Taxa pe isterie

Tentatia de a compara caderea FNI cu alte crahuri financiare este irepresibila. Comparatiile se pot face oricind si cu orice. Judecata prin analogie este rationamentul intelectual cel mai facil; el tine de o inclinatie profunda si elementara a intelectului nostru. Dar aceasta nu explica mare lucru. Fondul National de Investitii nu a fost nici Caritas, nici SAFI, nici Dacia Felix, Columna, Albina, BIR sau Bancorex.
Similaritatile, mai cu seama in ce priveste dividendele acordate investitorilor, ca si o lipsa de transparenta in functionare sint frapante, intr-adevar.
Dar exista si diferente. FNI functiona pe o piata relativ reglementata si se bucura de o buna imagine publica, spre deosebire de Columna Bank, ca sa nu mai vorbim de Caritas. Ne putem intreba daca autoritatea de resort, Comisa Nationala a Valorilor Mobiliare, si-a facut pe deplin datoria. CNVM ar trebui sa ne explice de ce a permis un portofoliu atit de mare de actiuni necotate pe piata, daca legea limita clar acest lucru. De asemenea, ne putem pune o serie de intrebari in legatura cu implicarea unor institutii financiare de stat si a unor persoane din conducerea lor in aceasta afacere.
Din datele pe care le avem pina acum, pare destul de clar ca prabusirea FNI nu poate fi pusa, la fel ca in alte cazuri aparent similare, pe seama unei inginerii financiare care s-a bucurat de complicitatea statului si a cercurilor politice. Cei care au cumparat actiuni la FNI au facut-o in cunostinta de cauza. Ei trebuiau sa se intrebe de unde vine o dobinda atit de mare, dublul ratei inflatiei, intr-o tara a carei economie a cunoscut un sever declin in ultimul deceniu. Acesti investitori aveau deja nu numai exemplul Caritas sau al SAFI in fata, dar si pe cel al unor banci la fel de generoase. Ei stiau la ce risc se supun.
Exista in lumea romaneasca un amestec exploziv de naivitate, daca nu de prostie, de dorinta de imbogatire rapida, de incredere in solutii miracol, pe de o parte, iar, pe de alta, de isterie apocaliptica si de incredere in zvonuri. Este ceea ce apropie crahul FNI de alte scandaluri. Din acest punct de vedere, caderea FNI este un soc natural, inevitabil, salutar, igienic.
Este, de fapt, uimitor felul in care oamenii cad victima acelorasi trucuri. In acelasi timp, investitorii sint doar pe jumatate vinovati. Caderea FNI putea fi macar atenuata, daca in desasurarea sa nu s-ar fi conjugat o suita de factori specifici lumii romanesti post-comuniste. Este vorba, mai cu seama, de atitudinea presei.
Sa ne amintim ca toata afacerea a pornit dintr-o eroare (cel putin la prima vedere) de informare din partea unui ziar local din Cluj, care, acum citeva saptamini, a publicat o notita despre recalcularea actiunilor la fondurile de investitii. Informatia fost corectata a doua zi de Uniunea Nationala a Organismelor de Plasament Colectiv. Se parea atunci ca totul va trece; administratorii Fondului au trimis un avion cu bani la Cluj pentru a potoli panica si au deschis treizeci de linii telefonice pentru clienti. Dar, la citeva zile, apare un virulent pamflet, publicat ca editorial intr-un mare ziar bucurestean, care acuza FNI ca ar fi, de fapt, un Fond National al Invirtelilor. La scurt timp, FNI si-a anuntat incapacitatea de a face fata solicitarilor de rascumparare a certificatelor.
Faptul ca ambele publicatii sint apropiate PDSR ne poate da unele idei. Probabil, insa, ca ar fi o pista falsa. Important de observat este faptul ca ambele se adreseaza unui public conservator, in general, format din pensionari, si practica un virulent discurs apocaliptic. Printr-un ciudat joc al sortii, aceste ziare si-au condamnat propriul public.
Daca ignoram orice alta culpa, in cazul FNI, cele doua ziare, dintre care unul este considerat cel mai serios din tara, s-au comportat cu un neprofesionalism scandalos. Acelasi lucru pare sa se petreaca acum in cazul BCR: o notita neglijent redactata, intr-un scandalos si lipsit de responsabilitate stil senzationalist, pe fondul unei sensibilitati generale in raport cu stabilitatea institutiilor financiare, a pus in stare de panica deponentii celei mai mari banci de stat din Romania.
Nu este vorba insa doar de erori legate de activitatea de documentare si redactare. Cazul FNI era cunoscut de ani buni in presa romaneasca. De bine de rau, se pare ca administratia actuala reusise sa coboare procentul de actiuni necotate de la saptezeci la suta la patruzeci la suta, in numai un an de zile. Cu toate acestea, nici un ziar n-a atras atentia din timp asupra situatiei reale de la FNI, n-a intreprins analize si anchete jurnalistice. Dimpotriva, ani de zile, FNI a fost considerat o minunata poveste de succes.
Aceasta complicitate prelungita s-a datorat atit lipsei de profesionalism, cit si unei grave inculturi deontologice. Abia acum se constata ca presa de informatii generale, aceea care formeaza opinia publica, nu are jurnalisti specializati pentru acest tip de afacere. Ei nu exista pentru ca nimeni nu-i solicita. Sintem intr-un cerc vicios: daca publicul vrea doar scandaluri legate de sex si sport, patronatul n-ar nici un interes sa promoveze jurnalisti competenti in acest domeniu. Ei trebuie bine platiti si au nevoie de o totala independenta de opinie, pentru a-si mentine credibilitatea. Este un fel de fatalitate: nu poti deveni bogat sau macar prosper uitindu-te la telenovele sau citind presa de scandal.
Faptul ne arata la ce foloseste o presa buna, credibila si bine informata. In fapt, presa romaneasca, fie aceasta scrisa ori electronica, nu traieste din credibilitatea oferita de demersul publicistic in sine, ci din publicitate. FNI a fost unul dintre cei mai generosi clienti ai ziarelor noastre, la fel cum se arata astazi pletora de "banci populare" care au rasarit in ultimul timp. Aceasta dependenta, care poate fi benefica, in unele circumstante, se arata a fi fatala maturizarii presei romanesti. Poate ca aceasta este lectia cea mai importanta a afacerii FNI. (Florea IONCIOAIA)