Nu ne-am mai scos

Locul opt pe care s-au situat handbalistele romance la Campionatul Mondial din China nu este o tragedie, nici macar o drama. Reprezinta o adinca dezamagire si induce in rindul impatimitilor sportului cu mingea pe semicerc (din ce in ce mai putini) un sentiment de frustrare. Nu este usor sa admiti, dupa caderea fara sfirsit a handbalului masculin romanesc, altadata cel mai bun din lume, ca si cel feminin contabilizeaza nerealizari. Handbalistele noastre se duc mereu la marile competitii mondiale si europene in postura de superfavorite la medalii si se intorc deceptionate. Romania a pierdut doua meciuri decisive la un singur gol diferenta si aceasta a insemnat sfirsitul. Pentru ca, in cazul nostru, locul IV este egal cu locul VIII. Romanii nu sint luptatori de genul nordicilor sau rusilor, care sa trateze orice meci ca pe o finala. Noi nu ne obosim pentru cauze minore. Daca este sa luam o medalie, e bine, daca nu – ura si la shopping, vorba selectionerului Radu Voina.

Locul VIII la Mondiale nu este o drama. A spune ca daca s-ar elimina primele si ultimele zece minute ale unui meci de handbal Romania ar fi campioana mondiala este un sofism ieftin, chiar daca este confirmat de cifre. Mai degraba am spune ca daca un meci de handbal ar dura un minut, tricolorele l-ar pierde cu 0-1. Handbalistele noastre intra greu in meci, ies si mai greu din el si de aceea multe voci sustin ca ar fi nevoie de un psiholog la echipa nationala, care sa rezolve problema mentinerii tonusului psihic. Si sa le ajute pe fete sa treaca de la regimul autoritar al tiranului Gheorghe Tadici la cel duhovnicesc al blindului Radu Voina. Si invers, eventual. Daca nu ne permitem un specialist in domeniu, pregatirea psihologica a unei competitii de anvergura revine antrenorului. Capitol la care au dat gres si Voina, si Tadici, in ciuda medaliei de argint din Rusia, care pare din ce in ce mai indepartata, desi au trecut doar patru ani.

Nu locul VIII la Mondiale este o drama in handbalul feminin romanesc, ci falimentul Rulmentului Brasov, eveniment care a eliminat orice bruma de concurenta din campionatul intern. Balaurul Oltchim a inghitit tot ce se putea gasi mai bun pe plaiuri mioritice si defileaza singur prin Divizia A. Cu acelasi tehnician la cirma ca si echipa nationala. In mod normal, omogenitatea vilceana ar fi trebuit sa se transforme intr-un avantaj enorm pentru fetele lui Radu Voinea. Numai ca echipe mai putin omogene, cum sint Spania si Norvegia (ultima, cu jucatoare adunate de prin ligile din Danemarca si Germania), ne-au aratat cum se gestioneaza un meci de handbal. Fiindca ele joaca saptamina de saptamina meciuri de mare incarcatura psihica, spre deosebire de fetele de la Rimnicu Vilcea, care au ajuns sa joace doar cinci-sase partide cu adevarat importante pe an, inainte de a se prezenta la Mondiale sau Europene.

O alta drama este aceea ca nu se arata nimic din urma. Exista numeroase voci care striga ca s-a mers prea mult pe mina unei generatii aflate la apus. Ca deja i s-au acordat doua "ultime sanse" legendarei Luminita Dinu si ca acum s-a mers tot pe mina unor jucatoare care trebuiau sa iasa la pensie. Ce te faci, insa, ca cele mai bune jucatoare tricolore au fost tot Narcisa Lecusanu, Carmen Amariei sau Ramona Maier si ar fi fost, cu siguranta, si Valentina Ardean, daca nu s-ar fi accidentat inainte de Mondiale? Din generatia care, in mod teoretic, ar trebui sa continue drumul putem vorbi doar de Cristina Neagu si cam atit. Iar medaliile care veneau pe banda rulanta de la competitiile mondiale si europene de tineret si juniori, atit la feminin cit si la masculin, au devenit amintiri frumoase.

Ceea ce inseamna ca la Federatia Romana de Handbal, ca si in alte sporturi, se lucreaza defectuos. "Ne-am scos", sint cuvintele de ordine rostite imediat dupa obtinerea vreunei performante izolate. Campionatele sint in continuare lipsite de atractivitate, preocuparile pentru gasirea tinerelor talente lipsesc cu desavirsire, interesul pentru acest sport scade vazind cu ochii, dar mai scoatem cite o medalie, ca in 2005, sau prindem o finala de Cupa Europeana la feminin sau vreo amarita de Cupa Challenge la masculin si… "ne-am scos".

Cum in anul de gratie 2009 nu ne-am mai scos, rezulta ca adevarata drama a handbalului romanesc este mentinerea aceleiasi conduceri incompetente si delasatoare la FRH. In frunte cu Cristian Gatu, pentru ca un fost sportiv de superclasa nu devine, automat, si un manager de superclasa!