Spectacolul din culise

duminică, 21 ianuarie 2007, 21:56
4 MIN
 Spectacolul din culise

In 1992 Ion Iliescu a fost ales in functia de sef al statului cu sloganul „Un presedinte pentru linistea noastra". Dupa aceea am avut parte de patru ani de imobilism politic si economic exasperant, cunoscut sub numele de guvernarea Vacaroiu, cu siguranta cea mai cenusie si dezolanta perioada din istoria post-decembrista a Romaniei. La 15 ani distanta numele lui Nicoale Vacaroiu revine in atentie pentru ca in acord cu Constitutia actualul presedinte al Senatului ar prelua interimar cea mai inalta pozitie in stat in situatia, e drept putin probabila, in care Traian Basescu ar fi suspendat sau chiar demis. Si asta pentru ca, dupa parerea multora de pe scena politica romaneasca, mai ales de la virf, cu actualul presedinte e „prea mare deranjul". Exagerat de multa agitatie, prea multe tensiuni. Un adevarat bilci! Lucrurile s-ar imbunatati insa dramatic daca am scapa cu totii de actualul locatar de la Cotroceni. S-a coagulat deja un larg front trans-partinic. Pe lista sint liberalii pentru care oricine are vreun dram de simpatie pentru presedinte este din start suspect. Sint peremistii la al caror show de prost gust si agresiv am asistat in timpul intrunirii Parlamentului in care Traian Basescu a condamnat comunismul. Un spectacol asezonat cu huiduieli si imbrincituri prin balcoane, derulat sub patronajul ipocrit al mai sus pomenitului Nicolae Vacaroiu. Si sa nu uitam sa-i bifam pe colegii de partid ai celui din urma, pe asa-zisii conservatori si probabil, mai mult sau mai putin declarat, la care se adauga grupuri consistente din celelalte partide politice.
    Actuala criza politica e atit de fluida si de imprevizibila, incit devine destul de riscant sa avansezi scenarii care pot fi contrazise de la o zi la alta. Ce miscare va face PD-ul? Va iesi sau nu de la guvernare? Dar liberalii? Ce vor alege intre formula previzibila a continuarii coabitarii incruntate si complicate cu democratii si riscurile unei realinieri politice alaturi de PSD si partidul fantomatic al lui Dan Voiculescu? Asistam la un joc de contre, de atacuri si replieri surprinzatoare, in care diversiunea si dezinformarea au atins cote nebanuite. In asa masura incit  chestiunile fundamentale au ajuns sa fie impinse in planul doi de dezbateri pe chestiuni minore, supralicitate cu abilitate de actorii care au abordat subiectul in mass media. De fapt, spectacolul din spatele intimplarilor politice de prim plan e probabil mai interesant, din multe puncte de vedere. Si cu siguranta descrie mai bine „starea natiunii" si raportul de forte de pe teren.
   Pentru prima data in ultimii doi de cind a preluat mandatul de presedinte, Traian Basescu trece cu adevarat prin momente grele. Masinaria de dezinformare mediatica pusa in miscare nu doar, previzibil, de „Antenele" lui Dan Voiculescu,  ci si de alte canale de televizune si publicatii influente, a reusit nu doar sa relativizeze in mare parte chestiunea interventiei politice in actul de justitie ridicata de „biletelul" trimis de premier presedintelui, ci sa si impinga lucrurile intr-o deplina confuzie politica si morala, transformind intr-un „caz pereche" bluful pus foarte repede la cale, in contrapartida, de seful conservatorilor. Oricine are habar cit de cit de circuitul documentelor intr-o institutie publica sau chiar privata, stie ca astfel de rezolutii reprezinta o practica curenta, care nu poate fi asimilata in nici un  caz cu ideea de interventie politica decit daca cineva se straduie cu tot dinadinsul sa o eticheteze asa. Daca insa ai grija sa inviti comentatorii potriviti si sa duci discutia in zonele convenabile atunci totul e posibil.
    In zilele din urma presedintele a simtit pe pielea sa, in mod nemijlocit, forta a ceea ce el a numit „sistemul ticalosit", acel conglomerat de interese politice si economice care se simte deranjat si chiar amenintat, direct sau indirect, de imprevizibilul introdus pe scena publica de actualul sef al statului. Nu intimplator si Traian Basescu, si Monica Macovei au parte de multa antipatie transpartinica in interiorul clasei politice si in mare masura si in media. Ambii au bulversat serios sistemul. Metodele lor pot fi uneori criticabile, iar atmosfera creata in jur nu tocmai usor de suportat. Exista si destule semne de intrebare pe termen lung. Cineva imi spunea ca e dispus sa accepte faptul ca modificarile institutionale si actiunile in forta lansate de DNA si Parchet erau necesare pentru aceasta perioada, fie si pentru a elimina convingerea incetatenita ca de la un nivel in sus exista persoane intangibile. E suficient sa vedeti doar ce se intimpla din acest punct de vedere la vecinii bulgari. Dar ce ne facem cind in locul Monicai Macovei ne vom trezi cu Victor Ponta in fruntea Justitiei?!
   Cu toate acestea e greu de gasit o formula „linistita" si „nedureroasa" pentru a face institutiile statului sa intre treptat in normalitate si sa iasa de sub control politic. Am uitat prea repede cum cu doar cu putina vreme in urma Ovidiu Iane era ridicat de pe strada, fiind banuit ca trimisese pe Internet un text care il incrimina pe Adrian Nastase, iar procurorul Cristi Panait se arunca de la o fereastra in imprejurari nu tocmai limpezi. Pina la urma ramine sa decidem, dincolo de spectacolul mediatic care este in mare parte atent orchestrat, daca preferam sa traim intr-un regim de tip Basescu, imprevizibil si poate obositor, sau preferam mai degraba „normalitatea" marca Nicu Vacaroiu.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii