Campionat dramatic, dar fara valoare

Aparent, avem un campionat de fotbal extraordinar de disputat si Mitica Dragomir, tartorul de la Liga, are cu ce se lauda: de cite ori s-a mai vazut, doamnelor si domnilor, ca, inainte de final cu trei etape, patru-cinci echipe sa  aiba sanse reale la titlu? In Italia se bat Inter cu Roma, in Spania, Barcelona cu Real, in Anglia, Chelsea cu United, basca faptul ca, in Franta si Germania, Marseille si Bayern si-au antamat deja titlul cu doua etape inainte. Campionat fain, ce mai! Numai ca, daca ridicam acest dramatism la rang de criteriu fundamental, ajungem sa confundam suspansul cu calitatea. Campionatul spaniol se disputa de multi ani intre extraterestrii din Barcelona si galacticii de la Real, dupa cum sezoane de-a rindul romanii s-au acrit de duelurile Steaua – Dinamo. Doar ca, in epoca plicticoasa a luptei in doi, nationala Spaniei a cucerit titlul european si este una dintre marile favorite la cel mondial, pe cind fotbalistii romani, in vremea dinamo-stelista, stateau acasa si se uitau pe sticla la altii. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca nationala Spaniei nu statea chiar asa de comod in fotbalul international pe vremea cind in inaltimile "Primerei Division" isi mai bagau coada alde Valencia, Sevilla sau Deportivo. Exista si argumentatia inversa: Franta, de exemplu, a avut mult timp renumele unui campionat echilibrat, dar cind Lyon a luat-o razna si a cistigat cinci titluri consecutive, nationala cocoseasca a dat rateuri.

La noi este limpede precum cristalul ca echilibrul din fruntea Ligii I este unul mincinos. Ca nu s-au ridicat CFR Cluj, Urziceni, Timisoara si Vaslui la nivelul echipelor bucurestene de pina nu demult, dinamica valorii fiind inversa. Steaua, Dinamo sau chiar Rapid s-au obisnuit cu luptele interbucurestene ca utecistul de altadata cu "Scinteia Tineretului". Au crezut ca victoriile vin de la sine si nimeni nu va indrazni sa perturbe suprematia orasului orei exacte in fotbalul romanesc. Performantele Rapidului si Stelei in anul de gratie 2006 au inscriptionat in piatra seaca aceasta iluzie, conducatorii granzilor asteptind trofeele ca perele malaiete, cu investitii minime sau apasind – din gind in gind – pe miraculoasele butoane. In timp ce provincialii, stimulati de marirea numarului de echipe romanesti in Europa, si-au suflecat minecile si au scos bani grei din chimire. Rezultatul este ca, in aceste momente, asteptam al treilea titlu consecutiv care nu poposeste in perimetrul bucurestean.  Amagirile pe post de sloganuri pompoase ("Eurofantasticii!") ne-au adus cu picioarele pe pamint. Reprezentarile romanesti din ultimii ani au fost mai degraba modeste, cu exceptia parcursului onorabil al Unirii Urziceni din ultimul sezon.

Campionatul care sta sa se incheie aduce o acutizare a fenomenului de scufundare a Capitalei: daca acum doi ani CFR Cluj a cistigat titlul dupa o lupta grea cu Steaua, daca anul trecut Unirea Urziceni a cistigat pe seama unui scurt-circuit dinamovist greu de imaginat, acum doar firave iluzii steliste mai incearca sa conteste suprematia Provinciei. Din pacate, insa, se adincesc si conotatiile negative. Cu cinci puncte avans in traista la un moment dat, CFR Cluj a ajuns sa tremure pentru fiecare punct, desi rigoarea meschina peninsulara adusa de Mandorlini parea sa influenteze pozitiv o trupa totusi bine dotata financiar si uman. Unirea Urziceni a obtinut doua victorii chinuite pe teren propriu contra unor candidate la retrogradare, jucind mai mult decit execrabil, ceea ce accentueaza ideea ca fenomenul "Uimirea" a inceput si s-a terminat cu Dan Petrescu. Timisoara reuseste sa bata un Dinamo cu o aparare cirpita din mijlocasi si incheie in corzi un meci pe care trebuia sa-l cistige la pas. Iar FC Vaslui nu reuseste sa lege doua victorii la rind, de parca brazilienii si sirbii lui Porumboiu sufera de rau de inaltime.

In atari conditii, este aproape imposibil de anticipat o resuscitare a performantei romanesti in Cupele Europene. Senzatia greu de inlaturat este aceea ca nu vom reusi nici macar putinele surprize placute de anul trecut. Nu mai este mult, un sezon, maxim doua, pina cind Liga I va reveni la vechiul statut de altadata: cu o echipa prin haurile preliminarii ale Ligii Campionilor si inca doua in Liga Europa. Si atunci vom pierde si singurele atribute care tin in viata interesul pentru Liga lui Mitica Dragomir: suspansul si dramatismul, nefiind exclus ca atunci cind vor conta doar primele doua-trei locuri, interesul sa se multe exclusiv spre zona retrogradarii. Cu posibilitatea greu de neglijat a reinvierii cooperativelor din deceniile trecute.