Nostalgia dupa statul-patron

Brasovul are traditie in greve initiatice. In 1987, muncitorii brasoveni au fost cei care au anuntat (pe cei care au putut intelege) ca unitatea de monolit in jurul partidului este doar o vorba care se poate sparge si ca economia programata nu este motorul bunastarii romanilor. Mai apoi, in vremea guvernarii lui Ciorbea, muncitorii de la "Roman" si "Tractorul" au iesit iarasi in strada, blocind acelasi drum national 1, cerind inca o sansa pentru firmele lor, puse pe listele de lichidare sau restructurare. Iar Victor Ciorbea a cedat, pentru ca nu putea face altfel, din motive de structura personala… Cedarea premierului de atunci in fata grevistilor brasoveni a fost un semn pentru toti cei speriati de reforma ca se poate si asa, ca o greva poate opri restructurarea unei intreprinderi si ca, daca grevele sint multe si imprastiate prin tara, dar unitare ca manifestare, se poate intirzia restructurarea intregii economii.
Acum, aceleasi sindicate de la "Tractorul" si "Roman" ar vrea o noua gura de aer. Ar vrea sa traiasca din nou ca in vremurile bune. Ar vrea sa vinda marfa. Ar vrea sa produca, la inceputurile unei economii care se doreste a fi de piata, tractoare si camioane ca in vremurile economiei de comanda.
Nu mai au, insa, pentru cine sa produca. Piata externa este pierduta, iar cea interna este zero din punct de vedere al cererii. Agricultura romaneasca, dupa zece ani de la inceputurile reformei, nu isi poate permite luxul de a cumpara tractoare noi. Si nici pe cele vechi nu se poate baza prea mult, pentru ca intretinerea lor este exorbitanta in raport cu alternativa aflata la indemina oricaruia: plugul tras de boi sau chiar de cai.
De ce se afla acum muncitorii celor doua firme, din nou, in strada? Cel mai probabil, din doua motive: din cauza managementului si din cauza FPS-ului.
Ceea ce se intimpla acum al Brasov nu este din vina muncitorilor. Acestia nu pot avea imaginea globala a economiei romanesti si a balansului cerere-oferta, pentru simplul motiv ca nu au informatie si nici cunostinte pentru a le interpreta. Deci nu realizeaza ca ceea ce produc ei nu este cerut de nimeni.
Managementul a "uitat" ca uzina are nevoie, pentru a supravietui, sa-si adapteze productia mediului economic caruia i se adreseaza. Altfel spus, sa isi aminteasca de faptul ca acum nu exista suprafete agricole de zeci sau sute de hectare sau santiere la tot pasul, administrate de acelasi patron ca si cel al uzinelor "Roman" sau "Tractorul", adica de stat. Managerul a uitat ca un taran, proprietar a cinci hectare, nu va avea nevoie niciodata de un tractor de mare putere. Iar "Tractorul" si "Roman" inca produc pentru epoca industrializarii fortate. Epoca in care statul lansa cererea si tot statul facea oferta. Astfel ca ambele uzine au ramas incremenite in epoca productiei de masa, cu mentalitatea intreprinderii de stat. Iar FPS este vinovat pentru ca a cedat, pina acum, presiunilor anti-reformiste din interiorul uzinelor si, mai ales, pentru ca nu a avut nici o strategie coerenta pentru restructurarea industriei de stat si viitorul ei.
Muncitorii, nevinovati, in naivitatea lor, sint, in mod bizar, alaturi de manageri. Insa toti uita ca intreprinderile lor au ramas in proprietatea statului, care nu mai are nevoie de ele, si ca vechiul client, statul, a murit. Si ca a fost inlocuit de producatori agricoli individuali si firme private, mici, comparativ cu ceea ce a fost sau este puterea financiara a statului. Acestia nu au nevoie de tractoare de mare putere si nici de camioane de mare tonaj. (Sergiu UNGUREANU)
$ Mizeria libertatii
Multa vreme, subiectul principal al discursului alesilor locali a fost absenta descentralizarii. Mai toti primarii din Romania erau in conflict deschis cu puterea centrala, care punea sistematic bete in roate planurilor fiecaruia de inaltare a comunitatilor pe care le pastoreau. Domnul Simirad avea o multime de proiecte care se impiedicau de birocratia de la Bucuresti. Domnul Liviu Antonesei ducea un razboi personal cu Ministerul de Finante, geniul rau al Romaniei post-totalitare. In fine, dupa lupte grele, revolutia a invins: de mai multe luni, legea finantelor publice locale acorda primariilor dreptul de a incasa anumite impozite si de a fixa taxe.
Revolutia descentralizarii s-a produs. Macar ca idee, caci altminteri multe prevederi firesti au ramas pentru viitor, cum ar fi, de exemplu, subordonarea politiei locale primariei. In mod ciudat, ea a fost primita, insa, cu prea putin entuziasm. Domnul Antonesei si-a dat demisia. Primarul Simirad si-a gasit un nou cal de bataie: legea ofera nu numai drepturi, ci si responsabilitati, printre altele, cele care privesc finantarea unor domenii de interes public local, cum ar fi sanatatea, cultura si invatamintul. O lege perversa?
Probabil ca, dintre toate, cele mai multe critici le-a intimpinat prevederea prin care s-a atribuit primariilor locale o parte din finantarea invatamintului preuniversitar. In unele comune, scolile mai cu seama au fost private de orice fonduri. Multe dintre ele se afla acum intr-o situatie grea, cum arata, de altfel, si o ancheta recenta a "Monitorului". In multe cazuri, primariile nu dau nici cel mai mic semn de interes fata de scoli. De altfel, in aceste comune, primarul n-a avut niciodata o relatie de lunga durata cu scoala, indiferent care ar fi fost aceasta. In atari conditii, a continua acest drum ar fi o crima. Ideea generala este ca numai statul este capabil de a organiza un bun invatamint. Statul stie intotdeauna cum este mai bine pentru noi.
Observam in aceste lamentatii un fapt de-a dreptul prozaic: cei mai multi dintre noi traiesc din plin cu reflexul conditionat al statului donator universal. In loc sa incerce sa convinga comunitatea locala asupra importantei scolii pentru o comunitate, multi administratori de scoli (directori) prefera sa viseze la vremurile cind aveau un fel de privilegiu de extrateritorialiate fata de comunitatea respectiva: primeau bani de undeva, nu se stie de unde, nu raspundeau decit in fata unor instante relativ abstracte si oricum exterioare lumii pe care trebuiau s-o serveasca. Acum, ei trebuie sa-si puna in mod clar problema relatiei cu lumea respectiva. Aceasta implica anumite servituti, probabil, dar ele nu sint exceptionale in raport cu existenta noastra in general.
Problema cea mai importanta in aceasta discutie este dreptul fiecarei comunitati de a controla intr-un fel ce se intimpla cu banii sai. Ne putem intreba din nou asupra naturii democratiei romanesti: ce democratie este aceasta in care oamenii se tem de propria libertate si au nevoie de o autoritate superioara care sa le fixeze prioritatile?
Descentralizarea tine de logica profunda a democratiei. Aceasta face din ideea de libertate o valoare tangibila. Ea are cel putin doua motivatii principale:
1. apropie decizia administrativa de cetatean; ceea ce este in fapt chiar substanta mecanismului democratic: nimic nu trebuie sa se decida in probleme locale fara ca membrii activi ai acesteia sa nu aiba un cuvint de spus. Cu alte cuvine, tot ceea ce poate fi facut la nivel local, trebuie facut aici si nicaieri in alta parte; cetateanul trebuie sa participe la decizie intr-un mod cit mai direct, pentru a o putea controla.
2. ofera cetateanului in mod clar imaginea deciziei sale electorale: o comunitate care nu este capabila sa-si aleaga bine liderii, care nu este capabila sa-si fixeze corect o agenda va fi mereu in criza. Un primar bun va sti sa aduca bani in comuna si sa fixeze ordinea prioritatilor. Comunitatea nu poate fi straina de interesele sale. Daca locuitorii unei comune vor prefera un primar analfabet care sa le promita paradisul in trei ani, prea bine. Daca membrii unei alte comunitati vor dori ca, in loc de scoala, copiii lor sa mearga la bodega, iarasi, prea bine. Vor putea fi criticati pentru aceasta, poate ca unii locuitori vor prefera sa plece in alta parte, dar este vorba de o decizie democratica a unei comunitati. A le impune o alta decizie, chiar daca aceasta ar fi rationala, este, in logica democratiei, un abuz.
Cetatenii vor trebui sa invete ca politica este un lucru care-i priveste direct si care pleaca chiar de la nivelul comunitatii lor. Nici prefectul, nici presedintele tarii nu pot decide in numele lor. Inainte de a critica guvernul, de a cere demisia unui ministru sau altul, locuitorii unei comune sau ai unui oras vor trebui sa invete sa-si faca ordine in propria curte. Daca se vor dovedi incapabili sa se autoadministreze, atunci vor trebui sa suporte ei insisi consecintele acestui fapt. Statul nu poate interveni aici decit in chestiuni minore si prin mijloace strict juridice. S-ar putea ca in unele cazuri totul sa ia o turnura nefericita. Dar ordinea democratica nu este lumea perfecta pe care o visam. Libertatea este cel mai adesea perversa. Vestea buna este ca totul se invata. (Florea IONCIOAIA)