Masacrul inocentilor

In spatele oricarui emigrant se afla o drama. A-ti parasi locul in care te-ai nascut si spatiul lingvistic si cultural nativ este o atitudine radicala, care nu poate fi motivata decit printr-o situatie nefericita. Dar este oare emigrantul o figura a inocentei? Este el intotdeauna victima si niciodata vinovat de gestul de a-si parasi patria? Dar, pina la urma, de ce trebuie oare sa gasim in acest gest o vinovatie anume?
Zilele trecute, a fost dat publicitatii un sondaj printre studentii romani. Acesta indica faptul ca saizeci la suta dintre studentii romani vor sa emigreze. Oriunde, numai sa emigreze. Ca si cum ar fi fost o noutate, sondajul a trezit din letargia lor muribunda responsabilii cu urgentele nationale. Talk-showmenii au inceput iarasi sa aiba de lucru. Ce ne facem daca raminem fara inteligenta in tara? N-ar fi oare mai bine s-o inchidem, si pe tarisoara, si pe posesorii ei, cum facea Ceausescu?
Din fericire, insa, responsabilii cu urgentele nu fac proiecte. Ei doar se indigneaza. La fel ca orice alt subiect care pare a fi negativ, tema a devenit o componenta a discursului politic de opozitie. Cine este oare de vina ca vor sa emigreze tinerii romani? Puterea? Si cine se afla la putere? Coalitia, Constantinescu, Roman et co. Ei sint vinovatii. La aceasta se mai adauga clasa politica, intrucit cei care emit asemenea rationamente nu se declara politicieni.
Este greu de negat responsabilitatea politicienilor in aceasta afacere. Totusi, poate, mai intii, ar trebui facuta distinctia dintre dorinta si realizare practica. Apoi, ar trebui vazut de ce anume vor sa emigreze studentii. Vom avea aici o surpriza foarte mare. Cu exceptia unui numar redus, cea mai mare parte a candidatilor la emigrare n-au nici o idee ce inseamna aceasta: emigratia le apare doar ca o figura mitica a aventurii. Este cunoscuta dorinta foarte puternica a omului modern, dar mai ales a tinerilor, de a-si parasi lumea de origine pentru a-si cauta norocul aiurea.
Pe de alta parte, nu trebuie sa ne ascundem: principala motivatie este de ordin economic. Este destul sa treci in Ungaria, sa-ti gasesti acolo o slujba onorabila, pentru a-ti tripla, cel putin, veniturile, inclusiv venitul net. Dar sa ne gindim ca ne-am putea stabili in Elvetia sau Suedia. Am beneficia nu numai de salariile foarte ridicate, dar si de ajutoarele sociale extrem de generoase de acolo. De aici restrictiile draconice de imigrare in aceste tari. Oricine ar fi in Romania la putere, nu va reusi sa ofere asemenea conditii. Este un dat istoric, imposibil de invins, cel putin pe termen scurt.
In acelasi timp, dincolo de o anumita prosperitate, imigrantii in aceste tari cauta ordinea de acolo: este vorba de o lume stabila, cu valori clare, bine sedimentate, cu strazi curate si in care fiecare isi face treaba. Poate ca aici responsabilitatea liderilor politici este de luat in seama.
Dar Elvetia nu este exclusiv produsul unor lideri politici geniali. Sint lucruri pe care cei care vor sa emigreze le pot face. Romania este totusi o tara libera. Se pot face afaceri in Romania. Se poate face politica, deci se poate schimba starea de lucruri.
Daca toti acestia vor s-o faca in alta parte, nu este nimic rau. Fiecare trebuie sa-si urmeze destinul dupa cum crede mai bine. A emigra nu este o tradare si nici o tragedie fara margini. Aceasta nu vrea sa insemne ca este un fenomen fara consecinte. Emigratia pune probleme economice, culturale, sociale si umane foarte grave. Ea inseamna distrugerea relatiilor familiale, in primul rind, si instrainarea individului de cultura sa, ca sa nu mai vorbim de riscurile individuale ale unui asemenea gest. Unii se pierd ei insisi, altii se pierd pentru tara, daca aceasta ar trebui sa fie atit de important (dar nu este!).
Faptul ca ne pleaca specialistii este un lucru neplacut. Totusi, sa nu fim naivi. In Romania nu le putem oferi mare lucru: fara o economie puternica nu-i putem tine aici. Cei care intra automat intr-o stare de agitatie cind aud de fenomen sint aceiasi care vedeau in actul de a parasi tara o crima capitala. Ca si cum noi am fi mereu intr-un razboi total cu lumea si cine trece frontiera comite un act de dezertiune.
Foarte posibil, unii dintre cei care pleaca vor fi mai de folos lor si tarii de acolo decit de aici. Ei pot deveni persoane implinite profesional, pot media schimburi culturale si chiar constitui un sprijin economic pentru compatriotii ramasi in infern. Este cunoscut cazul Greciei, Irlandei sau Serbiei, care au rezistat economic in anumite momente cu ajutorul fondurilor trimise de emigranti. Apoi, in lumea de astazi va fi tot mai putin important unde locuiesti si cui platesti impozit. Patria este un sentiment si nu o bucata de pamint.
Poate mai ingrijoratoare in aceasta chestiune este dorinta de evaziune. Ea pare a ascunde o problema de etica a muncii. Este de inteles ca oamenii nu vor sa mai fie o mina de lucru ieftina, dar citi dintre ei realizeaza ca faptul este si din cauza lor? Aruncati in lumea de nicaieri, victime ale culturii bingo, ei vor fi noul proletariat al viitorului. Emigrantii perpetui. Fara o profesiune, fara educatie, fara radacini. (Florea IONCIOAIA)