Reforma stilistica

joi, 14 decembrie 2000, 00:00
4 MIN
 Reforma stilistica

Despre guvernul Nastase nu se pot spune inca foarte multe lucruri. Pentru o discutie serioasa lipseste elementul esential care este programul de guvernare. Oricit de naivi am fi nu putem sa extragem din declaratiile electorale ale PDSR intentii programatice. Ce intentioneaza sa faca echipa lui Adrian Nastase in urmatoarea perioada vom afla abia dupa ce programul de guvernare va fi prezentat in fata Parlamentului. Si nici in legatura cu intentiile nu putem fi siguri pina cind acestea nu vor fi puse in practica.
Pina una-alta, ramine sa observam ca Adrian Nastase lucreaza la ceea ce am putea numi reforma stilistica. Premierul desemnat se straduieste sa dea, in fata opiniei publice, semnalul unei schimbari in stilul de conducere si luare a deciziilor. Ceea ce era ezitare, negociere, indecizie, inainte, Nastase vrea sa transforme in eficienta, rapiditate si determinare. Beneficiind de faptul ca nu a avut de gestionat relatiile complicate dintr-o coalitie, Nastase si-a desemnat echipa rapid, fara negocierile si certurile asurzitoare din timpul fostei puteri.
Iata citeva dimensiuni ale schimbarii stilistice. In primul rind, Nastase a operat numeroase schimbari in organigrama guvernului – a creat ministere noi, a schimbat numele unora vechi si le-a restructurat pe altele, prin asocierea unor agentii guvernamentale noi. Crearea unor ministere noi transmite public citeva dintre intentiile noii echipe executive. Bunaoara, crearea ministerului Informatiilor Publice arata ca Adrian Nastase a inteles imperativele comunicarii in procesul de reforma. Una din cauzele esecului fostei puteri se gaseste in discrepanta dintre discursul puterii si agenda populatiei. Ministru al Informatiilor Publice va fi Vasile Dincu, directorul Institutului "Metro-Media Transilvania". Probabil, institutul lui Dincu va fi transformat in organism de audit la dispozitia Guvernului – adica va fi receptacolul prin care Adrian Nastase va evalua starea societatii si nevoile ei. Un instrument rafinat de masurare a tensiunilor sociale ii este necesar premierului pentru ca intre ethosul transmis de PDSR (cei mai multi dintre votantii sai se asteapta la o politica a tergiversarii, la reforma paternalista prin masuri adminsitrative, la redistribuiri in folosul celor saraci, etc) si imperativele momentului reclamate de organismele internationale exista o mare distanta. Revine comunicarii misiunea de a edulcora, recanaliza tensiunile interente dintre asteptarile populatiei si politicile guvernului.
Apoi, in locul ministerului Reformei de altadata a fost creat ministerul Dezvoltarii si al Prognozei. Intr-un interviu, Nastase opina ca ar trebui sa renuntam la cuvintul "reforma" pentru a-l inlocui cu cuvintul "dezvoltare". Este evident efortul lui Nastase de a iesi din cadrul conceptual care a subminat multa vreme identitatea PDSR. Cuvintul reformist are un antonim explicit – "antireformist" (calificativ care este lipit inca peste imaginea PDSR) – pe cind cuvintul "dezvoltare" nu are.
Ministerul de Interne devine ministerul Ordinii Publice, iar ministerul Muncii si Protectiei Sociale se va numi ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale. Iata, asadar, inca doua semnale: solidaritatea sociala si ordinea publica – doua lipsuri ale fostelor guvernari – vor fi preocupari centrale ale noii puteri.
Parte a aceluiasi tip de schimbare este numirea in fruntea multor ministere a unor nume noi, unele provenite din structurile puterii din provincie. Astfel, Ioan Rus, presedinte ale Consiliului Judetean Cluj, devine ministru al Ordinii Publice, Ilie Sirbu, presedinte al Consiliului Judetean Timis, devine ministru al Agriculturii, iar Dan Nica, presedintele organizatiei PDSR Galati preia ministerul Informatizarii si Comunicarii. Mesajul implicit al acestor nominalizari este ca PDSR va incerca sa iasa din modelul centralist de guvernare prin implicarea in Executiv a unor oameni care cunosc realitatile provinciei.
In fine, in reorganizarea Guvernului este de remarcat comasarea ministerului Transporturilor cu cel al Lucrarilor Publice. Este vorba despre doua ministere in care se vehiculeaza cele mai mari sume de bani in cadrul Executivului. Ca acest minister va fi detinut de un om de incredere al lui Nastase, adica de Miron Mitrea, inseamna ca premierul cauta sa controleze centrii vitali ai Executivului pentru a nu avea probleme de autoritate.
Si pentru ca a venit vorba despre autoritate nu putem sa nu constatam ca este pentru prima data dupa 1989 cind functia de premier este detinuta de un personaj cu putere politica deplina. Este de asteptat ca, in ianuarie, dupa demisia lui Ion Iliescu din fruntea partidului, Adrian Nastase sa devina presedinte al PDSR. Curentul care il sustine pentru presedintie pe Iona Mircea Pascu este lipsit de vigoare. Cu Nastase premier, la guvernare se joaca chiar sansa PDSR. Mai ales ca intre ministri se regasesc foarte multi dintre vicepresedintii partidului. Posibilitatile lui Ion Iliescu de a controla partidul sint, de aceasta data, reduse. Nastase a asteptat prea mult acest moment ca sa lase friiele din miini prea repede. Pentru urmatorii patru ani nu vom mai putea vorbi despre un nou "regim Iliescu". Adica despre un regim personalizat, care controleaza autoritar partidul si structurile puterii. Acum, "organizatia" este mai puternica decit Iliescu. Si decit Nastase. Acesta a fost nominalizat ca premier de catre partid nu de catre presedinte, asa cum cere Constitutia. Romania a iesit din zodia personajelor providentiale si intra in cea a partidocratiei. Sa vedem pentru cita vreme.
(Adrian CIOFLANCA)

Comentarii