UDMR îi traduce lui Ponta LISTA CONDIŢIILOR pentru a intra la guvernare

vineri, 28 februarie 2014, 08:22
6 MIN
 UDMR îi traduce lui Ponta LISTA CONDIŢIILOR pentru a intra la guvernare

UDMR îşi face intrarea oficială la guvernare. După doi ani de opoziţie, în faţa a peste 100 de delegaţi ai Uniunii adunaţi la Târgu Mureş, liderii formaţiunii conduse de Kelemen Hunor au făcut planul pentru revenirea la Palatul Victoria, pledând pentru guvernarea alături de USD, într-o echipă ”mai capabilă decât dea de dinainte” şi care poate îndeplini desideratele comunităţii. ”Depinde de noi dacă recunoaştem şansele momentului”, a dat tonul Kelemen, susţinut de Laszlo Borbely care a admis că se lucrează la programul cu care UDMR se pregăteşte să revină la putere. În final, fostul lider al Uniunii a tras concluzia: "Fără noi nu e reformă în ţară, fără noi nu există progres".

După o serie de discuţii neoficiale şi o întâlnire oficială, în care UDMR-ului i s-au oferit posturile de vicepremier şi două ministere, Kelemen Hunor i-a informat pe delegaţii maghiarilor că Uniunea poate spune da intrării la guvernare, dacă i se îndeplinesc anumite desiderate, potrivit gandul.info.

Discuţiile de până acum au vizat, pe lângă posturile de vicepremier, miniştri, secretari de stat şi funcţii în administraţia locală, şi o serie de probleme restante. Este vorba în primul rând despre înfiinţarea Universităţii de medicină în limba maghiară, la Târgu Mureş, prevăzută de trei ani în Legea Educaţiei, însă blocată de guvern. De asemenea, un subiect a fost cel referitor la folosirea simbolurilor naţionale, în condiţiile în care multe primării conduse de maghiari au fost date în judecată pentru arborarea steagului secuiesc. În discuţie rămân, totodată, celelalte prevederi din protocolul semnat în 2012, referitoare la revizuirea Constituţiei, reorganizarea teritorială şi reglementarea drepturilor culturale.

"Cu facţiunile Senat şi Cameră, suntem limba cântarului. Depinde de noi dacă recunoaştem şansele momentului. Avem trei opţiuni: în opoziţie, din Parlament să sprijinim Guvernul, cum am făcut în perioada 2000-2004, sau, dacă am recunoscut situaţia actuală, dacă formulăm condiţii bune, nu de dragul guvernării, putem spune da, în anumite condiţii să acceptăm guvernarea. Despre asta vom vorbi azi şi mâine cu preşedinţii judeţeni (ai UDMR – n.r.). Nu avem timp să aşteptăm, până luni la prânz trebuie să decidem dacă primim mandatul, pe cine, ce să alegem. Cred că suntem destul de înţelepţi, ca reprezentanţi ai 80 la sută din unguri. Nu trebuie să judecăm o problemă de ideologie, nu e vorba ca ungurii din Ardeal să fie de stânga sau de dreapta", a spus Kelemen Hunor.

Potrivit lui Kelemen, în anii de când UDMR a ieşit de la guvernare, odată cu Guvernul Ungureanu, reprezentanţii Uniunii din Parlament şi administraţiile locale au demonstrat că, dacă au în spate comunitatea, sunt apţi să-şi facă datoria, să le reprezinte interesele, având "această misiune". El a adăugat însă că, faţă de perioada 2008-2012, instrumentele lor sunt mult mai slabe.

"Avem datoria să facem aceste analize şi să formulăm concluziile corespunzătoare, ca în 2014, 2015, 2016 să redobândim ce am pierdut. Trebuie să fim la Bruxelles, în administraţiile locale, în Parlament. Se schimbă vremurile, în perioada ce vine se produc schimbări, modificări în Tratatul de la Lisabona, probabil pentru minorităţi se vor deschide noi măsuri, noi instituţii. Am văzut că dacă avem reprezentanţi – trei am trimis, doi ne-au reprezentat – se poate discuta clar, concis în PE şi să ne găsim parteneri. În alegerile europarlamentare trebuie să ne bazăm pe noi înşine şi să convingem ungurii", a spus Kelemen Hunor, care a subliniat că e nevoie de implicarea fiecărui primar, consilier local sau activist UDMR care vrea să facă ceva.

Dilema lui Marko

La rândul său, fostul preşedinte al UDMR Marko Bela a susţinut că Uniunea poate să îşi asume rolul de guvernare, în "condiţiile corespunzătoare", adăugând: "Fără noi nu e reformă în ţară, fără noi nu există progres".

"Dacă condiţiile sunt corespunzătoare, atunci UDMR poate să îşi asume rolul de guvernare. Dacă UDMR, pentru comunitatea maghiară din România, prevede priorităţi în pachetul de guvernare, atunci UDMR este obligat să îşi asume rol la guvernare. Aici e dilema. Dacă există aceste condiţii, dacă sunt (prevăzute – n.r.) priorităţile care sunt importante", a spus Marko Bela.

Liderul UDMR a arătat că Uniunii i s-a oferit intrarea la guvernare şi ţinând cont de rolul ei de "forţă stabilizatoare".

"Dacă vom avea garanţii preliminare, că până la urmă acest pachet de reforme amânat de doi ani ştim cum trebuie să arate şi se va înfăptui, atunci UDMR trebuie să îşi asume rolul de guvernare. Fără noi nu e reformă în ţară, fără noi nu există progres. Cei care au oferit rol de guvernare UDMR s-au gândit şi la acest rol de forţă stabilizatoare a UDMR, nu doar la cifre", a spus Marko Bela.

Borbely: Putem avea un guvern mai capabil decât cel dinainte

 În acelaşi ton, vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, a susţinut că Uniunea are o echipă puternică şi, în mod sigur, dacă va intra la guvernare, va fi "un nou guvern mai capabil decât cel care a fost", care "s-a ocupat de certuri, nu de guvernare".

"Avem o echipă puternică, lucrează la text, sunt diferite tipuri de probleme – cele care ţin de minorităţi, cele care ţin de toată societatea, economic, social, infrastructură. E sigur că vom putea avea un nou guvern mai capabil decât cel care a fost, pentru că a fost un guvern slab, după părerea mea, s-au ocupat colegii de certuri, nu de guvernare. Noi o să vedem, în funcţie de discuţii, vom decide ce fel de sprijin dăm acestui guvern", a spus Borbely.

Acesta a adăugat că, în condiţiile în care opoziţia este "fărâmiţată", este clar, în momentul de faţă, că pentru un nou guvern ar fi nevoie de voturile UDMR.

"Întrebarea care se pune: vrem o instabilitate sau o criză guvernamentală de luni de zile, sau vrem să avem un guvern? În condiţiile în care putem să ne înţelegem cu colegii, probabil duminică va fi întâlnirea decisivă, atunci da, vom da sprijin. E altceva dacă eşti acolo în guvern şi poţi să îţi argumentezi părerea, nu fugi în fiecare zi la guvern, ca să reglezi cum votezi în Parlament. După părerea mea – nu avem încă o decizie colectivă – dacă îţi asumi răspunderea, trebuie să îţi asumi în guvern. Va fi o problemă deschisă în următoarele zile cum şi în ce condiţii. Sper ca duminică să putem tranşa această problemă", a conchis vicepreşedintele politic al UDMR.

Comentarii