Singuratatea Monicai Macovei

Daca nu ar fi existat presiunile de la Bruxelles care au pastrat permanent in prim
plan lupta impotriva coruptiei si demersul de refomare a sistemului judiciar,
Monica Macovei nu ar fi avut nici o sansa sa ajunga ministrul Justitiei, si cu atit
mai putin sa se mentina in functie, aproape un an si jumatate. De altfel e foarte
probabil ca aceasta anomalie sa ia sfirsit nu peste multa vreme. Fie in mod
natural daca, asa cum e de asteptat, vom ajunge la o ruptura in coalitia de
guvernare si la anticipate, fie atunci cind Monica Macovei va realiza ca suportul
politic de care se bucura, si asa firav si conjunctural, se va epuiza in intregime
atunci cind decizia privind aderarea Romaniei la 1 ianuarie 2007 va fi
consemnata si parafata definitiv.
Va fi pina la urma o revenire la normal. In fapt, o formula gen Monica Macovei e
daca nu imposibila cel putin improbabila, nu doar la noi, ci si pe multe alte scene
politice europene, daca facem abstractie de regiunea scandinava unde viata
publica e construita pe alt gen de valori si de constringeri morale. Contextul politic
cu totul special impus de procesul de aderare a tarii la Uniunea Europeana a
fortat renuntarea temporara la obisnuitele reguli ale jocului. Lucru privit cu
neplacere si chiar cu iritare de ceilalti actori de pe esicherul politic autohton
pentru care limita de suportabilitate a fost deja atinsa. De aceea si atacurile
impotriva Monicai Macovei au o tonalitate diferita, nu se aseamana cu cele
practicate in mod uzual pe arena politica al carui scop este in general acela de a
cistiga puncte electorale, nu de a-ti desfiinta adversarul. Ele vin din iritarea
generala impotriva cuiva care a intrat pe un teritoriu exclusiv. O persoana
indezirabila care irita pe toata lumea si care trebuie indepartata cit mai repede cu
putinta, atunci cind costurile politice vor deveni suportabile.
Reactia UDMR-ului ilustreaza foarte bine aceasta stare de spirit. Daca era de
asteptat ca liderii maghiari sa dea o replica publica acuzatiilor ministrului Justitiei
care ii facea responsabili de obstructionarea multor initiative din sfera refomei
sistemului judiciar autohton si a luptei anti-coruptie vehementa si tonul insultator
au surprins multa lume. UDMR a fost considerat din 1990 incoace, chiar si de
catre cei care nu au fost intotdeauna de acord cu pozitiile sale, drept un fel de
exemplu fericit, mai ales prin comparatie cu formatiunile romanesti, din punctul
de vedere al manierei in care trebuie facuta politica: cu competenta, cu echilibru
si tenacitate. Remarcile jignitoare la adresa Monicai Macovei ale unor lideri
precum Kelemen Hunor, care este vazut drept unul dintre posibilii succesori ai lui
Marko Bella la conducerea UDMR, tin mai degraba de registrul lui Becali sau al
lui Vadim Tudor, decit de cel la care ne asteptam din partea unui reprezentant al
elitei politice maghiare.
Momentul e exemplar din mai multe puncte de vedere. Rezervele de fond ale
UDMR fata de initiativele Monicai Macovei pot fi intelese pina la un punct. Chiar si
unii sustinatori fermi ai ministrului Justitiei recunosc informal ca stilul ei abrupt si
ceea ce ei numesc disponibilitatea redusa de a construi aliante nu poate merge
multa vreme. Dupa ce presiunea raportului de tara si a fixarii datei aderarii la UE
vor trece capacitatea Bruxelles-ului de a influenta deciziile politice autohtone va
scade semnificativ, iar aceasta formula nu mai poate fi cistigatoare. Deja aproape
nu mai functioneaza. E important ca s-a obtinut ceea ce s-a obtinut, dar nu e o
solutie functionala pe termen mediu si lung.
Nimic nu scuza tonul atacurilor la adresa Monicai Macovei. Mai mult, e foarte
probabil ca rezerve serioase fata de acest comportament, dar si fata de atitudinea
generala a liderilor maghiari fata de lupta anti-coruptie sa vina chiar din partea
unei parti a electoratului traditional al UDMR care pe masura ce integrarea
euroatlantica a tarii devine fapt implinit priveste cu mult mai mare detasare
emotionala chestiuni care ar fi imflamat lucrurile cu ani in urma. La urma urmei,
principala formatiune politica a maghiarilor din Romania s-a aflat mai mult sau
mai putin explicit la putere neintrerupt timp de zece ani incoace. Combinind
acest efect cu cel generat de fractura creata de aparitia fractiunii dizidente
reprezentata de Uniunea Civica Maghiara nu putem sa nu anticipam unele
probleme serioase pentru UDMR in viitorul nu tocmai indepartat. De exemplu
chiar la viitoarele alegeri.
In mod inevitabil sprijinul pentru Monica Macovei devine tot mai fragil pe zi ce
trece. Ea mai are inca sprijinitori tactici, dar foarte putini prieteni. Si Traian
Basescu a devenit in mod evident mai retinut in aceasta privinta. Daca nu pe fond
cel putin in felul in care el crede ca batalia cu ceea ce el numeste structurile
oligarhice trebuie dusa. Cu toate acestea, in noul context politic si institutional
post-aderare nu va mai exista foarte probabil cale de intoarcere pentru procesul
de reforma declansat de Monica Macovei. Ceea ce inseamna ca, din fericire,
urmele acestui demers vor marca in continuare evolutiile din societatea
romaneasca chiar si dupa ce va avea loc o schimbare de stafeta in fruntea
Ministerului Justitiei.

Alexandru Lazescu