Dupa doua saptamini

Orice s-ar spune, tabloul politic static cu care eram obisnuiti in ultimul an si situatia sociala calma din ultimii zece ani au fost zgiltiite consistent in urma protestelor. Zgomotul dezarticulat din strada produce, zilnic, efecte in cascada, o parte dintre ele figurind pe lista revendicarilor. Ce avem pina acum?

La nivel guvernamental: rapida retragere a proiectului legii sanatatii din dezbaterea publica si surprinzatoarea revenire a lui Raed Arafat in aparatul guvernamental. Cele doua scintei ale demonstratiilor au fost scufundate pe fundul apei Dimbovitei, lasind impresia unei disponibilitati de dialog si unei atitudini rezonabile. O alta cedare legislativa a fost aminarea aplicarii taxei auto pentru inca un an, fiind lasata in seama viitoarei guvernari. Taxa a fost perceputa ca una dintre manifestarile „statului spoliator" si unei administratii arbitrare, angajate in actiuni de hartuire a contribuabililor. Luat de acest val al cedarilor, Guvernul a lasat impresia ca este dispus sa discute chiar si reluarea indemnizatiilor de merit ale revolutionarilor, pentru a cumpara ingaduinta acestor asociatii, in cea mai mare parte impostoare si imorale. Neinspirat, am spune. O cedare in fata lui Bebe Ivanovici ar insemna sa-si bata un cui in talpa.

La nivel simbolic, au fost sacrificati „arogantii" care iritau spiritele. Ministrul Teodor Baconschi a fost demis prin telefon (o violenta simbolica inutila, dar buna pentru a sugera cum se dispenseaza, fara urma de respect, de cei care nu acorda respectul cuvenit „poporului"), iar senatorul Iulian Urban – acest amalgam de stupiditati marunte spuse cu emfaza lui Cioran si cu vulgaritatea lui Vadim Tudor – silit sa plece din PDL.

Un alt motiv de protest disparut nu stim unde sa il incadram: noroc porcesc sau glont tras in picior? Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionala comasarea alegerilor. Asadar, nota zero pentru profesorul de drept constitutional Emil Boc, dar posibil o problema in minus pentru premierul Boc de pe agenda criticilor acerbe ale societatii civile.

La nivel prezidential, consemnam cea mai lunga perioada de mutenie a lui Traian Basescu de la intrarea in politica. Cu siguranta a strins in el multe, important este ca a inceput cu niste scuze timide – sa vedem cit sint de sincere si cit reuseste sa-si stapineasca impulsivitatea. Nici ultrasii prezidentiali nu-i mai acorda increderea de odinioara, iar contraofensiva pe care a sugerat-o in urmatoarea perioada este riscanta. E drept ca nu are ce face. La inceputul protestelor, ne asteptam sa vorbim de sfirsitul sacrificiilor, de un rest de mandat „mort" al lui Traian Basescu, fara nici un fel de libertate de miscare, ca urmare a „presiunii protestatarilor" si a scaderii gradului de suportabilitate. Laboratorul reformelor avea virtual, la intrare, agatata tablita „inventar", mai ales dupa ce, surprinzator, FMI a dat de inteles ca masurile sint prea dure, iar cureaua a fost strinsa prea tare. Iata ca discursul cu care a spart tacerea a schitat un orizont nedefinit pentru aceste reforme, „atit cit va tine criza". Mentinerea obiectivului de reforma a statului, desi general, plictisitor prin frecventa si inconsistenta utilizarii lui, pastreaza predictibilitatea angajamentelor initiale. Basescu incearca sa transforme nemultumirile intr-un nou impuls reformator. Sa vedem daca reuseste sa mobilizeze macar o parte din sustinatorii de la inceput. Invitatia adresata societatii civile de a „iesi din cochilie" poate fi un semn bun, dar ignorarea si lipsa de respect aratata in ultimii ani s-ar putea sa-i aduca un refuz pe toata linia.

In opozitie, putem vorbi de fisuri care tind sa devina crevase. Atit cit apele au fost calme, la discutia „printipurilor" Victor Ponta si Crin Antonescu reuseau sa pastreze aparentele unui tandem. Pusi in fata a doua-trei decizii delicate – Ne implicam sau nu in proteste? Ne dam demisia din Parlament sau nu? Fortam anticipatele? – cei doi au avut pozitii complet diferite. Aceasta ne indica, pe viitor, o serie de probleme grave privind coordonarea, luarea deciziilor si perspectiva relatiei. Ea nu este dictata de personalitatea diferita a celor doi, ci de presiunile venite din interiorul partidelor. Antonescu nu mai are opozitie in partid, intrucit nu suporta criticile, Ponta trebuie sa faca in continuare comisioane politice pentru Nastase, Iliescu si alte personalitati care au probleme cu justitia. Protestele, daca vor continua, vor pune in lumina, din ce in ce mai mult, ambitia disperata a lui Antonescu si temporizarea tactica din PSD. Mitingul ratat al USL din Capitala este cel mai bun exemplu in acest sens.

La nivelul media, efectul manipularilor Antena 3 si Realitatea TV ramine unul scazut. Acestor televiziuni le-a revenit „meritul" de a face praf, la fel ca in alegerile prezidentiale din 2009, subiectele reale de discutie, producind o lehamite generala. Supralicitarea emotionala, isterizarea neincetata, disproportia opiniilor pro si contra au oprit cheful multora de se alatura si a da substanta intrunirilor publice. Aparitia unor figuri in mijlocul multimii, precum Mircea Badea, a contribuit la impresia de revolta trucata, orchestrata, altfel nu se poate explica diminuarea continua a proportiilor protestelor.

Ar mai fi si alte efecte secundare, dar cu implicatii importante pentru culise: primirea cu bratele deschise a securistului Sorin Rosca Stanescu in PNL, curtarea lui Sorin Ovidiu Vintu de acelasi partid, ca sa nu mai vorbim de aminarea sentintei pentru Adrian Nastase in procesul „Trofeul Calitatii". Ca din intimplare, o lista de revendicari ale „Consiliului National al Societatii Civile" solicita desfiintarea Curtii Constitutionale, ANI, DNA, CNSAS. In milul gros al protestelor, rapitorii stau, neobositi, la pinda.