Putin si pseudo-opozitia

Duminica viitoare vor avea loc alegeri prezidentiale in Rusia, in urma carora la Kremlin ar urma sa revina Vladimir Putin, dupa un stagiu de patru ani in functia de prim-ministru. Toata lumea se asteapta ca domnul Putin sa-si respecte promisiunea referitoare la rocada cu presedintele in functie, Dmitri Medvedev, acestuia din urma fiindu-i promisa sefia viitorului guvern. Logica „rotatiei" a fost, de altfel, consfintita prin recentul scrutin legislativ din 4 decembrie, cistigat de Rusia Unita, partidul ce detine de ani buni hegemonia in sistemul politic intern.

Este cunoscut faptul ca ultimele alegeri legislative au pus in evidenta o serie de  slabiciuni in dispozitivul puterii. Rusia Unita nu a reusit sa depaseasca pragul psihologic de 50 de procente, scaderea fiind explicata prin factorii uzuali ce erodeaza sprijinul pentru partidele de guvernamint, mai ales in conditii de criza. Bresele principale au aparut insa dupa anuntarea rezultatelor, cind multimi impresionante (dupa standardele ruse) au infruntat sicanele autoritatilor si au iesit in strada, denuntind fraude electorale masive. In fine, nu pot fi trecute cu vederea luarile de pozitie ale unor personalitati politice si civice din Rusia, unele solicitind chiar repetarea alegerilor.

Dar, asa cum era de asteptat, puterea nu a tinut seama de aceste obiectii. Fara a insista aici asupra temeiniciei acuzatiilor de frauda, este clar ca puterea blocheaza „in amonte" organizarea unei alternative cu adevarat democratice. Modul in care arata opozitia rusa este rezultatul actiunii de zi cu zi a autoritatilor, care cauta sa ingusteze gama de optiuni pentru cei nemultumiti de guvernarea Putin-Medvedev.

Legislativul ales in urma cu aproape trei luni se distinge in primul rind prin absenta oricarei formatiuni cu baze civice si orientare democratica, dupa esecul mult prea uzatei grupari Iabloko, a veteranului Grigori Iavlinski. Acum, domnul Iavlinski s-a vazut invalidat si din cursa prezidentiala, pe motivul clasic al neregulilor in inregistrarea semnaturilor de sustinere. Si au mai fost numeroase cazuri, poate ceva mai putin sonore, de invalidari ale unor candidaturi, insa lista cuprinde fie personalitati cenusii, fie  exponenti ai unor vederi si mai ne-civice decit cele ce-si fac loc prin ochiurile sitei plasate de Kremlin la „intrarea" in sistemul politic.          

Cit despre cei patru contracandidati ai lui Vladimir Putin, ei sugereaza mai degraba o competitie trucata din start sau – in cel mai bun caz – atit de dezechilibrata incit din tribune pare trucata.   

Comunistul Ghenadi Ziuganov si ultranationalistul Vladimir Jirinovski sint veterani ai campaniilor prezidentiale. Ziuganov a fost un adversar amenintator pentru Eltin, in 1996, dar in confruntarile ulterioare cu Putin (2000) si Medvedev (2008) a pierdut categoric. In scrutinul legislativ din decembrie, partidul sau nu a reusit sa obtina decit o cincime din votul popular, iar sansele ca el sa depaseasca acest prag la prezidentiale sint foarte mici. Jirinovski are un traseu si un palmares similar, cu observatia ca tot timpul a venit in urma lui Ziuganov. Mai trebuie mentionat ca, de-a lungul timpului, partidul sau „liberal-democrat" a fost frecvent acuzat de pactizare cu puterea, fie ea dominata de Eltin sau Putin. Nici Jirinovski nu da semne ca este capabil a-si depasi conditia, dupa ce in alegerile parlamentare nu a obtinut decit unsprezece procente. Mai mult, in cazul lui Ziuganov si Jirinovski, o parte din electoratul care in trecut i-a votat ar putea transmite, duminica viitoare, si mesaje „personale" de respingere, cit se poate de explicite: e vorba, totusi, de oameni care se afla in arena politica de douazeci de ani, fara succese remarcabile si fara a da semne ca au solutii pentru temerile sau aspiratiile rusilor. 

Prin comparatie cu tandemul de mai sus, socialistul Serghei Mironov, reprezentantul partidului intitulat „O Rusie Dreapta", este o figura relativ noua, in trecut el candidind o singura data impotriva lui Putin, in 2004. Scorul a fost lamentabil, dar afirmatia din campanie, potrivit careia „cu totii dorim ca Vladimir Putin sa fie viitorul presedinte", nu lasa loc de alte comentarii. Tabloul pseudo-opozitiei este intregit de magnatul Mihail Prokhorov, care pina nu demult facea parte din conducerea unui mic partid politicos cu Kremlinul. Posesor al unei averi imense si al unui CV dubios atit in Rusia, cit si peste granita, domnul Prokhorov nu pare deloc a fi candidatul care sa concentreze aspiratiile democratice ale rusilor care vor sa lase in urma mostenirea Putin-Medvedev.

Alegerile din decembrie si cele de duminica viitoare, luate impreuna, ar fi putut reprezenta ocazia unei evolutii catre un pluralism mai accentuat, prin tolerarea unei reprezentari mai consistente a minoritatii civic-liberale. Insa ocazia a fost ratata, iar perspectivele nu sint, nici ele, prea bune.