De Business

Punem punctul pe știi

Salariaţii de la Mediu ameninţă din nou cu blocarea fondurilor de la UE

miercuri, 31 mai 2017, 01:50
1 MIN
 Salariaţii de la Mediu ameninţă din nou cu blocarea fondurilor de la  UE

Salariaţii din domeniul protecţiei mediului ameninţă cu greva generală. Marţi, angajaţii Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului au declanşat un protest spontan, între orele 11-13. Sindicaliştii din Mediu sunt nemulţumiţi că până în prezent nu a existat nicio reacţie din partea Guvernului şi a factorilor politici în urma protestelor anterioare, din 14 martie, 21 martie şi 27 aprilie, privind „eliminarea discriminării” salariale. 

De asemenea, reprezentanţii angajaţilor susţin că nu au primit niciun răspuns la solicitările scrise. Ca atare, sindicaliştii vor înregistra conflictul de muncă la Ministerul Mediului şi la Ministerul Consultării Publice şi a Dialogului Social, se specifică într-un document publicat marţi de Federaţia Sindicatelor Unite din Mediu. „Prin declanşarea acestui conflict de muncă, ca etapă premergătoare grevei generale se ajunge la diminuarea ratei de absorbţie a fondurilor europene, sistarea emiterii actelor de reglementare necesare fondurilor europene”, se detaliază în comunicat.

Totodată, spun reprezentanţii angajaţilor, prin declanşarea conflictului de muncă se poate ajunge la neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de statul român prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană (UE). „Nerespectarea termenelor de raportare de către România, în calitate de stat membru UE, poate genera riscul declanşării procedurii de infringement, situaţii care vor determina costuri mult mai mari din partea statului român decât costurile generate de o creştere salarială pentru 1.934 de angajaţi. Federaţia Sindicatelor Unite din Mediu a avut o activitate proactivă şi a încercat prin toate mijloacele să sensibilizeze factorii politici şi nu numai, în scopul de a nu se ajunge la blocarea sistemului pentru protecţia mediului, acţiune rămasă fără rezultat”, se precizează în document.  

 

 

Comentarii