Iarna lui Milosevici

"Pina la sfirsitul lunii octombrie, se va contura un raspuns definitiv in privinta mijloacelor de utilizat pentru inlaturarea de la putere a lui Slobodan Milosevici", afirma, cu putin timp in urma, Zoran Djindjici, liderul Paridul Democrat Sirb si unul dintre principalii lideri ai coalitiei de opozitie, Alianta pentru Schimbare. Declaratia citata apare in urma mai multor runde de consultari ale tuturor formatiunilor de opozitie, menite sa le puna de acord si sa-si armonizeze pozitiile divergente privind strategia de inlaturare a regimului lui Milosevici. Deja primele mijloace au fost anuntate. Ieri, liderii opozitiei de la Belgrad au declarat ca, in scurt timp, se va constitui un fel de parlament paralel celui oficial, din care vor face parte reprezentantii tuturor administratiilor locale controlate de partidele din Opozitie.
Tactica izolarii regimului lui Milosevici inclusiv prin crearea unor institutii statale paralele ar putea da roade. Deja Uniunea Europeana si-a anuntat intentia de a livra administratiilor locale controlate de actuala opozitie combustibil pentru perioada de iarna, in ciuda embargoului instituit de aceeasi UE pentru intreaga Serbie.
Ideea de a trata diferentiat, prin sprijin efectiv, populatia aflata in zonele administrate de opozitie prinde contur si in SUA. Aceasta noua strategie survine dupa o perioada in care opozitia sirba divizata a esuat in incercarile ei de a-l rasturna pe Milosevici de la putere. De altfel, divergentele din sinul opozitiei sirbe au fost intotdeauna accentuate. Ele s-au radicalizat imediat dupa sfirsitul razboiului din Kosovo, cind problema schimbarii regimului de la Belgrad, invins in razboi, a devenit pentru prima oara o problema internationala. Zoran Djindjici, liderul politic agreat, incurajat si sprijinit in mod nemijlocit de Occident, a iesit in fata cu o strategie politica radicala. In opinia acestuia si a responsabililor Aliantei pentru Schimbare, Milosevici nu poate fi inlaturat de la putere doar prin organizarea de alegeri, fie ele si anticipate. Doar demisia guvernului de la Belgrad, loial presedintelui Milosevici, si inlocuirea lui cu unul provizoriu si independent poate garanta un rezultat electoral corect. Drept urmare, Alianta lui Djindjici s-a angajat intr-o campanie de mitinguri anti-Milosevici pe intreg teritoriul Serbiei in ideea ca, prin presiunea opiniei publice, regimul va fi fortat sa cedeze.
De cealalta parte s-a situat Miscarea pentru Reinnoire, formatiunea condusa de controversatul politician Vuk Draskovici. Partas, pina spre finalul razboiul din Kosovo, la guvernarea de la Belgrad, Draskovici, desi un mai vechi si mai popular opozant al lui Milosevici, s-a opus pe fata strategiei lui Djindjici, marsind pe varianta fara conditii a alegerilor anticipate. Substratul acestei divergente e mai mult decit unul strict tehnic. Sfirsitul razboiului din Kosovo a prins cele doua formatiuni de opozitie pe linii de start diferite. Alianta lui Djindjici, mai putin populara in interior decit formatiunea lui Draskovici, avea nevoie, pentru a-si face auzita vocea si pentru a profita de momentul de slabiciune maxima a regimului lui Milsevici, de o strategie radicala. Miza era prezentarea acestei coalitii, incurajata si sprijinita pe toate caile de Occident, drept alternativa reala la regimul de la Belgrad. In ce-l priveste pe Draskovici, acestuia nu-i era necesara decit o confirmare a popularitatii, inca destul de solida, prin alegeri imediate. Pentru Draskovici si formatiunea sa, trecerea timpului nu putea decit sa-l defavorizeze. Vazut prost de Occident pentru duplicitatea sa proverbiala deja, Draskovici era constient ca, pe timp ce trece, rolul si influenta Occidentului vor creste in interiorul Iugoslaviei, favorizind fie Alianta lui Djindjici, fie, printr-un efect contrar, regimul lui Milosevici.
Timpul i-a dat dreptate lui Draskovici. La aproape cinci luni de la incheierea razboiului, manifestatiile de strada organizate de Alianta pentru Schimbare nu au dat rezultatele scontate, fapt recunoscut recent chiar de catre Zoran Djindjici, in timp ce Milosevici pare a fi chiar putin intarit. Cu putin timp in urma, a participat, fara probleme, la inaugurarea redeschiderii unei autostrazi distruse de razboi, atacind cu virulenta actuala opozitie. Relansarea in public a lui Milosevici, cea mai curajoasa de dupa incheierea razboiului din Kosovo, e un semn clar ca opozitia s-a dovedit pina acum ineficienta.
Schimbarea in tabara opozitiei nu a intirziat nici ea. Cel mai probabil, cele doua formatiuni de opozitie, Alianta pentru Schimbare, reprezentata, printre altii, de Zoran Djindjici, si Miscarea pentru Reinnoire, a lui Draskovici, au ajuns la o intelegere. Declaratiile facute de Djindjici, citate la inceput, il apropie pe acesta de pozitiile exprimate de Vuk Draskovici, care a afirmat tot timpul ca "singura cale de inlaturare a regimului Slobodan Milosevici o reprezinta alegerile anticipate, desfasurate in conditii democratice". Dar semnul cel mai clar ca opozitia sirba e mai unita acum decit oricind si ca strategia lui Djindjici, incurajata si sustinuta de Occident, s-a dovedit ineficienta este refuzul comun al liderilor opozitiei de a raspunde unei invitatii venite din parte ministrilor de Externe ai Uniunii Europene. Atit motivul refuzului cit si refuzul in sine sint la fel de semnificative. Motivul il constituie incercarea ministrilor UE de a impune opozitiei de la Belgrad un angajament considerat de acestia inacceptabil. Ministrii UE doreau sa ceara opozitiei sirbe sa semneze un angajament prin care se obligau, in momentul in care ar fi ajuns la putere, sa-i predea Tribunalului Penal International pe toti cei acuzati de crime de razboi, in frunte cu Milosevici. Refuzul, departe de a reprezenta o cit de minora solidarizare cu regimul de la Belgrad, exprima in fapt incercarea opozitiei de a evita sa mai dea apa la moara acuzatiilor regimului lui Milosevici privind subordonarea acesteia fata de forte externe. Noua strategie, cea a izolarii interne a regimului Milosevici pina la nivelul institutiilor de tip statal, e o noutate in materie de lupta politica. Cu sprijinul, de data aceasta concret, vizind populatia civila, acordat de catre Occident, aceasta strategie ar putea da roade. Iarna care bate la usa ar putea fi si ultima a lui Milosevici la Belgrad. (Pavel LUCESCU)