Megawatii domnului Vacaroiu

Cu prilejul unei recente aparitii televizate, Nicolae Vacaroiu se declara ingrijorat de faptul ca Romania nu va putea produce in viitor energia necesara pentru a asigura cresterea economica preconizata in strategia de dezvoltare avansata de guvernul Isarescu. El mai avea si un al doilea motiv major de ingrijorare: conspiratia externa care urmareste demolarea industriei si agriculturii romanesti. Nicolae Vacaroiu e un personaj cheie in PDSR. A fost patru ani prim-ministru si este unul dintre principalii arhitecti ai programului economic al partidului. Dincolo de faptul ca un astfel de discurs de tip PRM probabil ca risca sa ridice multe semne de intrebare la Bruxelles fata de perspectiva principalului partid de opozitie asupra integrarii europene, surprinde lipsa totala de intelegere a fostului premier a schimbarilor profunde la nivelul starii de agregare a economiei mondiale.
Ceea ce este si mai grav e faptul ca Nicoale Vacaroiu nu este un oportunist, pentru ca atunci se putea macar spera ca ar fi vorba doar de propaganda electorala. Nu, inarmat din plin cu cifre de tot felul, marcat profund de centralismul si dirijismul de care s-a patruns dupa mai bine de doua decenii de activitate in fostul Comitet de Stat al Planificarii, el nu poate evada din modelul de gindire economica de tip industrial. Viziunea sa e dominata de mitul cresterii economice determinate in mod decisiv de segmentele industriale grele, de necesitatea restructurarii de catre stat a intreprinderilor inaintea privatizarii, de primatul patrimoniului fizic in raport cu cel intangibil. Un adept al interventionismului de stat, el identifica o multime de intreprinderi si sectoare strategice, precum siderurgia, metalurgia sau constructiile de masini, asupra carora acesta ar trebui sa pastreze controlul. Nimic despre economia digitala, despre tehnologiile informationale sau despre comertul electronic. E aproape imposibil de imaginat o viziune economica mai anacronica, mai intoarsa catre trecut, in contratimp cu toate tendintele fundamentale ale momentului. Pare elaborata cu patru decenii in urma, mai degraba, decit contemporana cu programul strategic "e-Europe" al lui Romano Prodi de conectare accelerata a tarilor Uniunii Europene la Internet.
La sfirsitul anilor ’70, modelul capitalist de dezvoltare keynesian, bazat pe productia de masa, care facuse posibila, dupa al doilea razboi mondial, in toate economiile de piata dezvoltate, o indelungata perioada de prosperitate si stabilitate sociala isi atinge limitele. Cresterea dramatica a pretului petrolului a generat o inflatie semnificativa si ulterior a dus la intrarea in recesiune. Noul climat economic impune demararea unui amplu proces de restructurare a companiilor, a modelelor de afaceri si a principiilor manageriale traditionale, pe de o parte, dar si a mecanismelor de baza ale schimburilor comerciale internationale, ale sistemului financiar global, pe de alta. Aceste cautari si schimbari profunde, dublate de avansurile extraordinare din domeniul tehnologiilor informationale, au creat, in cele din urma, premisele celei de-a treia revolutii industriale si ale trecerii, mai ales in partea a doua a ultimului deceniu, catre societatea informationala. Cu o suta de ani in urma, electricitatea si inventarea cercetarii si dezvoltarii stiintifice sistematice au determinat cea de-a doua revolutie industriala si trecerea de la o economie de tip local la economiile nationale legate prin schimburi comerciale internationale. Tot asa, societatea informationala marcheaza si trecerea de la economiile nationale la o economie globala. Iar daca modelul de productie de tip industrial putea fi capitalist sau etatist, societatea informationala in esenta ei nu poate fi decit capitalista si transnationala, profund descentralizata.
"Tot ceea ce este important – adica ceea ce produce putere, bani sau informatie – este generat in interiorul retelelor". Sociologul Manuel Castells, caruia iI apartine remarca anterioara, considera ca retelele electronice globale au devenit deja principiul de organizare dominant al erei digitale, surclasind in importanta actiunile individuale ale guvernelor sau corporatiilor si determinind, in ultima instanta, evolutiile fundamentale la nivelul economiei si civilizatiei mondiale. Cel de-al doilea element definitoriu al noii alcatuiri economice este cunoasterea. "Capitalul intelectual va fi moneda viitorului si nu materiile prime al caror pret scade continuu de 70 de ani incoace" afirma profesorul american Michio Kaku. Natura capitalismului se schimba. Natura muncii se modifica radical. Industriile dominante se schimba. O companie precum CISCO, care produce echipamente de comunicatii pentru reteaua Internet, cu o valoare de piata de peste 450 miliarde dolari – a doua din lume dupa Microsoft – nici nu exista acum 15 ani!
Se schimba si felul in care sint definite firma si competitia. Plastic vorbind, asistam la trecerea de la miini la minte, de la ierarhii la retele. Creativitatea, mai mult decit nivelul de organizare a productiei, este cea care are in acest moment rolul decisiv in a genera valoare adaugata in cursul proceselor economice. Ideile si oamenii care le produc furnizeaza, in ultima instanta, avantajele competitive ale unor companii sau ale unor tari. Capacitatea de inovare si de adaptare la schimbari a firmelor, tarilor sau regiunilor va fi hotaritoare in viitor. Ea va determina si harta noilor centre de putere in lume, mai mult decit marimea teritoriului, populatiei sau a resurselor naturale.
Doar cine nu intelege aceste mutatii fundamentale poate lega sansa de dezvoltare a Romaniei de colosi precum Sidex si uriasele combinate din industria constructoare de masini. Periculos e insa faptul ca discursul lui Nicolae Vacaroiu suna convingator. Multi muncitori se leagana inca in iluzia unei viitoare relansari a industriei grele romanesti actuale. Opinia ca toate resursele disponibile ar trebui dirijate catre aceste sectoare si catre agricultura e, de altfel, populara. Ea corespunde, in fapt, si hartii electorale a momentului. Nicolae Vacaroiu nu are nici un fel de indoieli in privinta viabilitatii solutiilor sale economice. Minuind felurite date statistice, el se raporteaza la o realitate economica complet depasita pentru a propune un model de dezvoltare anacronic. De altfel, cea mai mare parte a conducerii actuale a PDSR e parte intrinseca a texturii vechiului sistem economic si administrativ comunist, etatist, ceea ce face extrem de probabila o rezistenta sistematica a acesteia la promovarea unor schimbari de substanta. Ideea ca vechile cai si mecanisme de a crea valoare in procesele economice se pot schimba radical le pare absurda, desi o privire in jur le-ar putea furniza nenumarate argumente.
Incapacitatea liderilor de a intelege si a-si asuma schimbarea intr-o perioada in care regula e dezechilibrul si nu stabilitatea economica sau politica a condus si conduce la zeci de esecuri rasunatoare. In 1990, corporatia IBM incheia cel mai bun an din existenta sa: un profit de aproape 11 miliarde dolari (mai mare decit intreg bugetul Romaniei). Venea dupa un intreg deceniu de activitate cu profituri medii anuale de 8-9 miliarde dolari. Totul parea minunat, cu exceptia faptului ca era calculatoarelor mari trecuse, asa ca IBM trebuia restructurat din temelii pentru a face fata noii realitati economice. Cum sa convingi insa conducerea corporatiei si sutele de mii de angajati de aceasta evidenta, cind cifrele indicau cu totul altceva? Inertia si confortul continuitatii a invins. Consecinta? IBM a pierdut in urmatorii patru ani peste 23 miliarde de dolari. Lipsa de adaptare la noua realitate economica a adus atunci o mare corporatie in pragul dezastrului. Viziunea economica Vacaroiu – PDSR, prin incapacitatea ei fundamentala de racordare la imperativele societatii informationale, nu poate conduce Romania decit la un deznodamint similar.(Alexandru LAZESCU)