Surprizele nespectaculoase de la Oscar

Seara Oscarurilor din 2010, desi organizata spectacular, la standardele cu care ne-am obisnuit, nu o sa ramina in memorie prea mult timp. Au existat surprize, au aparut premiere pentru istoria Oscarurilor, nu au lipsit momentele hazlii sau emotionante, glamour-ul a fost la inaltime, si totusi nu am avut multe lucruri remarcabile. A fost doar un spectacol de intretinere a traditiei.

Surpriza furnizata de The Hurt Locker, cistigator a 6 Oscaruri, inclusiv a poturilor pentru regie si cel mai bun film, este considerata de multi o surpriza exagerata si previzibila in acelasi timp. Este si parerea mea, desi mi-a placut filmul foarte mult. Principala problema a filmului, care decupeaza citeva zile din viata unei unitati insarcinate cu dezamorsarea bombelor in Irak, este ca nu are o linie narativa inteligibila, in care personajele se dezvolta si se explica. Pelicula este compusa de fapt dintr-o succesiune de episoade care adauga vag elemente la profilul personajelor, dar nu le integreaza intr-o poveste. Desigur, procedeul este utilizat pentru a sugera absurdul razboiului, care nu duce nicaieri. Curajul exceptional, lipsit de emfaza, deseori iresponsabil, admirabil totusi, al personajului principal refuza explicatiile. Nu-i ghicim resorturile interioare. Este doar o forma de functionare intr-o situatie exceptionala care il predispune pe eroul nostru la inadaptare in viata obisnuita de acasa (cum putea sa lipseasca aceasta tema clasica din filmele americane de razboi!?). In rest, suspans, realism dur si efecte speciale. Cam putin pentru „cel mai bun film" de Oscar, dar impresionant pentru o productie independenta, cu buget redus.

Liderul efectelor speciale din acest an, Avatar, este si marele invins. Avatar a fost victima propriului succes si a anvergurii sale monumentale. Cea mai scumpa productie din istorie, realizata dupa intreg retetarul Hollywood-ului, revolutionara prin modul in care foloseste tehnologia 3D, a avut ghinionul sa fie prinsa de ceremonia Oscar-urilor pe un reflux de entuziasm al publicului. Daca decernarea s-ar fi produs acum citeva luni, cind surpriza era maxima, ar fi cistigat fara doar si poate en fanfare. Un soi de mucalitism international contagios i-a corodat pas cu pas sansele la Oscarurile mari. Un film cu un buget zdrobitor, facut de un abonat al Oscarurilor si al productiilor monumentale (James Cameron, producator al „Titanicului"), nu ar fi fost potrivit intr-un an de criza economica si nici nu ar fi facut bine – tocmai pentru ca parea cistigator previzibil – fabricii de surprize a Academiei Americane de Film. Este adevarat, filmul are o poveste SF destul de banala, plina de clisee si de elemente ideologizate. Dar nu ar fi fost primul de acest fel care ar fi cistigat Oscarul. Din acest punct de vedere, i s-a facut o nedreptate, pentru ca, altfel, filmul este coerent, cu anvergura, are poveste, are mesaj si, mai ales, este frumos, spectaculos vizual. Cine l-a vazut a avut sigur senzatia ca asista la o cotitura in istoria cinematografiei.

Sandra Bullock (interpreta din The Blind Side a unei binefacatoare stilata, modesta si perseverenta) si Jeff Bridges (in Crazy Heart pe post de cintaret country ravasit de alcool si dezordine amoroasa, care isi gaseste pina la urma calea) au meritat pe deplin premiile pentru cei mai buni actori in roluri principale. Sandra Bullock a avut un an bun, aparind si in comedia spumoasa The Proposal, dar a luat la fel de meritat si Zmeura de Aur pentru rolul din All About Steve. Jeff Bridges, cu stilul sau bizar de interpretare, trebuia sa ia acest premiu, dupa mai multe nominalizari. De altfel, nici nu a avut concurenta serioasa, spre deosebire de Sandra Bullock, care a concurat cu Meryl Streep, Helen Mirren si revelatia Carey Mulligan. Pentru ca a venit vorba de An Education, este de facut o mentiune speciala pentru acest film cu farmec, continind o drama morala – care a fost doar nominalizat, dar nu a cistigat nici un Oscar. Cristoph Walz, cistigatorul Oscarului pentru rolul secundar din distopia Inglourious Basterds, pina acum cunoscut doar in spatiul german, a fost o surpriza extrem de placuta prin prestatia sa completa in rolul unui nazist minat de o competenta perfida.

Povestea sordida din Precious, impresionanta si infioratoare, a adus filmului mai multe nominalizari si doua Oscaruri. La Inglourious Basterds se ride gros, ca un fel de razbunare pentru Holocaust, dar se ride fals si jignitor pina la urma. Up in the Air, un film despre arta disponibilizarilor, vine foarte bine intr-o perioada in care criza economica si somajul fac ravagii. Julie & Julia are un umor interesant; District 9 tinteste in primul rind spre amatorii de SF; The Last Station este o excelenta drama istorica despre Lev Tolstoi; Invictus se inspira tot din istorie, mai precis din povestea lui Nelson Mandela si a apartheidului; Sherlock Holmes il arata pe eroul lui Arthur Conan Doyle intr-o postura neverosimila si kitsch de karatist omnipotent; A Single Man este o drama a singuratatii si depresiei care aduce cu The Visitor, din 2008.

Comparind cu Oscarurile lui 2009, productia cinematografica de anul acesta este mai modesta. Sa nu uitam, in 2009 a fost vorba de Slumdog Millionaire, The Curious Case of Benjamin Button si, preferatele mele, The Reader, Revolutionary Road, Frost/Nixon, Milk, Changeling, Doubt, The Duchess etc. Filmele pentru Oscarurile din 2009, mai putin spectaculoase tehnic, cistiga prin poveste, prin profunzime, prin dilemele etice pe care le ridica.

  Oscarurile din acest an au continuat disputa dintre filmele cu buget redus, dar profunde, inteligente, si productiile scumpe, spectaculoase, dar populist-previzibile. Se pare ca viitorul este al productiilor din prima categorie. Oscarurile acest semnal il dau de citiva ani.