S-au înteţit controalele la localurile de pe malul Ciricului

miercuri, 10 iulie 2013, 01:50
1 MIN
 S-au înteţit controalele la localurile de pe malul Ciricului

Sunt vizate localurile care deversează dejecţii în lac.

Controalele din zona lacurilor Ciric 1 şi 2 se înăspresc pe zi ce trece. După ce au verificat mai multe firme care funcţionează pe maluri, inspectorii au luat probe din apă şi au constatat prezenţa dejecţiilor. „Continuă partea de investigaţii pe care le facem cu celelalte instituţii publice la Ciric. Colegii de la Citadin au săpat în jurul acelor construcţii şi au descoperit ape uzate. Au venit colegii de la Apele Române să ia probe. Noi considerăm necesar ca prima dată să luăm măsurile cele mai imediate privind stoparea fenomenului de infectare al Ciricului cu ape uzate şi ulterior să vedem cine este vinovat. S-au descoperit ape uzate care nu puteau proveni din pânza freatică, ci cu siguranţă veneau dintr-o reţea de ape menajere de la cine funcţionează acolo“, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.

Verificările de la Ciric au început săptămâna trecută în urma unei reclamaţii care a denunţat „dezastrul ecologic“ din lacuri. Echipe de la Poliţia Locală, Garda şi Agenţia de Mediu îi verifică pe toţi proprietarii din zonă, în special cei care au cluburi pe malurile Ciricului, pentru a vedea cum evacuează apele uzate. Deocamdată a fost dovedită infestarea lacurilor de la Ciric cu dejecţii, urmând ca cei responsabili să fie amendaţi.

Comentarii