Balcanii dupa razboi

Dupa aproape trei luni de infruntare militara deschisa, conflictul din Balcani pare sa fi luat un ragaz. Cruciada asupra Balcanilor dusa de fortele NATO s-a incheiat prin cvasi-capitularea Iugoslaviei. Cu toate acestea, recenta criza din Iugoslavia este inca departe de a-si fi epuizat potentialul de amenintari. Ea lasa in urma sa in primul rind un mare numar de intrebari: Putea fi evitat acest conflict? A fost interventia NATO inevitabila si legitima? Cum ar trebui sa arate noua ordine politica internationala dupa criza din Kosovo?
Inainte de a fi fost un conflict militar conventional, recenta criza din Balcani a oferit imaginea unui razboi ideologic cum lumea n-a mai cunoscut de la al doilea razboi mondial incoace. Fiecarui gest ii era acordata o valoare simbolica, care era legata de schema ideologica de interpretare a celor doua parti aflate in conflict. S-a vazut imediat ca deasupra Iugoslaviei nu se purta o batalie pentru teritorii sau pentru resurse: batalia se dadea pentru principii si valori. De o parte, valorile democratice, de cealalta parte, trecutul, simbolurile statului etno-national infailibil si intangibil. De altfel, de-a lungul acestei crize, nimeni n-a declarat nimanui razboi: din punct de vedere juridic, acest razboi n-a existat. Din partea NATO, a fost o actiune de politie internationala, in timp ce de partea iugoslava a fost o actiune de politie interna. Dar, de aici s-a nascut o mare dilema: democratia si drepturile omului sint mai importante decit integritatea si suveranitatea nationala?
Dat fiind aceasta diferenta ideologica, mult mai substantiala decit in cazul razboiului rece, probabil ca acest razboi a fost inevitabil, chiar daca este evident ca faptul nu poate exclude orice resonsabilitate a diplomatiei americane, indeosebi in aceasta afacere. Totusi, este greu de crezut ca fara aceasta interventie devastatoare iugoslavii vor fi renuntat de buna voie la comportamentul lor fata de albanezii din Kosovo. De asemenea, este greu de crezut ca NATO putea avea alta ocazie mai buna pentru a-si afirma determinarea si capacitatea de a impune regulile elementare ale democratiei la frontierele sale. Interventia NATO este o lectie pentru orice tentativa a unor majoritati etnice sau a unor lideri politici de a rezolva crizele etnice prin mijloace autoritare. Din acest punct de vedere, niciodata umanitatea nu s-a aflat intr-o postura mai buna in ce priveste acordul dintre principii si realitate.
Al doilea beneficiu de semnalat al acestui conflict este unificarea Europei. Faptul ca Occidentul s-a gasit solidar in spatele interventiei NATO este dublat de responsabilitatea pe care restul Europei si-a asumat-o fata de Balcani, partea sa cea mai saraca si turbulenta. Se poate presupune ca aceasta va permite o adevarata unificare afectiva a lumii europene. In plus, anuntatul proiect al unui nou plan Marshall pentru Balcani arata ca Europa bogata nu mai vrea sa priveasca senina, din spatele unui zid de indiferenta si aroganta, catre Europa balcanica.
De asemenea, noua criza balcanica a pus in evidenta incapacitatea ONU de a rezolva eficace crize de aceasta natura, dar si rolul nou al NATO, precum si importanta pe care o au principiile drepturilor omului in raporturile dintre state: democratia nu mai este un simplu regim politic, ci un semn de recunoastere pe plan international, un fel de pasaport de onorabilitate. Totusi, acest triumf al valorilor impotriva barbariei este umbrit de mai multe incertitudini. Prima se refera la implicatiile interventiei NATO pentru ordinea Balcanilor: nu vor incerca oare minoritatile balcanice sa profite de aceasta situatie pentru a-si maximaliza exigentele? A doua priveste dreptul international: daca principiul suveranitatii unui stat devine secundar in raport cu drepturile omului, nu va oferi aceasta un nou pretext de interventie arbitrara a unor mari puteri impotriva unor tari mai mici? Fireste, toata lumea se gindeste la atitudinea Rusiei fata de noile state independente care au o puternica minoritate rusofona.
In Romania, criza balcanica a pus in evidenta faliile dintre elita pro-occidentala si o populatie confuza, dominata de clisee autarhice si vechi spaime etniciste, intretinute cu mare eficacitate de retelele de influenta ale vechii paturi de conducere de extractie comunista. S-au observat din nou precaritatea valorilor democratice si faptul ca mediile conservatoare detin cvasi-monopolul productiei mass-media: de la canalele radio si tv publice la retelele media comerciale. In loc ca determinarea si forta interventiei NATO sa fi inhibat tendintele conservatoare, acestea au iesit mult intarite din acest razboi. Putem numi deja aceasta situatie: paradoxul razboiului iugoslav. (Florea IONCIOAIA)