Provocarile si costurile transformarii societatii romanesti

Saptamina trecuta a fost marcata de doua evenimente definitorii pentru provocarile majore care stau in fata Romaniei in anii care urmeaza: integrarea europeana si adaptarea la noile reguli impuse de economia bazata pe informatie. E vorba de vizita comisarului pentru extindere al Uniunii Europene, Gunther Verheugen, si de o reuniune cu participare la virf – au fost prezenti atit presedintele Ion Iliescu cit si primul ministru, Adrian Nastase, care si-a propus sa fie punctul de plecare pentru elaborarea unei strategii nationale de racordare a tarii la "noua economie". Vizita d-lui Verheugen a fost comentata in fel si chip, aprecierile variind de la entuziasmul artificial al oficialilor romani pina la tonul poate excesiv de pesimist al unor relatari de presa.
Realitatea este ca asistam la un fel de acomodare reciproca intre Bucuresti si Bruxelles. Statutul de tara candidata la aderare de care se bucura Romania dupa reuniunea de la Helsinki din decembrie 1999 impune de ambele parti o abordare pragmatica. Daca anul trecut a fost dominat atit de zgomotul politic creat in tara de perioada electorala cit si de necesarele clarificari privind elaborarea mecanismelor care sa impiedice griparea structurilor comunitare confruntate cu o extindere rapida de mari dimensiuni – subiect care a constituit tema principala a reuniunii UE de la Nisa de la sfirsitul anului trecut, acum s-a intrat deja in faza operationala in care, dincolo de promisiuni, discursuri inflacarate si stringeri de mina, se trec in revista rezultatele concrete si se redacteaza planuri precise de actiune.
Hotarit lucru, Romania nu are un nume bun in Europa. Probleme sint din belsug: imigrarea ilegala si puzderia de infractiuni in care sint implicati romanii aflati in Occident, o serie intreaga de promisiuni neonorate in relatia cu institutiile occidentale, o reforma economica mult intirziata, alegeri care au readus la putere un fost inalt demnitar comunist, Ion Iliescu, si au condus la o pondere parlamentara de peste 25% a unui partid extremist ca PRM. Dincolo de justificarile tehnice legate de securizarea granitelor si a documentelor de calatorie, separarea Romaniei drept singura tara dintre candidatele la aderare in care cetatenii continua sa aiba nevoie de vize pentru a calatori in spatiul comunitar exprima un anumit disconfort al Uniunii fata de o "tara problema". Pe de alta parte, Bruxelles-ul nu poate sa nu ia act de remanenta unui potential ridicat de instabilitate in Balcani sau de situatia din Ucraina, pina de curind considerata, alaturi de Polonia, un pilon strategic pentru interesele occidentale, dar care, o data in plus dupa demiterea premierului reformist Viktor Iuscenco, pare sa revina ferm in sfera de influenta a Rusiei. In aceste conditii, integrarea Romaniei pare sa fie un rau mai mic decit riscul de securitate generat de abandonarea tarii intr-o zona gri. Asa incit – cel putin asa cum arata contextul politic actual, cu exceptia cazului in care s-ar ajunge la derapaje democratice majore – procesul de aderare a Bucurestiului, chiar daca se va derula probabil cu mare dificultate, va continua. In aceste conditii, Uniunea Europeana va incerca, probabil, sa combine presiunile politice cu incurajari de parcurs. Acomodarea de care vorbeam e intr-un fel si o recunoastere a faptului ca nucleul PDSR grupat in jurul lui Adrian Nastase ramine deocamdata singurul vector de putere din tara cu o optiune pro-europeana clara. Altfel spus, chiar daca nu are incredere deplina in executivul de la Bucuresti, chiar daca a constatat cu ingrijorare revenirea in forta a fostilor securssti in structurile administratiei centrale si locale si ingerintele politice din justitie, Uniunea Europeana nu poate decit sa se agate de singurul cirlig la indemina: increderea in reala determinare a guvernului de a continua politica de integrare in structurile comunitare. In rest, realitatea politica e descurajanta. Divizata si macinata de lupte interne, opozitia democratica din Parlament e subtire si in mare parte lipsita de pirghii reale de influenta, in timp ce taranistii, lipsiti de resurse financiare si de lideri charismatici, par sa iasa cu totul din orice ecuatie politica de perspectiva. Asta in timp ce gruparile conservatoare si nationaliste din PDSR si PRM acopera cu un discurs pro-european de fatada ferme convingeri colectiviste si etatiste. Luind act de o astfel de realitate romaneasca, deloc agreabila, Bruxelles-ul pare totusi decis sa pastreze Romania in pluton, cu siguranta, singura sansa reala de modernizare a tarii in viitorul previzibil.
O astfel de analiza logica ascunde insa pericole reale. In primul rind, pleaca de la implacabilul aderarii, mai devreme sau mai tirziu, a Romaniei la Uniunea Europeana. Chiar daca acest lucru pare in prezent foarte probabil, oricind pot aparea situatii imprevizile, intr-o lume marcata de evolutii geopolitice, economice si sociale atit de fluide. Asa ca prelungirea peste masura a procesului de aderare combinata cu dificultatile inevitabile ale asimilarii tarilor candidate mai avansate care vor aparea cu siguranta in anii care urmeaza pot oricind conduce, daca nu la blocarea, cel putin la suspendarea procesului. In al doilea rind, se ignora cu desavirsire posibilitatea minarii demersului pe plan intern. Romania ca tara si romanii in particular par sa dovedeasca o reala capacitate de a exprima cele mai bune intentii, dar au o sensibil mai redusa disponibilitate de a le transpune in practica, in actiuni concrete. O astfel de conduita, exersata timp de mai bine de zece ani, nu mai poate continua. Alta este miza, altele sint regulile. Atita vreme cit esti in afara unei structuri de tipul Uniunii Europene poti avea, ca tara, o multime de atitudini originale. Nu si in interior. Ceea ce destul de putini inteleg e faptul ca apartenenta la Uniunea Europeana aduce si beneficii dar si constringeri. Dincolo de cele de ordin economic, exista una fundamentala: diminuarea permanenta a rolului statului, transferul treptat al deciziilor esentiale, de la politica de aparare la cea monetara, catre Bruxelles. Guvernele diferitelor tari din Uniune vor deveni tot mai mult un fel de administratori locali, care vor duce la indeplinire deciziile majore ce vor fi luate la nivelul Comisiei Europene. Nu e vorba de o evolutie de lunga durata, ci, probabil, de una mult mai apropiata decit credem. Doar cu citeva zile in urma, cancelarul german, Gerhard Schroder, enunta un astfel de deziderat, impus de imperativele de gestionare eficienta a unei structuri cu 27 de tari membre si cu 500 de milioane de locuitori. Iata o realitate de care trebuie sa luam act. Imaginea unei Uniunii Europene care pompeaza bani si resurse in Romania fara a emite nici un fel de conditionari e complet falsa. Bruxelles-ul va pune conditii in ceea ce priveste cadrul legislativ, politica bugetara sau cea de aparare, va analiza eficienta administratiei centrale si locale. Nu sint lucruri impuse in special Romaniei, ci tuturor tarilor membre, dar sigur ca tarile mari, precum Germania, Franta sau Marea Britanie, vor fi, in principal, cele care vor face legea. Sint, toate, evolutii care trebuie asumate, si tocmai de aceea se cer discutate din timp si de o maniera realista, daca vrem ca procesul de aderare sa nu fie minat grav de discursuri inflamat anti-europene, care ar putea exploata abil previzibilele frustrari care se vor naste pe parcurs.
Discursul pro-european stringe largi majoritati atita vreme cit ramine in termeni general festivisti, dar va intimpina, cu siguranta, dificultati serioase cind trebuie trecut la masuri concrete. Ca si in cazul reformelor economice sau institutionale, e mult mai usor sa accepti ca trebuie promovate de altii decit in propria ograda. Cam la fel stau lucrurile si cu promovarea unei economii si a unei societati bazate pe informatie. Ideea e aplaudata de toata lumea atunci cind e formulata in termeni generali. Transpunerea ei in practica inseamna insa a aduce la lumina zilei ineficienta endemica a marilor intreprinderi industriale si a evapora o buna parte din "atentiile" mai mici sau mai mari care completeaza veniturile unei extinse birocratii de stat. Ambele provocari, integrarea europeana si racordarea la "noua economie", cer insa mai putin aplauze de circumstanta, cit raspunsuri concrete si alegeri posibil dureroase pe care societatea romaneasca trebuie sa le faca in anii urmatori. (Alexandru LAZESCU)