Se va circula pe deasupra pasajului subteran, dar va fi mai rău ca până acum

Zona Fundaţie va fi de luni calvar rutier. Află de ce

vineri, 05 iulie 2013, 01:50
2 MIN
 Zona Fundaţie va fi de luni calvar rutier. Află de ce

Zona Fundaţie va deveni cât de curând un adevărat calvar pentru şoferii ieşeni. De luni şi până dincolo de mijlocul lunii septembrie, circulaţia va fi modificată pentru a permite desfă­şurarea lucrărilor la pasajul subteran şi la şina de tramvai. „Circulaţia trebuie deviată pentru a permite lucrările. Vom încerca să le accelerăm pe cât posibil, dar cel puţin până pe 15 septembrie se va circula după noile reguli pe care vrem să le implementăm de luni. Ori­cum, de circulat tot în condiţii de şan­tier se va circula“, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.

Una din măsurile care vor fi puse în practică luni va fi interzicerea circulaţiei dinspre bulevardul Independenţei spre Muzicescu şi Arcu. Şoferii vor trebui să coboare pe una din străzile care se intersectează cu bulevardul Independenţei, respectiv George Enescu sau I.C. Brătianu, şi să continue pe strada Cuza Vodă. Şoferii care vor dori să urce de pe Muzicescu pe bulevardul Carol vor trebui să vireze la dreapta pe Independen­ţei, până în apropiere de intrarea în Boltă, unde vor putea întoarce într-un nou sens giratoriu şi schimba sensul de mers. Pentru a ajunge de pe bulevardul Carol pe Independenţei, maşinile vor coborî pe Muzicescu, până în dreptul Bisericii Banu, unde vor putea întoarce într-un nou creat sens giratoriu, pentru a urca spre Independenţei. În ambele puncte, şoferii vor trebui să cedeze trecerea celor care vin pe Independenţei, res­pectiv urcă deja pe Muzicescu. „Pe In­dependenţei, lângă parcarea Rom­telecom va fi amenajată o bandă de stocaj, pentru a fluidiza traficul“, a precizat Chirica. Lucrările la pasajul subteran de la Fundaţie ar urma să se fina­lizeze până la sfârşitul anului, din toam­nă lucrându-se însă doar în interiorul acestuia.
 

Comentarii