi poate juca fără presiune mare fiecare meci rămas din această stagiune.
 
 
CSMS-catalog
 
Grahovac (6) – nu a avut probleme într-un meci în care a avut un singur şut de parat, cel trimis de Pancu în minutul 11.
Voicu (5) – l-a furat valul în mai multe rânduri, având câteva intrări dure ori imprudente.
Mihalache (6) – puţine erori.
Plămadă (6) – sigur.
Ţigănaşu (6) – şi-a făcut datoria.
Ciucur (5) – puţine ruperi de ritm.
Creţu (5) – a muncit, a păcătuit la capitolul inspiraţie.
Enescu (5) – certat des de antrenor.
Böle (5) – a ieşit rar la rampă.
Onduku (5,5) – câteva sclipiri.
Golubovic (5) – o singură ocazie, în minutul 77.
Braga (5) – în nota colegilor din linia mediană.
Bădic (5) – puţină culoare.
Ciucă a intrat în minutul 87.
 

Comentarii