Un student ieşean a bătut timp de un an la porţile universităţii să-şi echivaleze studiile

Principalul impediment a fost acela că diploma din Japonia era învelită în catifea şi, ca urmare, nu se putea ştampila în România.

Horea Sibişteanu, studentul ieşean despre care „Ziarul de Iaşi“ a scris în exclusivitate în iarnă că se chinuia de ju­mătate de an să îşi echivaleze în ţară diploma de masterat ob­ţinută în Japonia, a reuşit să o facă abia săptămâna aceasta, la aproape un an de la absolvirea din Japonia. „Prietenul meu din Tokyo a fost la universita­te, a depus cererea pentru a­de­ve­rinţă, iar după două săp­tămâni i-au dat-o şi mi-a tri­mis-o prin poştă“, povesteşte Horea. Cererea respectivă, de­pu­să la Universitatea din Wa­seda, Tokyo, era pentru o nouă diplomă, pentru că cea cu care se întorsese iniţial Horea Sibişteanu acasă, învelită în catifea, nu era bună fiindcă „nu se prindea apostila de ea“. Ast­fel, că, după ce studentul a trecut printr-un calvar al tradu­cerii actelor bilingve, al trimiterii de cereri către Univer­sitatea din Tokio, i-au fost echivalate în sfârşit studiile, după încă trei luni de drumuri Iaşi-Bucureşti către ambasadă, chiar în perioada în care se pregăteşte să îşi susţină disertaţia pentru un masterat la Universitatea Tehnică „Gheor­ghe Asachi“ din Iaşi. Acest lucru este posibil pentru că, în primă fază, înainte să plece cu bursa respectivă în Tokyo, era deja în anul I de studiu la un master la Facultatea de Cons­trucţii.

Traseul sinuos al diplomei

Problemele lui Horea au început atunci când s-a întors în ţară cu diploma bilingvă, în engleză şi japoneză. A primit-o cu mândrie, într-un format ma­re, căptuşită cu catifea netedă. Însă, în ţară, a fost informat că ştampila de autentificare din partea universităţii este pusă doar pe partea japoneză şi, ca să fie recunoscută, trebuia să găsească un traducător lega­lizat de japoneză în Iaşi. După ce a reuşit asta, şi-a dat seama că foaia matricolă pe care a pri­mit-o de la Universitatea Waseda este doar în engleză, dar pe ea are o ştampilă în japoneză. „Şi atunci mi-a trebuit un traducător care are ştampilă şi pe engleză şi pe japoneză. Într-un final am găsit unul la Suceava, care a fost de acord să-mi traducă doar după foaia scanată, fi­ind­că eu nu aveam cum să ajung la Suceava cu origina­lul şi nici nu aveam încredere într-un curier“, relatează studentul. Acesta avea nevoie de documente pentru a le depune la minister, documente care trebuiau, bineînţeles, traduse şi legalizate la notariat.

După ce îşi rezolvase pro­blema cu traducerile în două sau trei limbi, a fost informat de minister că apostila care au­tentifica diploma şi traducerea nu trebuia pusă de către traducătorul din România, „ci de către cei care au emis-o. Adică îmi trebuia o apostilă din Ja­ponia. Am su­nat la Ambasada Japoniei din Bucureşti şi i-am întrebat da­că pot ei să pună, şi mi-au spus că da.“ Atunci însă, Ho­rea şi-a dat seama că diploma de catifea, frumoasă, pe care o primise de la Universitatea Wa­seda, nu era bună. „La Am­basadă m-au întrebat ce fel de diplomă am. Când le-am spusă că e cartonată şi îm­brăcată în catifea, mi-au spus că nu e bună, că trebuia una simplă, pe foaie A4, pe care să se poată prinde apostila“ Până să primească diploma în format simplu din Japonia, Horea a mai trebuit să facă o procură, pentru ca cineva să facă o cerere personal la universitate să îi fie schimbată, procură întocmită în japoneză, legalizată şi expediată prin curier direct.

„Mă bucur că în sfârşit s-a terminat cu toată umblătura“, conchide Horea Sibişteanu.