Caută 
3 MIN
Relatia diplomatica dintre Europa si Rusia se consuma numai la rece. De aceea, iarna a devenit sezonul unui stereotip diplomatic: Rusia isi traseaza prioritatile in politica externa, iar statele europene ramin fara resurse energetice in conducte. Anul acesta, Belarusul a intrat si el in jocul cliseului diplomatic. Dupa ce si-a permis citeva mofturi economice fata de Kremlin si a taraganat alipirea Belarusului de Moscova, presedintelui Lukasenko i s-a amintit cine este adevaratul lider in regiune si a fost pus fata in fata cu acceptarea neconditionata a unui pret mai mare pentru petrolul rusesc ce ii sustine economia. In urma scumpirii, presedintele Lukasenko a inteles ca a venit timpul sa invite si Europa sa ia parte la acest conflict, si a cerut Moscovei sa plateasca o taxa pentru cele circa 70 de milioane de tone de petrol care ajung anual in Europa Centrala, dupa ce tranziteaza teritoriul belarus. Cinci tari europene, printre care si cea care detine presedintia UE – Germania, s-au trezit astfel peste noapte cu oleoductul Drujba inchis.
Chiar daca poate rezista toata iarna fara petrolul rusesc, in cazul acesta, fara oleoductul Prieteniei, Europa se afla in mod clar intr-o pozitie jenanta. Pe de o parte, doreste apusul regimului Lukasenko si democratizarea Belarusului prin minimalizarea influentei Kremlinului. Pe de alta parte, dependenta de importurile energetice reprezinta o realitate ce poate conditiona Moscova sa ia decizii democratice. Este evident ca succesul unei negocieri cu Belarusul va intari pozitia autoritarista a Rusiei, dar in acelasi timp, va garanta si bunul mers al economiei europene.
In aceste conditii, declaratiile Uniunii Europene, care ii reproseaza Rusiei lipsa de fair-play, sint complet inutile. Iar inutilitatea este cu atit mai mare, cu cit este evident ca in materie de energie, nu exista Europa. Rusia va iesi cistigatoare si acum din acest tip de conflict pentru simplu motiv ca are de-a face cu o Europa dezbinata, farimitata in tari cu lipsuri energetice, dar cu o mindrie nationala mare. Desi liberalizarea completa a sectorului energetic si cresterea competitiei in acest sector ar fi singura alternativa ramasa pentru Uniunea Europeana, aceasta strategie nu a putut fi pusa pina acum in aplicare, desi acest lucru se incearca de aproape 10 ani de zile. Noua strategie energetica anuntata ieri cu mare pompa de Comisia Europeana, care incurajeaza producerea de energii neconventionale, dar isi propune ca obiectiv si reducerea emisiilor de carbon din UE cu 20% in urmatoarele doua decenii, este extrem de ambitioasa. Insa de la vorba la fapta este cale lunga, mai ales daca ne amintim ca si celelalte obiective asemanatoare impuse in trecut de Bruxelles – precum reducerea emisiilor de carbon din toate tarile europene cu 8%, liberalizarea deplina a sectorului energetic sau asigurarea competitiei in acelasi domeniu – nu s-au atins pina acum. In plus, aceasta strategie trebuie sa obtina acordul tuturor membrilor, lucru extrem de dificil si putin fantezist, pe termen scurt, daca tinem cont de experienta anterioara a Uniunii.
Cu cit tarile europene vor reusi sa se mobilizeze mai repede in aceeasi directie, cu atit vor avea de cistigat in fata Rusiei. Desi la ora actuala energia non-carbonica se afla la indemina unui numar neinsemnat de consumatori, ramine intr-adevar singura cale sigura atit pentru politica economica europeana, cit si pentru mediul european. Din pacate, economia de pe batrinul continent, aflata in concurenta acerba cu SUA si Asia, are nevoie in acest moment de mult mai mult decit energia non-carbonica aflata la dispozitie momentan. Din pacate, obiectivul de a reduce emisiile de carbon si garantarea autonomiei energetice poate fi atins pe termen scurt numai cu ajutorul energiei nucleare, daca este sa urmarim exemplul Frantei. Este si portita de scapare pe care Comisia Europeana a lasat-o deschisa intentionat, dar discret. Insa vom putea sa ne bazam pe termen lung doar pe energia nucleara?
