Catehismul bunului alegator

Doua partide cu inclinatii crestine, unul de stinga si altul de dreapta, ne anunta ca vor face o pauza electorala pe timpul Saptaminii Mari. O asemenea dovada de marinimie crestina ar trebui recompensata cumva. Respectul fata de sfintele noastre sarbatorile este un gest minunat, aproape eroic.
Este drept ca unii circotasi nu vor pierde prilejul pentru a se intreba de ce oare acest armistitiu unilateral? Este politica un gest anti-crestin? Contine campania electorala a celor doua partide, in speta UFD si PDSR, elemente satanice care o fac incompatibila cu atmosfera de reculegere din Saptamina Mare?
Cel mai simplu raspuns ar fi ca membrii echipelor electorale aflate in campanie se pregatesc in aceasta sapatmina sa mearga pentru a se reculege la biserica. Totusi, nu aceasta transpare din declaratiile celor doua partide. Mai curind este vorba de o atitudine pe care am putea-o cu greu defini: politicienii isi exclud implicit obiectul activitatii lor din categoria activitatilor normale. Este ca si cum brutarii ar declara ca nu mai lucreaza in Saptamina Mare intrucit acest lucru este fie contra valorilor crestine, fie pur si simplu ameninta integritatea consumatorilor de piine.
De fapt, initiativa celor doua partide arata felul in care partidele noastre vad politica si mai cu seama campania electorala. Pentru acestea, lupta politica nu este o lupta intre idei si persoanele care sustin aceste idei, ci un fel de razboi total, in care toate mijloacele sint permise, mai cu seama campania negativa, dezinformarea si demagogia. Ideile si proiectele aproape ca nu mai au importanta. Ceea ce pare hotaritor este convingerea cu care se tipa, se minte si se ataca adversarul.
Este drept, toate acestea au putine legaturi cu valorile crestine. Cele doua partide au dreptate, deci, sa se simta culpabile si au dreptate sa considere comportamentul lor ca fiind o agresiune la adresa electoratului. Intrebarea care se naste de aici este cum anume ar trebui sa interpreteze electoratul acest gest de cainta provizorie? Apoi, cum anume ar trebui sa se apere "consumatorii" produselor oferite de cele doua partide, in speta electoratul?
Electoratul romanesc nu este, probabil, unul diferit esential de cele ale altor democratii emergente. Regasim aici aceeasi vulnerabilitate la populism, aceleasi nostalgii colectivisto-paternaliste, aceeasi neincredere in politica si politicieni etc. Electoratul romanesc are insa ceva in plus, care il apropie de electoratele post-sovietice. Aceasta este fascinatia fata de putere. Publicul romanesc percepe politica nu atit ca pe un mijloc de imbunatatire a vietii fiecaruia, la care trebuie sa participe fiecare, ci ca pe un excercitiu de forta, in care un grup se infrunta cu un altul pe viata si pe moarte si cel care cistiga, indiferent de mijloacele folosite, este considerat cel bun. Electoratului romanesc ii plac liderii decisi, abili, care mint din orice pozitie, dar care sint perseverenti. Restul este placerea circului, pe care unii o gusta cu superioritate, altii cu invidie. Toti se simt insa niste victime, fara a intelege exact de ce. Conditia de elector pare sa fie mai curind o fatalitate decit o sansa. Publicul nu este convins ca felul in care voteaza are un impact direct asupra vietii lui.
Alegerile care vor veni reprezinta al patrulea test al democratiei post-comuniste din Romania. Iesirea din acest cerc vicios n-ar mai trebui intirziata. O democratie nu poate functiona doar la nivelul luptei politice. Orice campanie electorala trebuie sa reinventeze politica, sa aduca idei si teme noi, sa ofere proiecte si sa faca bilanturi, in termeni cit mai clari si logici.
Prima cale in aceasta directie ar fi aceea de a incerca sa se fixeze agenda politica. Pina acum, agenda politica era fixata de ideologie, lucru la un moment dat firesc, daca ne gindim ca Romania post-comunista avea de rezolvat probleme ideologice: reforma economica, restituirea proprietatii, fondarea institutiilor democratice etc.
Care sint insa mijloacele prin care electoratul poate influenta agenda dezbaterilor? Mai intii, este nevoie sa se constate ca nici o doctrina dintre cele care-si disputa influenta politica in Romania nu mai aduce salvarea. Cel mult, poate aduce o catastrofa. La fel si in cazul liderilor sau partidelor politice. Salvarea vine dintr-un efort individual si colectiv direct, care in termeni politici se traduce intr-o buna politica de gestiune.
Iar daca nimeni nu mai poseda reteta fericirii generale, atunci nici un partid sau lider politic nu mai are dreptul la a utiliza violenta, fie si verbala, contra adversarilor. Cei care folosesc violenta, in limbaj sau in gesturi, trebuie inlaturati din viata publica din oficiu.
De asemenea, daca se refuza marile proiecte ideologice, de schimbare a cursului istoriei, atunci electoratul trebuie sa ceara politicienilor nu atit mari proiecte, cu promisiunile lor ispititoare, de egalitate, fraternitate, justitie etc., cit sa se concentreze pe subiecte tangibile: proiecte sociale clar definite, reforme institutionale limitate, legi, obiective economice etc.
In al doilea rind, electoratul trebuie sa accepte banalitatea ca politicienii n-au nimic de dat si ca oferta politica nu mai trebuie sa contina promisiuni de alocatii bugetare, decit in cazuri foarte limitate. Aceasta va fi un excelent antidot contra demagogiei. Dar, inainte de toate, electorii trebuie sa fie convinsi ca felul in care vor arata consiliile locale, parlamentul, guvernul si presedintia, eficacitatea acestora este proiectia competentei lor de electori. A lor si a nimanui altcuiva. (Florea IONCIOAIA)