Copiii sondajelor

Romania ar fi, probabil, un fel de paradis daca n-ar fi coplesita sistematic de cite o dilema fara iesire. Din acest motiv, in ciuda predestinarii lor in a conduce lumea, romanii nu s-au hotarit inca asupra unor teme esentiale pentru viitorul lor. Naturi profund dilematice, romanii se mai intreaba inca daca nu cumva comunismul este mai bun decit capitalismul, proprietatea de stat, din care fura toata lumea, mai buna decit proprietatea privata, monarhia in raport cu republica etc.
Ultima dilema fundamentala care tulbura reveria paradisiaca a bietului roman este aceea cu privire la cine trebuie sa se ocupe de politica: politicienii sau tehnocratii? Este oare Isarescu sau Stolojan mai bun decit Iliescu, Melescanu, Constantinescu et co.? Toata discutia a inceput in jurul spinoasei chestiuni teoretice a tandemului: nu este el anti-constitutional? Se intelege Stolojan cu Isarescu? Dar sotiile si amantele lor?
Faptul ca exista o dezbatere asupra principiilor fundamentale ale unei comunitati politice nu are nimic absurd. Periculos este numai atunci cind dezbaterea ramine la detalii. Este adevarat ca ideea de tandem nu este cuprinsa in Constitutie, dar este greu de spus ca ar fi contra ei. Ar trebui sa observam mai intii ca ideea de tandem s-a impus ca reactie fata de una dintre contradictiile grave ale sistemului nostru politic. Spre deosebire de primul ministru, presedintele Romaniei este ales prin scrutin direct si universal; in acest fel, orice candidat este obligat sa-si asume un proiect politic si o suma de asteptari din partea populatiei. Cu toate acestea, el nu are mijloacele practice pentru a interveni in mod direct si masiv asupra realitatii politice. El este doar o parte a puterii executive, dar functia sa pare adesea onorifica. De aceea, mijloacele la care este obligat sa recurga pentru a fi prezent in centrul puterii par a fi mai curind para-contitutionale, daca nu de-a dreptul anti-constitutionale: trafic de influenta, santaj, clientelism. Regimul Iliescu s-a pliat excelent pe acest tip de sistem institutional. Ion Iliescu a avut mereu in spate un partid fidel, pe care l-a controlat cu autoritate, oarecum in stil bolsevic. Reversul acestei eficacitati a fost o administratie neputincioasa, corupta si raporturi cvasi-feudale in interiorul partidului. Criza acestui sistem s-a vazut in timpul administratiei Constantinescu. Acesta n-a mai beneficiat de o majoritate stabila si fidela, astfel incit, odata cu declinul popularitatii sale, el s-a gasit tot mai izolat.
Ideea de tandem este un posibil raspuns la aceasta contradictie. Probabil, unul de conjunctura si nu cel mai bun. El reprezinta o dubla personalizare si un populism care exprima o exasperare si o neputinta: aceea a partidelor politice. Totusi, in acest fel, electoratului i se indica nu numai personalitatea pe care trebuie sa o voteze ca presedinte, ci si partidul sau forta politica din spatele sau, si cu care presedintele trebuie sa fie identificat pentru a putea avea succes. Solutia nu apare direct pe buletinele de vot, dar ea va fi sugerata opiniei publice intr-un fel sau altul.
Aceleasi ratiuni au stat la baza noii pasiuni pe care unele partide o au fata de tehnocrati, in speta – nu sint prea multi – fata de actualul premier Isarescu si Theodor Stolojan, fost premier, de asemenea. Cei doi, care sint naturi profund diferite, au in comun meseria de economist, dar mai ales faptul ca n-au fost implicati pina acum in viata politica propriu-zisa. Cei doi mai in comun centrismul: mai bine spus, o evidenta spaima de orice radicalism ideologic. Ei par a avea convingeri liberale, dupa marturisirile fiecaruia, dar liberalismul, cel putin cel din tari ca Romania, poate fi orice si nimic.
Acesta ar putea fi, de altfel, la o analiza atenta, punctul lor vulnerabil. Nici unul dintre cei doi nu inspira o adeziune fanatica. Ei sint vazuti mai ales ca buni administratori decit ca lideri charismatici, care pun in miscare multimile cu discursurile lor. Candidatii romanului mediu, care are putina incredere in politica, in vorbe si programe politice, ei pot fi, in acelasi timp, usor abandonati, chiar manipulati. Toata puterea lor sta in sondaje, dar noi stim ca politica reala se face uneori contra sondajelor. Ce se va intimpla atunci cind acestea nu le vor mai fi favorabile?
Sintem de fapt aici intr-o veritabila situatie dilematica. Pe de o parte, societatea cauta cu disperare o alternativa la conservatorismul reactionar al lui Ion Iliescu si al PDSR, iar, pe de alta, constata ca mijloacele de care dispune sint foarte limitate si pe termen scurt. Atit Stolojan cit si Isarescu l-ar putea infringe pe Ion Iliescu, dar oare ar putea ei guverna? Vor constitui ei locomotive electorale pentru partidele lor, pentru ca, in felul acesta, ele sa le asigure o majoritate stabila cu care sa guverneze eficace? Dar ce se va intimpla cu Theodor Stolojan daca va cistiga alegerile, insa partidul sau le va pierde in dauna PDSR?
Aceasta dilema, ca si altele mai tehnice, nu trebuie sa ne blocheze insa intr-o dezbatere sterila prelungita. Important este ca exista o alternativa la Ion Iliescu si la genul de politica pe care ne-o promitea acesta. Problema nu este daca unul sau altul dintre cei doi tehnocrati ar fi bun ca presedinte al Romaniei, ci daca acestia exprima o sansa de a iesi din fundacul in care ne-ar proiecta un nou regim Iliescu. Acesta este genul de salvare pe care il asteptam de la cei doi tehnocrati. Ei nu vor refonda sistemul politic, probabil vor fi niste slabi presedinti, care isi vor epuiza repede capitalul electoral, dar fiecare dintre ei va lasa o sansa Romaniei. De altfel, nu de presedinti exceptionali are nevoie Romania, ci de cetateni buni.
(Florea IONCIOAIA)