De Business

Punem punctul pe știi

Bursa Bucuresti a coborit cu aproape 1%, pe un rulaj in scadere

vineri, 18 noiembrie 2011, 17:37
2 MIN
 Bursa Bucuresti a coborit cu aproape 1%, pe un rulaj in scadere

La finalul sedintei, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in scadere cu 1,24%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,08% sub inchiderea de joi.

Pe de alta parte, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, a avansat cu 1,56%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, care reflecta evolutia primelor 25 de titluri in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si FP, a incheiat ziua in scadere cu doar 0,37%.

Investitorii au realizat transferuri de 25,3 milioane lei (5,8 milioane euro), suma cu aproape 40% sub rulajul sedintei precedente, de 41,4 milioane lei (9,5 milioane euro).

Titlurile Fondului Proprietatea au continuat sa fie cele mai tranzactionate din piata, cu operatiuni de 10,3 milioane lei, si au asigurat peste 40% din lichiditate. Cel mai recent transfer cu aceste actiuni a fost realizat la 0,45 lei, pret in crestere cu 0,45%.

Rulaje mai mari de un milion de lei au mai inregistrat actiunile SIF Transilvania (5,3 milioane lei), SIF Banat-Crisana (2 milioane lei), SIF Oltenia (1,8 milioane lei ) si OMV Petrom (1,1 milioane lei).

Pe piata derivatelor, investitorii au realizat transferuri de 5 milioane lei, cu produse structurate (3,6 milioane lei) si cu contracte futures (1,4 milioane lei).

Astfel, lichiditatea totala a Bursei a fost de 30,4 milioane lei (7 milioane euro). Suma este cu 37% sub rulajul de joi, de 48,7 milioane lei (11,1 milioane euro).

Tranzactiile de pe piata Rasdaq au insumat doar 466.000 de lei, valoare cu 10% peste lichiditatea din sedinta precedenta, de 424.000 de lei.

La finalul sedintei de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in scadere cu pana la 1,3%, iar majoritatea pietelor din Europa Centrala si de Est coborau cu cel mult 1,4%. Scaderile burselor au fost cauzate de temerile tot mai intense ale investitorilor cu privire la extinderea crizei datoriilor statelor din zona euro si care au dus la cresterea dobanzilor platite de Italia si Spania la niveluri nesustenabile. (Mediafax)

Comentarii