Roboţeii elevilor ieşeni, plini de medalii la un concurs naţional

joi, 07 mai 2015, 01:50
2 MIN
 Roboţeii elevilor ieşeni, plini de medalii la un concurs naţional

Elevii de la Palatul Copiilor au reuşit de la începutul acestui an să obţină o serie de premii importante la concursurile şi festivalurile la care au participat.

 Este vorba de patru evenimente: un turneu realizat în Franţa de către ansamblul de viori „Prietenia” în perioada 7-14 aprilie, apoi Festivalul Copiilor de pe 23 aprilie din Antalya, Turcia, unde au mers copii de la cercul de dans popular, apoi Concursul Naţional de robotică „Cupa Chindiei”, organizat la Târgovişte, în perioada 30 aprilie – 2 mai, şi, al patrulea, Concursul Internaţional de gimnastică aerobică din Bulgaria, care a avut loc în perioada 29 aprilie – 3 mai.

La acesta din urmă, Palatul Copiilor se poate mândri cu trei copii care au ajuns acasă cu cinci premii. David Gavrilovici a obţinut locul II la individual masculin, locul al II-lea la cuplu şi locul al III-lea la trio, Sorina Dărăbăneanu a obţinut locul al II-lea la cuplu, iar Iuliana Ţurcanu locul al III-lea la trio. „Sunt rezultate importante, care dau încredere şi care pot aduce comunităţii noastre un plus de valoare. Pregătesc aceşti copii de la grădiniţă, adică de 6-7 ani, şi pot spune că ei sunt cei mai talentaţi, cu rezultatele cele mai frumoase. Îmi doresc ca toţi să aibă un viitor, să ajungă sportivi de performanţă şi să reprezinte România peste tot”, a declarat Bogdan Banta, antrenorul copiilor şi antrenor internaţional.

Micuţii spun că se pregătesc câte două ore pe zi, iar duminica câte trei jumătate şi că înainte de concursuri muncesc şi mai mult. Aceştia mai spun că s-au simţit minunat în Bulgaria, mai ales atunci când au urcat toţi trei pe podium, la trio.

La robotică, echipa „Spike”, formată din patru elevi, a reuşit să aducă acasă primele locuri de pe podium, cu cei şase roboţei pe care i-au creat. „Anul trecut am participat cu doi roboţi, anul acesta ne-am mobilizat şi ne-am pregătit, am făcut demersuri şi am primit de la conducere suma de 1.400 de lei, am mai primit ajutor de la colegii mei din ţară şi am participat cu şase roboţi. Am copii talentaţi, din fiecare generaţie rămân câţiva care strălucesc în acest domeniu. Noi aşteptăm ajutor şi de la agenţii economici şi a celor de bună credinţă pentru că vrem să aprticipăm şi la anul. Mai avem pe 30 iunie, la Orşova, un concurs internaţional şi sper să venim şi de acolo cu diplome”, a relatat Gheorghe Crâşmăriuc, profesor coordonator.

 

Comentarii