Marirea si decaderea lui Rudel Obreja

Ati vazut sau citit drama lui Bertold Brecht, "Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprita", o alegorie a traiectoriei lui Adolf Hitler? Sau ati citit romanul "Sarbatoarea tapului", in care genialul Mario Vargas Llosa zugraveste ascensiunea si prabusirea unuia dintre cei mai sinistri dictatori latino-americani, Francisco Trujillo al Republicii Dominicane? Sau poate, unii dintre dumneavoastra ati trait, cu emotii, cele doua scene ale balconului, cu Nicolae Ceausescu in rol principal: in 1968 si 1989? Punctul de inflexiune nu este greu de depistat. O ascensiune uluitoare pe muzica de fond a entuziasmului popular, generat de frustarile trecutului, o degradare liniara din varfurile cetoase si un final de cele mai multe ori tragic: in buncarul din Berlin, la Santo Domingo sau in cazarma din Targoviste.

Daca vorbim de Rudel Obreja, de ieri, fostul presedinte al Federatiei Romane de Box, trebuie facute corectiile de bun simt. Proportiile sunt altele. Rudel Obreja nu a fost aclamat de multime (doar periat de viitorii inamici), nu a avut natiunea la picioare (doar cativa yes-meni!), nu va fi impuscat si nu-l va indemna nimeni la sinucidere. Eventual, il poate astepta o celula intr-unul dintre penitenciarele tarii, dotata cu TV cablu si internet, un spatiu in care poti medita la cat de lung e lungul nasului, sau cat de efemera este dulceata puterii. Atat. Rudel Obreja nu a condus o tara, ci boxul dintr-o tara. A urcat pana aproape de varful piramidei boxului amator mondial (AIBA), sprijinind un candidat impotriva altuia, in cea mai buna traditie turco-romana de la Mircea cel Mare si Batran incoace. AIBA este, chiar Rudel a dovedit-o la Beijing (inceputul sfarsitului), un cuib al mafiei asiatice in boxul amator. Ei si ce? Acolo a fost si mafie europeana si ex-sovietica, ba prin anii ’90 am beneficiat si noi, daca nu de servicii, macar de clementa si solicitudinea forului condus de un bulgar si un turc. Rudel al nostru nu s-a temut de mafie, fiindca mediul nu ii este chiar nefamiliar, dupa cum a demonstrat-o pe plan intern.

Pe plan extern, Obreja a pozat in erou la Beijing. In conducator cinstit care se lupta cu interlopii taiwanezi si coreeni. A aratat lucruri care nu se vad la suprafata, dar se simt, fiindca nu intamplator, boxul amator a fost dominat in ultimii ani de continentul asiatic, in timp ce hegemonia cubaneza s-a dus pe apa sambetei. Tinta nu a fost epurarea boxului, cum lasa individul sa se creada, ci cucerirea ultimului pisc al puterii. Aceeasi blestemata lupta pentru ciolan, translata intr-un mic domeniu al vietii planetare. In adancul sufletului, Rudel nu a crezut ca este mai onest ca ceilalti, ci ca este mai mafiot decat toate mafiile de toate culorile. Ceea ce a fost cauza numarul 2 a decaderii sale.

Daca am vorbit de cauza numarul 2, exista, fireste si cauza numarul 1, care deriva din ceea ce trebuia sa faca Rudel Obreja, nu in ascunzisurile AIBA, ci la el acasa. Daca Rudel Obreja ar fi fost eroul din poza, mica lume a boxului romanesc ar fi trebuit sa fie scut si pavaza in fata lui, mai ales ca majoritatea celor care se ocupa de lupta cu pumnii in Romania a fost de partea sa si l-a sustinut pentru functia de presedinte. Tip inteligent, Obreja a castigat o batalie contra balaurului cu sapte capete, la TAS. Ei si ce? A fost o nimica toata gasirea unor noi capete de acuzare, unele dintre ele de-a dreptul hilare. Cum ar fi, de pilda, boxul fara manusi la Cupa Romaniei de la Iasi, care a fost unul dintre obiectivele chinezului din varful AIBA, in lupta electorala cu thailandezul dinainte. Romania a participat la Mondialele de anul trecut de la Baku si la Olimpiada, dar Obreja a ramas persona non grata la AIBA si taraganarea alegerilor de la Federatiei a atras o noua suspendare dureroasa pentru boxul romanesc. Daca oamenii din boxul romanesc nu l-au sustinut pe Obreja, cauza nu este legata de fratia cu dracul, de trecerea puntii, in putine cuvinte de stravechiul oportunism romanesc. Ci de comportarea lui Rudi pe plan intern. La Federatia Romana de Box, Rudel Obreja nu s-a comportat ca un mafiot prefacut si viclean, ci ca un balaur autohton. A desfiintat comisii, si-a numit sicofantii in Executiv, s-a lepadat de "tovarasii de drum" trecandu-si pacatele proprii pe numele lor (cazul Vasile Citea), a facut statutele dupa masura si pretentiile lui, a redus opozitia la tacere, a renuntat la tot ceea ce nu aducea bani in propriile buzunare (Centura de Aur,

nu si gala lui Bute!), lasand Federatia pe care o conducea datoare vanduta. In mod firesc, dar imprevizibil pentru mintea agera a omului, rezultatele boxului romanesc au trecut pragul de la mediocru la penibil. Rudel Obreja a incercat in ultimele zile sa-si puna omul de incredere, Fanel Trandafir, in fruntea bucatelor, dar ultima isprava, invalidarea unor candidati pe baza statutului conceput de el si oamenii lui, i-a fost fatala, coalizand toata lumea impotriva sa. Din fericire, salvarea a venit de la unul dintre cei mai competenti manageri din sportul romanesc, presedintele ANS, Carmen Tocala.

Astfel, fulminanta si fulguranta cariera de conducator al lui Rudel Obreja s-a incheiat, din fericire, cu un ultim gest de demnitate, poate singurul din viata lui: demisia!

PS: Deocamdata, nimic despre noul presedinte, Leonard Doroftei. Desi, in opinia noastra, aptitudinea de manager nu are nimic in comun cu performantele. Ca o opinie personala, Vasile Citea ar fi fost mult mai indicat sa conduca boxul romanesc, decat un brand.