Romanii e destepti: Osul patriotic

Ca si cum lucrurile n-ar merge destul de prost in Romania, noi continuam sa intretinem conflictele etnice, sa le perpetuam de aproape un secol. E drept, n-o fac numai unii etnici romani – o fac si cei maghiari, fie ei politicieni din Ungaria, fie lideri politici maghiari cu cetatenie romana, dar cu totii tributari aceleiasi retorici nationaliste de secol XIX, care nu foloseste la nimic altceva decit sa abata atentia cetatenilor obisnuiti de la problemele relevante ale tarii si societatii, adica incompetenta si coruptia liderilor politici si proasta administrare a teritoriilor pe care le controleaza acesti lideri.

Am regasit zilele trecute, intr-o insemnare de pe blogul unui expatriat anglofon (a carui identitate imi ramine necunoscuta), un fragment despre imaginea de sine a romanului generic care mi s-a parut foarte relevant in contextul dat: „Un roman etnic va considera ca mostenirea lui etnica este EXTREM de importanta si de obicei va fi ferm convins ca este coboritor direct din romani. Romanii cred ca etnicii romani sint o rasa superioara tuturor celorlalte etnii“. Si apoi bloggerul continua, cu aceeasi privire detasata a strainului ce urmareste o populatie straina: „Patriotismul in sensul lui modern este aproape inexistent. Romanilor le pasa mai mult de etnicitatea lor si de mostenirea lor regionala decit de orice forma de loialitate fata de tara sau de guvernare“.

Din pacate, discursul patriotic oficial, preluat si de mass-media, si – ulterior – de populatie, a ramas in faza aceasta: „sintem nepoti de daci si de romani“ (nu mai vorbesc de grupul istoricilor fantezisti, care ii vad pe romani si pe romani scoboritori din geto-daci!). Vorba lui Eminescu, desi intr-un alt context, „toata greco-bulgarimea e nepoata lui Traian“. Nu cred sa existe roman ardelean fara vreun stramos maghiar, roman muntean fara vreun strop de singe bulgar sau macar slav, roman moldovean fara ascendenta maghiara, rusa ori ucraineana (iar incilcitura de etnii din Banat ar pune la grea incercare orice nationalist). Romanii si dacii sint undeva departe. Intre timp, pe acest teritoriu au trecut doua mii de ani si milioane de oameni, din sute de grupuri etnice, care s-au asezat, s-au amestecat, s-au inteles cumva si asa s-a ajuns la Romania moderna. Viziunea etnicista asupra natiunii, utila in secolul al XIX-lea, azi e contraproductiva, mai ales intr-un stat multinational, cum a fost Romania moderna dupa 1918. Mai ales cind e combinata cu o evidenta lipsa de atasament fata de institutiile statului si cu o crasa nepasare a institutiilor acestui stat fata de cetateni.

Pe de o parte, avem discursul de tipul „Noi sintem romani, aici pe veci stapini“ (eventual cu un contradiscurs etnonationalist al extremistilor maghiari ori secui). Pe de alta parte, vehiculam slogane de tipul „Traian Basescu nu e presedintele meu“ sau „Victor Ponta nu reprezinta Guvernul Romaniei“. Patriotismul romanesc – si, adesea, patriotismul de Balcani – e ca un os cu care se joaca un ciine de desene animate: il ingroapa in pamint, uita de el si apoi si-l apara cu indirjire atunci cind il dezgroapa altcineva, dupa care, satisfacut, il linge de doua-trei ori, il ingroapa la loc si-l lasa acolo. Nu e un comportament activ, ci reactiv. N-are nici o legatura cu patriotismul ca atitudine civica, utila societatii si, intr-un final, tuturor cetatenilor romani. In realitate, Romania functioneaza pe sistemul clanurilor, al relatiilor de familie extinsa, conform unui model vetust, ce nu va scoate niciodata statul roman din actuala lui stare de organizare gregara, de tipul „noi s-ai nostri“. Noi, dacii, noi, romanii. (Radu Pavel Gheo)