Liturghia de incoronare

Duminica, Rusia merge din nou la urne. Datorita sistemului institutional rusesc, dar mai ales, practicii politice, care acorda o putere aproape autocratica, presedintelui, alegerile prezidentiale rusesti au o miza cu mult mai importanta decit cele locale sau legislative. In ciuda acestui fapt, febra alegerilor n-a fost niciodata in acesti ani mai putin ridicata decit acum.
Altadata, un pretext pentru reverii nostalgice sau de pronosticuri catastrofice, festinul electoral de duminica pare a fi mai curind plictisitor: un fel de liturghie obligatorie. Aceasta lipsa de interes este data atit de campania electorala in sine, neobisnuit de plata pentru o tara ca Rusia, si nu numai, ca si de rezultatul previzionat al scrutinului: aproape nici un observator nu se asteapta ca Vladimir Putin, actualul presedinte interimar, sa nu cistige alegerile.
Singura necunoscuta in acest moment a prezidentialelor rusesti este scorul dlui Putin si mai ales daca el va fi plebiscitat din primul tur sau va mai suporta umilinta unei intreceri in doi cu unul dintre adversarii sai, pentru un eventual tur secund. Sondajele pre-electorale il dau pe Vladimir Putin virtual cistigator detasat, cu procente ce variaza in jurul baremului de cincizeci de procente, chiar daca popularitatea sa este intr-un anume declin, dupa ce acum citeva saptamini avea peste saizeci la suta din simpatiile rusilor. Este adevarat ca toate aceste cifre nu se transforma automat in voturi, dar distanta fata de urmaritorii sai, in special, fata de Ghenadi Ziuganov, cu abia in jur de douazeci de procente din intentiile de vot, este prea mare pentru a oferi loc la surprize spectaculoase.
Dl. Putin are avantajul de a fi la putere. Deocamdata, rusii nu par sa fi deprins votul in opozitie si nici sa agreeze ideea de schimbare.
Apoi, candidatii cei mai puternici, cum au fost, Evgheni Primakov, extrem de popular in Rusia, cu mai putin de un an in urma, sau primarul Moscovei, Iuri Luskov, s-au retras din competitie foarte repede. In fine, cei ramasi in cursa, n-au adus nimic nou fata de precedentele lor prestatii electorale. N-au venit cu noi teme, n-au inventat noi strategii pentru a seduce un electorat nou. Se spune chiar ca, reprezentantul celui mai puternic partid din Rusia, comunistul Ghenadi Ziuganov, nici n-ar dori sa cistige alegerile, cel putin acum.
De altfel, nici campania dlui Putin n-a fost teribil de agresiva. Dar, el pare sa nici nu fi avut nevoie. Pe de o parte, pozitia sa in stat i-a acordat automat un atu electoral serios, iar, pe de alta, media electronica, in special, televiziunea, i-a fost in general favorabila. Desigur, la ordin.
Campania sa electorala a vizat mai ales prezervarea acestui capital electoral initial. Dl. Putin a incercat cel mult sa nu agreseze electoratul rivalilor sai, pentru a nu-l mobiliza. De aceea, principala sa preocupare a fost de a nu transmite mesaje precise. Rareori, un candidat in alegeri s-a aratat mai ambiguu ca Vladimir Putin. Nimeni n-a putut decripta inca nimic din intentiile politice ale dlui Putin, de unde si supranumele de "cutia neagra" acordat de presa. De aceea, adevarata necunoscuta a acestor alegeri este Vladimir Putin, insusi.
Electorii sai, ca si suporterii fideli, vin de peste tot: de la liberali si eltinieni, la stalinistii nostalgici si kaghebistii prosperi. Fiecare vede in dl. Putin ceea ce doreste sa vada. Este adevarat insa ca, baza puterii sale este in primul rind armata si structurile de stat, care l-au adoptat instantaneu pe Putin. Acest individ scund si cu o figura stearsa pare sa le ofere increderea in institutiile statului rus si in puterea lor.
Toate acestea ne sugereaza doua observatii importante. Mai intii, in legatura cu baza electorala foarte slaba pe care o are dl. Putin. El nu are un electorat fidel, care sa se recunoasca total in proiectul politic pe care l-ar reprezenta noul om forte de la Kremlin. Armata actualilor sai votanti se poate disipa la primul impuls mai serios. De aceea, se poate banui ca viitoarea sa guvernare se va baza pe lovituri mediatico-politice, de tipul razboiului din Cecenia.
Dar, de asemenea, ne indica faptul ca mecanismele democratiei in Rusia sint inca departe de a fi cit de cit functionale. Se astepta ca lupta pentru succesiunea lui Eltin sa fie aspra si strinsa. Ea a si fost, oarecum. Dar aceasta lupta nu s-a dus pe cimpul electoral, ci in culisele Kremlinului. Putin a fost desemnat de oligarhia kremlineza ca persoana cea mai potrivita pentru a-i succede lui Eltin, dupa citeva tentative anterioare nereusite.
Alegerile de miine par a avea mai curind menirea de a consacra optiunea acestei oligarhii, cit de a inventa un sef de stat pentru Rusia. Acest fapt ne arata cit de usor poate fi manipulat electoratul rusesc, ca si veritabila natura a puterii. In cei aproape zece ani de regim liberal, Rusia n-a reusit sa devina o comunitate politica in sine: un corp electoral care sa fie autonom in raport cu centrele de putere si care sa decida persoana celui mai puternic om din stat intr-o anume libertate.
Intrebarea daca miine vom avea consacrarea unui tar sau doar a unui presedinte devine in acest caz secundara. Este vorba oricum de o liturghie de incoronare, la care electorii asista de la distanta. (Florea IONCIOAIA)