Schalke – Steaua, SCOR FINAL 3 – 0 (Uchida, min. 68, Boateng, min. 78, Draxel, min. 85)

miercuri, 18 septembrie 2013, 01:50
7 MIN
Astăzi, de la ora 21:45, în direct pe DigiSport 1 şi Dolce Sport 1, debutul Stelei în grupa E a Ligii Campionilor. Reprezentanta României întâlneşte pe Schalke 04 pe stadionul din Gelsenkirchen

min 90+3: FLUIER FINAL! Schalke – Steaua 3-0!
min 90+1:
Clemens trimite de la colţul scurt în bară 
min 88:
Goretzka intră în locul lui Hoger, iar Clemens intră în locul lui Farfan
min 86:
Steaua termină meciul în zece după ce Adi Popa a ieşit accidentat, iar Laurenţiu Reghecampf a efectuat toate schimbările
min 85: GOL SCHALKE! Draxler scapă singur spre poartă şi îl lobează pe Tătăruşanu
min 82:
Szalai iese, intră Fuchs
min 78: GOL SCHALKE! Draxler paseză la Boateng, care şutează la colţul lung şi înscrie
min 73:
Tatu iese, intră Ad. Cristea
min 72:
Şut al lui Boateng, mingea este respinsă în corner de fundaşii Stelei
min 67: GOL SCHALKE! Uchida înscrie după o gafă colectivă a lui Tătăruşanu şi Szukala. Fundaşul gazdelor a centrat, iar cei doi nu s-au înţeles şi mingea a ajuns în poartă
min 64:
Piovaccari intră în locul lui Kapetanos
min 61:
Adi Popa l-a ameţit pe Draxler, dar şutul său este respins de Hildebrand
min 60:
Tatu intră în locul lui Stanciu 
min 58:
Bourceanu pasează la Georgievski, macedoneanul avansează, şutează, dar mingea trece peste poartă 
min 54: Serie incredibilă de ocazii la poarta nemţilor. Kapetanos a reluat spre poartă, Uchida respinge de pe linie, apoi doi stelişti au trecut la un pas de gol, după care Bourcenau centrează periculos, mingea trecuse de Hildebrand, dar a trecut la o palmă de poartă

min 52:
Aogo centează în faţa porţii, dar mingea trece pe lângă poartă 
min 51:
Boateng şutează, Szukala respinge, nemţii cer penalty, dar arbitrul nu acordă nimic
min 47:
Kapetanos reia pe spate, peste poartă însă dintr-o ocazie excelentă 
min 46:
A început repriza secundă!

min 45+1: PAUZĂ! Schalke – Steaua 0-0

min 45: Boateng şutează din nou din interiorul careului, dar Tănase respinge în corner
min 44:
Boateng scapă pe partea dreaptă, dar Szukala îl blochează excelent pe acesta foarte bine
min 41:
Stanciu trimite peste poartă din lovitură liberă 
min 40:
Hoger îl faultează pe Stanciu şi primeşte galben. Lovitură liberă pentru Steaua
min 39:
Ad. Popa primeşte cartonaş galben pentru un fault la Hoger
min 38:
Bourceanu centrează la colţul scurt, dar mingea nu este ajunsă de stelişti şi portarul lui Schalke a reţinut
min 35:
Şut al lui Stanciu de la marginea careului, mingea este reţinută uşor de Hildebrand
min 32:
Presiune la poarta lui Schalke. Stanciu a şutat dintr-o poziţie excelentă, dar nemţii au reuşit să blocheze
min 31: Şut al lui Tănase de la marginea carelui, Hildebrand respinge greu în corner
min 30:
Reluare a lui Boateng de la marginea careului, mingea trece pe lîngă poartă 
min 29:
Bourceanu primeşte cartonaş galben pentru un fault la mijlocul terenului
min 26:
Steaua a echilibrat din nou partida. Nici una dintre cele două echipe nu pune pericol asupra porţii adverse
min 21:
Steaua a avut cîteva centrări periculoase în ultimele minute, însă nu a reuşit să reia către poarta lui Hildebrand
min 19:
Steaua nu reueşte să se apropie de poarta gazdelor. Echipa lui Reghecampf nu a avut nici un şut la poartă 
min 14:
Boateng trimite cu capul de lîngă Georgievski, Tătăruşanu respinge în corner
min 11:
Ad. Popa şutează de la 25 de metri, mingea este blocată şi Hildebrand reţine
min 9:
Szalai şutează din interiorul careului, Tătăruşanu reţine fără probleme. A fost primul şut pe spaţiul porţii
min 5: Început extrem de echilibrat de partidă! Ambele echipe joacă mult la mijlocul terenului. Steaua ţine bine de minge
min 1: A început partida!

 

Echipele de start:

Schalke: Hildebrand – Uchida, Howedes, Matip, Aogo – Hoger, Neustadter – Farfan, K.P. Boateng, Draxler – Szalai

Rezerve: Fahrmann, Santana, Fuchs, Ayhan, Meyer, Goretzka, Clemens

Steaua: Tătăruşanu – Georgievski, Gardoş, Szukala, Latovlevici – Bourceanu, Pintilii – Ad. Popa, Stanciu, Tănase – Kapetanos

Rezerve: Niţă, Filip, Varela, Prepeliţă, Ad. Cristea, Tatu, Piovaccari

ORA 02:50

Dialog între mucaliţi: "Care va fi scorul la meciul Schalke 04 – Steaua?" / "Păi, n-a zis singur, 0-4!". Fireşte, e o glumă, Steaua ar fi mulţumită cu un rezultat de egalitate de pe stadionul "Auf Schalke" (acum numit Veltins Arena) din Gelsenkirchen. Cei cu înclinaţii spre scenarii necurate au speculat pe seama faptului că UEFA a trimis la acest meci un arbitru turc, pe cunoscutul Cunneyt Çakîr, ştiut fiind că în localitatea minieră din landul Nord Rhein-Westfallen e o puternică imigraţie turcă. Ei, şi ce treabă are Çakîr-efendi cu turcii din tribune? Dacă ne uităm prin formaţia şi chiar prin lotul lui Jens Keller, nu găsim picior de turc, nici măcar dintre aceia germanizaţi. Din contra,  "Null Vier" este o formaţie cât se poate de germană, în formaţia probabilă fiind şase nemţi sadea, excepţiile fiind japonezul Uchida, camerunezul Matip, peruanul Farfan, ghanezul Boateng (Kevin Prince) şi ungurul Szalai. Problema este că depinde de Steaua (dar şi de jucătorii de la Schalke) un posibil rezultat bun la Gelsenkirchen.

Puţintică istorie: Steaua s-a mai încrucişat cu Schalke 04 (numele vine de la ultimele două cifre ale anului înfiinţării) cu doi ani în urmă într-o grupă de Europa League. Primul meci, disputat la Bucureşti, s-a încheiat 0-0, iar pe "Auf Schalke" germanii au învins cu 2-1. A fost 1-1 la pauză, grecul Papadopoulos a deschis scorul, Raul Rusescu a egalat imediat, dar Raul cel mare (ex-galacticul) a marcat golul victoriei. Tătăruşanu, Latovlevici, Bourceanu, M.Costea, Tănase, Prepeliţă şi Nikolic au jucat şi atunci în formaţia pregătită de Ilie Stan, în timp ce la Schalke (antrenor, olandezul Huub Stevens) mai erau Höger, Matip, Draxler şi al nostru Ciprian Marica. În treacăt, să spunem că prima adversară română a "minerilor" germani a fost Sportul Studenţesc, în 1976, Schalke impunându-se la Bucureşti cu 1-0 şi la ea acasă cu 4-0. Un meci în care portarul Rică Răducanu visa să apere un penalty, dar a ratat unul!

Să lăsăm poveştile şi să vedem la ce ne putem aştepta diseară. Fireşte, Schalke este favorită, chiar dacă n-a pornit strălucit în Bundesliga, adunând şapte puncte din cinci etape, zestre cu care ocupă poziţia a noua. Sâmbătă, echipa lui Jens Keller a câştigat greu la Mainz, cu 1-0, graţie unei execuţii frumoase a lui Kevin Prince din lovitură liberă. Echipă eminamente ofensivă, Schalke suferă acum tocmai în zona atacanţilor, după plecarea lui Raul şi accidentarea olandezului Huntelaar. Cum s-a văzut şi la meciul tricolorilor cu Ungaria, atacantul maghiar Szalai traversează o perioadă mai puţin fastă, golurile venind din rândul mijlocaşilor, ghanezul Boateng, speranţa Draxler, sau mereu imprevizibilul peruan Farfan. Huntelaar, care încă mai resimte o ruptură parţială de ligamente, va fi, totuşi, pe banca de rezerve.

La Steaua, totul pare OK înainte de meci. Georgievski, Tănase şi Pintilii au fost odihniţi în meciul de campionat cu Săgeata şi s-au refăcut, astfel încât "Reghe" poate folosi formula standard. Obiectivul tânărului tehnician este primăvara Ligii Campionilor (premieră pentru fotbalul românesc), dar pentru aceasta, una dintre formaţiile de depăşit este chiar Schalke. Ceea ce nu este prea simplu, pentru că Steaua n-a mai bătut o echipă germană din 1957, când se numea CCA (3-1 cu Borussia Dortmund).

Să mai amintim că astăzi se joacă în grupa E şi partida Chelsea – Basel. Bineînţeles gazdele sunt favorite, dar o altă mare echipă engleză, Manchester United a învăţat pe propria piele ce înseamnă să fii favorit în faţa FC Basel. Mai bine outsider, precum CFR Cluj! Iată şi celelalte meciuri programate astăzi, de la ora 21:45.

Formaţiile probabile

Schalke: Hildebrand – Uchida, Höwedes, Matip, Aogo – Höger, Neustadler – Farfan, Boateng, Draxler – Szalai. Antrenor: Jens Keller.

Steaua: Tătăruşanu – Georgievski, Gardoş, Szukala, Latovlevici – Bourceanu, Pintilii – Popa, Stanciu, Tănase – Piovaccari. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

Arbitru: Cunneyt Çakîr (Turcia).

Celelalte partide de astăzi

Grupa F: Olympique Marseille – Arsenal Londra, SSC Napoli – Borussia Dortmund (DigiSport 3)

Grupa G: Atletico Madrid – Zenit St.Petersburg, Austria Viena – FC Porto.

Grupa H: AC Milan – Celtic Glasgow, FC Barcelona – Ajax Amsterdam (DigiSport 2, Dolce Sport 2).

Comentarii