Povara statutului de partid de coabitare

Ultimele alegeri au adus in Parlament in opozitia denumita "democratica" doar partide care ar putea fi numite "de coabitare", in sensul in care nici unul dintre ele nu are perspective previzibile – cel putin in viitorul apropiat, de a influenta in mod real agenda politica a tarii, fie ca se afla la putere, fie ca ajunge in opozitie, decit in asociere cu o alta structura politica majora. Din aceasta cauza, pentru astfel de formatiuni, accentul se deplaseaza catre satisfacerea, in primul rind, a intereselor personale ale membrilor marcanti la nivel local sau central. Lucrul acesta e valabil chiar si pentru UDMR, chiar daca in cazul sau ideea de coabitare prietenoasa cu puterea e oarecum naturala, dictata de limitele demografice ale ponderii sale electorale. Aceasta stare de fapt, ca si realitatea palpabila a unui PRM care se profileaza tot mai mult drept detasamentul de rezerva al PDSR, gata sa preia initiativa daca, Doamne fereste, guvernul actual chiar ar incerca sa faca si reforma, marcheaza framintarile majore prin care trec in aceste zile PNL si PD. Cu alte cuvinte, prin ponderea lor minora din Parlament si prin impactul redus in opinia publica, cele doua partide se vad pe zi ce trece reduse la statutul de entitati politice neglijabile.
Romania a redevenit, dupa 10 ani, o tara cu un partid cvasi-unic, in sensul in care PDSR poate face aproape orice vrea, fara sa intimpine, in tara cel putin, nici o opozitie reala. Cu 7-8 luni in urma, doar pentru simpla prezenta la TVR a lui Gabriel Liiceanu, PDSR ameninta ca picheteaza televiziunea publica, iar Alexandru Mironov forta intrarea intr-o emisiune la care nu fusese invitat. Acum, cind, zi de zi, membrii guvernului Nastase defileaza minute in sir pe micul ecran fara ca nimeni sa mai inventarieze minutele putere-opozitie, aproape nu mai are cine sa protesteze.
In acest timp, traditionalul oportunism romanesc impinge valuri de primari, de consilieri municipali sau judeteni catre partidul de guvernamint. Chiar si in aceste conditii, se pune totusi o intrebare. Unde se string nemultumirile? Probabil ca mai degraba la PRM decit la PNL sau PD.
Lipsa unei opozitii reale ar putea sa-l incurce chiar si pe dl. Nastase, daca plecam de la premisa ca primul ministru ar dori realmente sa faca reforma in Romania. In lipsa acesteia, singurul argument pentru majoritatea vadit conservatoare si cu vederi nationaliste din propriul partid in favoarea unui astfel de curs ramine vesnica amenintare cu cerintele impuse de FMI, Banca Mondiala sau Uniunea Europeana.
Postura marginala in care se afla in prezent atit PNL cit si PD determina agitatii interne importante la nivelul ambelor formatiuni. In spatele declaratiilor de principii sint interese cit se poate de omenesti si au loc ample miscari de culise. Dupa ce, ani de zile, toate deciziile majore s-au luat, in cazul ambelor partide, exclusiv la Bucuresti, pentru citeva saptamini, datorita aritmeticii electorale, organizatiile din tara au devenit brusc importante. Mai ales ca lectia de la ultimul congres PNTCd ramine vie in memoria tuturor. Dincolo insa de astfel de manevre, se pune intrebarea daca PNL si PD au sansa de a iesi, dupa aceste aprige confruntari, din conditia de partide de coabitare.
Chiar daca multi dintre liberali se leagana cu ideea ca PNL este singura formatiune de dreapta cu reprezentare parlamentara, acest statut poate rezolva cel mult problemele personale ale membrilor sai marcanti si mai putin pozitionarea de perspectiva a partidului. In fapt, se va vedea in perioada urmatoare ca putinele locuri detinute in Parlament de PNL nu-i vor conferi un avantaj major acestuia in raport cu PNTCD in consolidarea imaginii de principala contrapondere politica de centru dreapta la actualul partid de guvernamint. Dupa cum perceptia colaborarii mult prea strinse cu PDSR va afecta pe termen mediu si lung baza electorala a partidului.
De partea cealalta, Partidul Democrat, partid construit in jurul unei retele de interese politice si economice coagulate in perioada primului guvern FSN, a fost pina acum tractat electoral de Petre Roman. Identitatea ideologica destul de difuza face PD puternic dependent de o astfel de personalitate, asa ca declinul popularitatii presedintelui sau a stirnit imediat ingrijorare in rindul membrilor marcanti ai partidului. Valul de populism de la ultimele alegeri a dus in derizoriu discursul pro-european al lui Petre Roman, favorizind, in acelasi timp, frazele colturoase si stilul direct, agresiv adoptat de Traian Basescu. Asa ca e logic ca primarului general al Bucurestiului, care se bucura – alaturi de Adrian Nastase si de Ion Iliescu – de cea mai ridicata cota de incredere la romani, sa i se propuna sa devina noul tractor electoral PD. Punctul de plecare e acela ca, daca Traian Basescu nu se compromite la primaria capitalei in anii urmatori, el are sanse sa urce semnificativ scorul partidului la urmatoarele alegeri, chiar daca e o mare aglomeratie pe segmentul social democrat. Pretul platit pentru acest conflict Roman – Basescu, declansat probabil mult prea devreme, ar putea fi, daca nu o scindare a PD, cel putin o dereglare a structurilor din teritoriu si absenta unei pozitionari strategice pe termen lung a partidului.(Alexandru LAZESCU)