De Business

Punem punctul pe știi

Preturile apartamentelor au crescut cu un milion de lei pe zi

marți, 15 iulie 2003, 23:00
4 MIN
 Preturile apartamentelor au crescut cu un milion de lei pe zi

Cine a dorit sa-si cumpere un apartament in ultimele doua luni, dar nu l-a gasit pe cel potrivit, a avut toate motivele sa-si muste degetele. Pentru fiecare zi de intirziere, nota de plata crestea cu un milion de lei. Dupa ce i-a iesit in cale casa mult visata, cosmarul nu se incheiase. Urma timpul pierdut
cu acordarea de catre banca a creditului ipotecar: cel putin o saptamina pina primea raspunsul si inca una pina vedea banii.
Motivul? Piata imobiliara a luat pur si simplu foc. Dupa sarbatorile de Paste, agentii imobiliari au ajuns sa vorbeasca despre cresteri lunare medii de aproape 1.000 de euro. Practic, in fiecare zi preturile apartamentelor cresc in medie cu 1.000.000 de lei. Cine a avut inspiratia si resursele necesare sa investeasca in piata imobiliara in urma cu un an, acum da lovitura. Fata de acceasi perioada a anului trecut, pretul apartamentelor, exprimat in valuta, a crescut, la Iasi, cu aproximativ 20-25%. In acest timp, bancile ofereau o dobinda de cel mult 4% pe an pentru depozitele constituite in dolari sau euro. Astfel, o investitie imobiliara a avut un randament de cinci ori mai mare. In principal, preturile apartamentelor sint trase in sus explozia fara precedent din ultimul timp a creditelor ipotecare, de lipsa constructiilor noi si de iesenii care lucreaza in strainatate, care la intoarcere isi investesc banii agonisiti in case. De asemenea, parintii studentilor cu bani, pentru a nu mai plati chirie, prefera sa cumpere apartamente odraslelor lor, ceea ce automat duce la cresterea cererii si implicit a preturilor. Reprezentantii agentiilor imobiliare spun ca tendinta de majorare a preturilor va continua si in perioada urmatoare, chiar daca nu in aceeasi masura ca in ultimele doua luni.
In trei ani, garsonierele si-au dublat pretul in valuta
Cea mai mare crestere au inregistrat-o pereturile garsonierelor si a apartamentelor cu doua camere. Daca in 1999, doua camere in Tatarasi se puteau cumpara cu 5-6.000 de dolari, in momentul de fata pretul este dublu, iar in unele cazuri chiar triplu. In principal, cererea pentru aceste apartamente este mai mare deoarece intretinerea lor este mult mai mica in comparatie cu cele de trei si patru camere. Daca anul trecut un apartament cu doua camere intr-o zona relativ centrala se vindea cu 15.000 de dolari, la mijlocul lui aprilie ajungea la 18.000 de dolari, iar in prezent acesta are o valoare de aproximativ 20.000 de dolari. Unul de la marginea orasului, de exemplu din Alexandru, se vindea in 2002 cu 9.000 de dolari, la inceputul anului cu 10.000 dolari, iar in aceasta perioada ajunge la aproximativ 12.000 de dolari. Cea mai ridicata cerere este inregistrata de apartamenele noi. „Cereri foarte mari s-au inregistrat pentru apartamentele si casele construite dupa anii 80. Preturile au inceput sa creasca in special dupa Paste. In prezent ele sint mai mari cu circa 1.000-2.000 de euro fata de aceea perioada”, sustine Catalin Mocanu, directorul agentiei imobiliare „Stef”.
Principala cauza a cresterilor spectaculoase a preturilor la locuinte inregistrata in ultimul timp se datoreaza creditului ipotecar. „Fata de anii trecuti, pe piata creditului ipotecar au intrat mai multe banci, dobinzile au scazut atit in lei, cit si in valuta, ajungind la dolar la valori de 7%, iar la lei la 23% pe an“, ne-a declarat Bogdan Cihodaru, proprietarul agentiei imobiliare „Terra“.
Creditele ipotecare, capul rautatilor
Acest lucru este sustinut si de statisticile BNR. Fata de luna iunie a anului trecut, in iunie 2003, ponderea creditelor acordate populatiei in total imprumuturi a crescut de la 12,1% la 27,7%, in special datorita majorarii impumuturilor ipotecare si a celor pentru achizitionarea bunurilor de folosinta indelungata. „Cresterea ponderii creditelor acordate persoanelor fizice in total imprumuturi se datoreaza probabil relaxarii conditiilor de creditare pentru achizitionarea de locuinte, incepind mai ales cu luna aprilie”, a explicat Gheorghe Rotundu, directorul Bancii Nationale a Romaniei, sucursala Iasi.
O alta cauza a cresterii preturilor la apartamentele vechi o reprezinta oferta piparata propusa de ANL. Astfel, agentii imobiliari sustin ca iesenii prefera sa cumpere un apartament in centru orasului de 30.000 de dolari, care este vechi de 12-15 ani, decit sa achizitioneze unul nou la acelasi pret, dar situat la periferie.
Iesenii care muncesc afara maresc cererea de locuinte
Vara, in anotimpul concediilor, in Italia sau Israel foarte multi ieseni cu bani aflati la munca in aceste tari se intorc si ingroasa rindurile celor care vor sa achzitioneze o casa. Cum oferta de pe piata este limitata, presiunea exercitata de acestia conduce la majorarea preturilor pe piata imobiliara.
Agentii imobiliari sustin ca la toamna, cind acestia se vor intoarce la munca in strainatate, preturile apartamentelor vor inregistra o usoara scadere, dar ea va fi compensata de ritmul crescator pe care s-a inscris in ultimii cinci-sase ani piata de profil.
Actele necesare si costurile unui credit ipotecar
In general, pentru contractarea unui credit ipotecar sint necesare urmatoarele acte: cerere de credit, actele de identitate ale solicitantului si ale sotiei(sotului), copie dupa cartile de munca si copii dupa actul de proprietate al imobilului.
In afara de dobinda, bancile mai percep:
– comision de administrare a creditului, in jur de 2% din valoarea imprumutului;
– tarife de evaluare a imobilului;
– asigurarea apartamentului sau asigurare de viata, care ajunge la 3-4 milioane de lei anual.
De obicei, bancile nu crediteaza decit intre 75 si 85% din valoarea unui apartament. Aceasta inseamna ca pentru unul cu o valoarea de 12.000 euro, solicitantii nu pot imprumuta decit sume cuprinse intre 9.000 si 10.200 de euro. La un imprumut de 8.000 de euro, pe o perioada de 15 ani, rata lunara se situeaza in jur de 100 de euro. (Dan CONSTANTIN)

Comentarii