Criza bacalaureatului

Examenul de bacalaureat s-a incheiat, nu insa si discutiile pe marginea lui. Se vorbeste despre faptul ca bacalaureatul si-a pierdut credibilitatea, despre lipsa lui de obiectivitate, despre cum s-au dat si ce efecte asupra notarii au avut protocoalele, despre plicuri cu bani impartiti pe la comisii. Sint lucruri pe care unii le stiau din auzite, iar altii le-au constatat, poate, „la cald”, in timpul desfasurarii examenului, saptaminile trecute, dar aproape nimeni nu se mai indoieste de existenta lor.
Citeva cazuri care ilustreaza criza bacalaureatului au fost prezentate recent si de „Ziarul de Iasi”, care a identificat absolventi ajunsi miraculos in fruntea listelor, devansind pina si sefi de promotie, desi in anii de liceu erau cunoscuti drept mediocri. Nu este primul an in care ziarul nostru a relatat despre astfel de situatii, prin care nu s-a dorit in nici un caz a se pune la stilpul infamiei toti absolventii care, la bacalaureat, si-au depasit propriile performante scolare anterioare. Este un fapt stiut de cind lumea ca reusita la un examen nu este in totalitate rezultatul unui lung sir de acumulari, ci este si o chestiune de sansa. Prin urmare, un examen, deci si bacalaureatul, isi are, invariabil, si „accidentele” sale. Elevi eminenti care nu isi ating propriile recorduri si elevi slabi care le depasesc. Dar, chiar luind in calcul aceste circumstante pe care tocmai le-am enuntat, cazurile prezentate in „Ziarul de Iasi” isi au relevanta lor. Multi profesori si colegi ai absolventilor „minune” au afirmat ca acestia nu puteau in nici un caz sa atinga nivelul mediilor de la Bac. Pina si reactiile generate in „sistem” de articolele pe acest subiect – pe care le-am putut constata ca jurnalist – sint semnificative.
Mi-amintesc ca in urma cu citiva ani, articole ca cele publicate zilele trecute in „Ziarul de Iasi” declansau uragane. Parintii „bacalaureatilor minune” sareau ca electrocutati in incercarea de a dovedi ca totul a fost corect in notare. Profesorii sareau fluturind drapelul imaginii scolii, ce nu trebuie patat cu astfel de suspiciuni, in fapt greu (daca nu imposibil) de dovedit. Inspectorii scolari inca mai negau categoric existenta oricarui motiv de a banui afaceri necurate. Atitudinea tuturor acestora s-a schimbat insa cu timpul. In acest an, mediatizarea cazurilor de copii „minune” nu a mai stirnit furia parintilor lor, n-au mai reactionat nici profesorii, iar ISJ a privit chestiunea aproape cu resemnarea omului neputincios in fata naturii.
E ca si cum lucrurile necurate de la bacalaureat, care se petreceau si inainte, dar mult mai la dos, fiind negate categoric pe fata, au intrat acum „in firesc”. Toata lumea stie despre cum sta treaba, pe nimeni nu mai mira situatiile „accidentale” prezentate de presa, ciinii urla, caravana trece. ISJ accepta pe de o parte ca bacalaureatul trece printr-o criza de credibilitate, iar pe de alta se straduieste sa apere imaginea unui examen corect (care imagine?), promitind anemic sa studieze discrepantele dintre mediile din liceu si cele de la Bac ale absolventilor. Dar toate aceste incercari si promisiuni stirnesc ilaritate, nimeni nu mai crede in ele, nici macar institutia care le lanseaza, iar marturie in acest sens sint opiniile exprimate pe forumul de discutii al ziarului, telefoanele si mesajele primite la redactie in care sintem informati ca elevii din cutare liceu au dat bani cutarei comisii in cutare loc (dar cum sa scriem, daca nu sint dovezi?), sta marturie si sondajul de opinie realizat pe aceasta tema in rindul iesenilor si publicat zilele trecute. Cit despre Ministerul Educatiei, acesta e complet depasit de situatie, caci daca subiectele la examenele nationale ajung sa se vinda in piata precum odinioara cupoanele de proprietate, mai poate conducerea Ministerului sa aiba autoritate asupra unei tari intregi cind nu reuseste sa controleze nici citeva sute de functionari din propria cladire?
Criza bacalaureatului arata prin urmare, inca o data, criza intregului sistem de invatamint. Mecanismele sint slabite, iar pe fondul unei profunde crize morale, erorile si fraudele sint tot mai usor posibile si mai greu de gestionat. Fatetele acestei crize foarte grave au fost atit de des enuntate incit au ajuns aproape un refren obositor, care risca a cadea in derizoriu, asa cum s-a intimplat ani la rind cu marea cruciada impotriva coruptilor. De cite ori nu s-a spus ca, prin tolerarea acestor incorectitudini, prin umflarea notelor, favorizarea elevilor din familii care sponsorizeaza la vedere, scoala a ajuns un loc in care viitorii cetateni invata pentru prima data ca in viata nu conteaza cit inveti si cum te descurci. Ca succesul se obtine prin alte mijloace decit prin munca cinstita. Ca „e bine” sa fim duplicitari – una facem si alta spunem pentru a da aparenta unei normalitati, chiar daca nimeni nu mai crede in existenta ei.
Bine, si presupunind ca ar exista vointa ca lucrurile sa fie schimbate, care ar fi solutia? Sa se mute bacalaureatul in universitati, asa cum se intimpla in anii interbelici, cind si universitatile sint azi marcate de clientelisme, spaga, in fapt de aceleasi probleme ca si scolile, numai ca uneori la dimensiuni chiar mai mari decit acestea? Poate numai daca s-ar incrucisa comisiile de examinare, astfel ca elevii din Iasi sa dea examen la Universitate cu profesori din celalalt colt de tara, insa organizarea in acest mod a bacalaureatului ar fi enorm de costisitoare, imposibil de acoperit din punct de vedere financiar. Rectorul Universitatii „Cuza”, domnul Dumitru Oprea, avansa ipoteza generalizarii taxelor de studii la facultate, care ar elimina miza notelor mari – batalia pentru un loc finantat de stat. Cert este ca e nevoie de o solutie radicala, nu doar pentru rezolvarea crizei bacalaureatului, ci si a altora, la fel de importante. Iar pentru asta Invatamintul are nevoie de cineva capabil sa taie in carne vie. Invatamintul are nevoie de o Monica Macovei.