O lume mai complicata si mai nesigura

De o bucata de vreme, lumea a devenit nu doar mai complicata, ci si mult mai periculoasa. Si nu e vorba doar de criza din Irak sau de amenintarea permanenta a terorismului international de sorginte islamica. Relatiile dintre Statele Unite si Rusia si chiar dintre principalele puteri europene si Moscova sint, probabil, cele mai tensionate din 1990 incoace, poate cu exceptia perioadei interventiei NATO in Kosovo. Securitatea fluxurilor energetice, disputele din jurul programului nuclear iranian, valul militant populist din America de Sud, promovat de presedintii Hugo Chavez din Venezuela si Evo Morales din Bolivia, tari care detin importante rezerve de gaz si petrol, ambitiile globale ale Chinei si nevoile sale de energie si materii prime, aflate in crestere exploziva, sint tot atitea surse de instabilitate care pot duce oricind la derapaje greu de controlat.
Aflat la Vilnius, capitala Lituaniei, la un forum care a reunit lideri din noua state aflate pina de curind in sfera de influenta sovietica, intre care si Romania, vicepresedintele american Dick Cheney a rostit un discurs despre care influentul cotidian rus „Kommersant” spune ca ar putea reprezenta un semnal de reintoarcere la perioada razboiului rece, care a marcat diviziunea est-vest in Europa timp de jumatate de secol. „Nu exista justificare pentru actiuni care submineaza integritatea teritoriala a vecinilor. Nu exista interese legitime care sa justifice utilizarea petrolului si gazului drept instrumente de intimidare sau santaj, fie prin manipularea ofertei, fie prin incercari de monopolizare a retelelor de transportare a energiei”.
Probabil ca presa rusa supraliciteaza semnificatia remarcilor, nu doar „Kommersant”, ci si majoritatea altor publicatii, care au adoptat, in mare, cam acelasi ton. Dl. Cheney avea in fata o audienta care astepta acest gen de aprecieri dure. Si Ucraina, si Republica Moldova, si Georgia stiu pe propria piele ce inseamna amestecul Kremlinului in treburile lor si au avut parte din plin de presiuni asociate distributiei de gaz din Rusia. Iar tarile baltice, desi acum protejate de umbrela NATO si de apartenenta la UE, s-au confruntat adesea cu incercarile rusilor de a prelua controlul asupra infrastructurii de transport al energiei aflate pe teritoriul lor. De altfel, chiar oficialii de la Moscova au avut reactii critice, dar doar moderat indignate. Probabil pentru ca Vladimir Putin nu vrea sa compromita summit-ul G8 care va avera loc in iulie la St. Petersburg. O reuniune extrem de importanta pentru liderul de la Kremlin din punctul de vedere al staturii sale internationale.
Insa, indiferent cum privim lucrurile, situatia relatiilor Est-Vest e vadit deteriorata. Moscova a fost iritata de ceea ce ea considera a fi amestecul occidental in tari ca Ucraina sau Georgia, pe care le include in sfera sa de influenta, in timp ce americanii sint iritati, la rindul lor, de sprijinul explicit pe care Rusia, alaturi de China, il ofera Iranului prin probabila blocare a unei rezolutii a Consiliului de Securitate ONU care sa ceara in termeni fermi Teheranului sa renunte la programul sau nuclear, pe care multi il considera o formula mascata de a pune la punct arme atomice. E un joc pe muchie de cutit pentru Kremlin, care, beneficiind de atuul unor rezerve uriase de petrol si gaze si de consistente intrari masive de capital datorita preturilor record la titei de pe piata internationala, crede ca, incurcindu-i acum pe americani si europeni, isi creeaza avantaje in plan geopolitic. E o optiune riscanta, pentru ca nimeni nu stie ce se va intimpla daca Iranul, o tara de 80 de milioane de oameni, al doilea mare producator de petrol din zona Golfului, condusa de clerici musulmani fundamentalisti, va avea in viitor arme nucleare. Intregul Orient Mijlociu ar putea sari in aer, caz in care si Rusia ar avea enorm de suferit, cu atit mai mult cu cit are de gestionat in sudul tarii o expansiune destabilizanta a miscarilor de sorginte islamica.
Cu putin timp in urma, Amer Taheri, un fost editor executiv al celui mai mare cotidian iranian, devoala, in „Daily Telegraph”, modul de gindire si strategia pe termen lung ale regimului radical de la Teheran, care, evident, forteaza escaladarea crizei in relatia cu Occidentul pentru a-si cistiga legitimitatea de campion al cauzei musulmane in ansamblu. Presedintele Ahmedinajad declara deschis ca Imamul i-a dat presedintia cu un singur scop: acela de a provoca o „ciocnire a civilizatiilor” in care lumea musulmana, sub conducerea Iranului, se confrunta cu „Vestul infidel”, condus de Statele Unite, pe care il invinge intr-o infruntare indelungata. Amer Taheri afirma ca, in opinia lui Ahmedinajad, viitoarea „superputere islamica” are avantaje decisive de partea sa. „Islamul are de patru ori mai multi tineri capabili sa lupte ca Occidentul, care sufera de un accentuat proces de imbatrinire a populatiei. Sute de milioane de «razboinici sfinti» sint gata sa devina martiri, in timp ce tinerii infideli, care iubesc viata si se tem de moarte, urasc lupta. Islamul are patru cincimi din rezervele de petrol ale lumii, controlind o resursa vitala pentru infideli. In plus, Statele Unite, singura putere capabila sa lupte, este urita de majoritatea natiunilor de pe glob”.
Chiar daca, pe teren, lucrurile nu stau chiar asa de simplu – tarile arabe sunite din regiune nu sint deloc incintate de linia agresiva adoptata la Teheran -, e limpede ca un Iran cu arme atomice si cu mari ambitii de putere poate fi oricind tentat sa se lanseze in aventuri periculoase, care, la limita, pot bulversa intreaga planeta. Dar si daca scenariile cele mai pesimiste nu se vor implini, tensiunile acute vor continua sa domine viata internationala. In care sintem prinsi si noi in mod explicit si fara echivoc, din punctul de vedere al taberei in care ne situam.
E o realitate cu care politica externa romaneasca trebuie sa se acomodeze. Pentru ca aderarea la UE nu ne absolva in nici un fel de acest gen de obligatii, desi mai exista comentatori care sustin contrariul. Mai mult, ceea ce se intimpla in jurul nostru – de la efectele tensionarii relatiilor Est-Vest la chestiunea securitatii energetice globale, lucruri care ne influenteaza viata de zi in mod direct – ar trebui sa ne preocupe si sa preocupe mass media in mult mai mare masura. Ceea ce nu se intimpla, de fapt. Nici politicienii, nici ziaristii si nici majoritatea liderilor de opinie nu le abordeaza decit in chip marginal sau atunci cind se intimpla ceva care are legatura cu scena publica interna.