Haiducia libertatii

Saptamina trecuta, scandalul condamnarii in justitie a ziaristilor ieseni Ovidiu Scutelnicu si Dragos Stingu de catre o curte din Iasi a luat sfirsit, din punct de vedere juridic. Sentinta de condamnare a celor doi jurnalisti, care a stirnit un val de indignare fara precedent in lumea presei si nu numai, a fost casata fara drept de apel de Curtea Suprema de Justitie.
Cu mai multi ani in urma, cei doi jurnalisti ieseni publicau citeva scurte note de presa despre un colonel de politie, aflat sub ancheta pentru diverse abuzuri. Erau simple note de informare in care se aduceau la cunostinta opiniei publice capetele de acuzare pe care o comisie din interiorul politiei le aducea respectivului ofiter. Comentariile autorilor erau reduse la minimum.
Citeva luni mai apoi, colonelul era pensionat, in urma acuzarii sale de catre o curte de onoare din cadrul Politiei Judetene Iasi, care recunostea culpele prezentate in articolele de presa mai sus amintite. Cu toate acestea, colonelul si sotia sa intentau o actiune juridica celor doi jurnalisti, sub acuzatia de calomnie. Spre uimirea generala, ei primesc satisfactie in instanta. Cei doi jurnalisti erau condamnati nu numai la plata unor daune morale fabuloase (de peste un miliard de lei), dar urmau sa faca si inchisoare si li se restringeau drepturile civile si chiar filiale.
Pe linga duritatea cu totul stupida a pedepsei, surprindea atunci obtuzitatea judecatoarei care a oficiat cazul. Ea s-a comportat abuziv cu cei doi jurnalisti si le-a refuzat audierea unui martor-cheie. S-a speculat atunci ca, fiind subordonata sotiei colonelului, care se inregistrase ca parte vatamata, ea n-a putut fi independenta.
Sentinta Curtii Supreme face un act de reparatie, dar, in acelasi timp, pune in lumina modul in care justitia ordinara se comporta in raport cu presa. A trebuit sa treaca mai bine de doi ani, sa se cheltuie bani, nervi si energie pentru ca evidenta sa fie vizibila si intr-o curte de justitie. Ce-ar trebui oare facut ca meseria de jurnalist sa nu mai fie tratata ca o crima?
Incercind sa raspunda numeroaselor critici privind functionarea justitiei in cazurile in care este implicata presa, ministrul justitiei anunta recent abrogarea de catre guvern, prin ordonanta de urgenta, a celebrei legi a presei din 28 martie 1974. Ordonanta se refera, de asemenea, si la prevederea potrivit careia toate actiunile in justitie in care se cer daune morale sa fie supuse platii unei cautiuni reprezentind cinci la suta din valoarea daunelor cerute de reclamant.
Gestul guvernului, pe care dl. Stoica a dorit sa si-l asume in mod integral, nu aduce insa nimic spectaculos in chestiunea felului in care justitia trateaza presa. Abrogarea legii presei din 1974 este mai mult un act de inhumare oficiala decit o executie. Desi, din punct de vedere juridic, legea respectiva a fost tot timpul in actiune, in acesti zece ani de regim liberal in Romania ea nu a functionat de facto aproape nici o clipa. De altfel, se pare ca nici regimul comunist nu a uzitat de ea, pentru a nu mai vorbi de jurnalisti.
Mai important ar putea fi articolul care se refera la cautiunea de cinci la suta. A devenit o moda ca fiecare ins care este obiectul unui articol intr-un ziar sa vrea sa-si repereze onoarea la Cremenal. Cazul avocatului iesean Stefan Damian, notat in "Monitorul" pentru prestatia sa de consilier municipal, care a cerut condamnarea penala a ziaristilor respectivi, este un monument de ridicol. Probabil, multi asemenea pretendenti se vor gindi de doua ori inainte de a face asemenea intimpinari. In acelasi timp, faptul ca dl. Damian a cistigat, la fel ca si familia Susanu, in prima instanta, arata totusi ca fondul problemei este in alta parte: jurnalistii nu sint protejati in fata unei justitii oficiate de persoane incompetente sau corupte.
Din experienta in justitie a jurnalistilor transpare fara greutate faptul ca in acest joc banii au avut o importanta excesiva. Pe de o parte, marii moguli ai presei au fost sistematic achitati, in timp ce jurnalistii obisnuiti au fost condamnati ca niste criminali in serie. Pe de alta parte, cei care au bani vor plati oricum cautiunea de cinci la suta. De altfel, nu importa aici suma pe care cineva o primeste ca daune morale, ci condamnarea in sine.
Jurnalistii au si ei partea lor de vina in faptul ca sint tratati in acest fel. Ei nu stiu sa se apere sau nu-si iau masuri de precautie elementare. Dar, in multe cazuri, cei care par sa nu inteleaga regulile jocului sint magistratii. De obicei, aceste procese sint lasate pe seama cadrelor tinere, care n-au nici suficienta experienta, nici destul curaj pentru a se opune presiunilor si retoricii gaunoase a unor avocati.
In acelasi timp, precum se vede, aproape fara exceptie, condamnarile de pina acum contra jurnalistilor au fost facute potrivit Codului penal. Prin urmare, ceea ce ministrul Stoica avea de facut era nu sa ingroape o lege deja defuncta, ci sa ceara Parlamentului anularea aplicarii procedurii penale in cazul calomniei prin presa.
In raport cu aceasta, s-a discutat mult in jurul unor proiecte de lege a presei. In general, jurnalistii au refuzat orice asemenea reglementare. Este adevarat ca, intr-o tara libera, o lege a presei este oarecum suspecta. Jurnalistii prefera propriile coduri autoimpuse. In Romania, aceasta este deocamdata o utopie: jurnalistii romani nu vor fi in stare prea curind sa faca dintr-un asemenea cod un sistem functional. Apoi, nici nu este sigur ca justitia va recunoaste autonomia unor asemenea reglementari.
Probabil insa ca aceasta este una din caile pe care ar trebui sa se inainteze. Jurnalistii trebuie ori sa propuna o lege a presei in care practica jurnalismului sa fi protejata de interpretarile abuzive ale unor magistrati, ori sa ceara imperativ guvernului anularea prevederilor penale in legatura cu exercitarea jurnalismului. De asemenea, lumea presei ar trebui sa constientizeze intr-o mai mare masura ca are responsabilitatea decisiva in ce priveste informarea corecta a publicului. Nici o lege si nici o curte de justitie nu poate exonera jurnalistul de obligatia de a spune adevarul. (Florea IONCIOAIA)