Catavencu numara cadavrele

O ciudata polemica a izbucnit la sfirsitul saptaminii trecute intre armata si unele partide de stinga. Un comunicat al Biroului de presa al MApN reprosa unor lideri politici, in special lui Ion Iliescu, prezenta la comemorarea zilei de 6 august 1929 organizata de sindicatele minerilor din Valea Jiului, gest care ar reprezenta "un afront la adresa armatei Romaniei". La rindul sau, PDSR a ripostat acuzindu-i pe autori ca ar falsifica istoria.
Pentru Biroul de presa al MApN, momentul "Lupeni, 6 august 1929" reprezinta "o provocare deliberata a Cominternului, care a dorit, in mod evident, destabilizarea statului roman". Comunicatul PDSR afirma exact opusul: era vorba de niste "oameni disperati, care luptau pentru o viata mai buna". S-ar parea asadar ca asistam la o polemica stiintifica si ca, rezolvindu-si toate problemele lor, MApN si PDSR s-au hotarit sa se dedice citorva din temele istoriografice ramase in suspensie, apoi, ca ambele parti controleaza adevarul, dar, nu se stie de ce, au opinii total diferite.
Se observa in aceasta disputa miza simbolica pe care o are trecutul pentru mentalitatile noastre curente, ca si usurinta cu care actorii vietii publice se pronunta in chestiuni care le depasesc in mod evident competenta: trecutul istoric a devenit in buna traditie neo-leninista un simplu obiect ideologic, care-si schimba sensurile potrivit intereselor unora sau altora. Istoricilor de meserie nu le mai ramine decit sa ia act de cele doua pozitii si sa se pensioneze.
In spatele acestui mic razboi al comunicatelor se pot detecta intentii care n-au nici o legatura cu trecutul istoric. Este foarte probabil ca, prin acest comunicat, MApN a vizat mai curind afirmarea unei echidistante clare in raport cu fortele politice. Aceasta manevra a devenit posibila ca urmare a libertatii de miscare cu totul noi oferite de "efectul de coalitie", dupa 1996, dar, mai ales, a devenit necesara dupa ce, recent, in timpul polemicii prilejuita de sentinta Curtii Supreme in procesul Timisoara, a fost pusa in aceasi oala cu PDSR. Ea indica tipul de relatii pe care armata ar vrea sa le stabileasca in raport cu clasa politica. Pe de o parte, armata se considera un corp social stabil si eficace, care nu accepta sa i se pateze traditia, pe de alta, observind slabiciunile clasei politice, armata s-ar dori o institutie-tampon a sistemului politic, poate, dupa modelul turcesc: singura forta care poate mentine echilibrul si stabilitatea in societate.
De partea sa, Ion Iliescu si PDSR isi continua prin aceste gesturi neobosita ofensiva electorala. Utilizarea unui episod istoric controversat ca munitie electorala face parte din practicile politice obisnuite ale acestei forte politice. Chiar daca nu era propriu-zis treaba sa, biroul de presa al MApN are dreptate in a semnala opiniei publice aceasta impostura grava. Este evident ca Ion Iliescu s-a folosit de acest moment pentru a se afisa drept reprezentantul clasei muncitoare. Formate in general din patroni si intelectuali-birocrati, partidele noastre de stinga au complexul lipsei de reprezentare in mediile muncitoresti, pe care declara ca le reprezinta. De altfel, cazul Ion Iliescu, nomenclaturist de patru decenii, cu vila in cartierul Primaverii, arata ca probabil cea mai buna reteta de a cuceri clasa muncitoare este sa simti transpiratia de la distanta. De aceasta data, insa, este vorba de un gest cu implicatii mai grave decit in alte cazuri.
Momentul "Lupeni, 1929" a constituit unul din cele mai tipice cazuri de falsificare a realitatii istorice de catre propaganda comunista. Faptul ca sindicatele miniere au dorit sa se raporteze la acest moment este regretabil, dar tinind cont de antecedentele recente nu mira. Prezenta lui Ion Iliescu nu pare nici ea un fapt de neinteles. Inexplicabila ramine semnificatia pe care liderul principalului partid de opozitie si fost presedinte timp de sapte ani al Romaniei a tinut s-o acorde acestui nefericit episod din istoria noastra, spectacolul dezgustator al minciunii si propagandei ieftine care-l apropie de Corneliu Vadim Tudor.
Atit cit se stie in acest moment, ce s-a petrecut la Lupeni, in vara anului 1929 poate fi numit un accident. La inceputul lui august 1929, un grup de grevisti apartinind unui mic sindicat radical, probabil de obedienta cominternista, a ocupat uzina electrica din Lupeni si alte instalatii de suprafata, pentru a-i obliga si pe ceilalti mineri sa intrerupa lucrul. Intrucit era in pericol aerajul, lucru esential pentru functionarea mineritului, interventia trupelor de ordine a devenit obligatorie. Dar ea n-a avut initial un caracter armat, desi pe atunci mijloacele de represiune erau mult mai primitive. Rezistenta sindicalistilor a fost extrem de violenta si provocatoare. Un grup de soldati aflati in dispozitiv, fara ordin de tragere, a intrat in panica si a deschis focul, pare-se, accidental. Au fost peste douazeci de victime din partea minerilor. Guvernul de atunci a luat masuri contra celor care au condus dispozitivul; el nu si-a atribuit aceasta represiune si, oricum am judeca-o astazi, ea nu poate fi numita ca un gest de represiune voluntara a guvernului.
La saptezeci de ani de la evenimente, cominternisti sau nu, cei ucisi atunci puteau fi comemorati fara acest spectacol politic dizgratios. De altfel, nici minerii, nici Ion Iliescu nu sint inocenta intruchipata, daca ne gindim, cel putin in cazul ultimului, ca, in timp ce se afla la conducerea statului si uneori sub directa sa inspiratie, au murit citeva zeci de oameni, in conditii cu mult mai condamnabile. La urma urmei, manifestantii din Piata Universitatii, impotriva carora Ion Iliescu a folosit forta fara prea multa jena, nu voiau altceva decit sa traiasca mai bine.
Oricum am judeca momentul 1929, cu sau fara Comintern, este greu sa justifici din punct de vedere al unui stat de drept actiunile minerilor din august 1929. Toti oamenii vor sa traiasca mai bine, dar aceasta nu inseamna ca avem voie sa incalcam legea. Democratia si statul de drept nu se cultiva prin legitimarea violentei si a ilegalitatii. (Florea IONCIOAIA)