Tirania fericirii

Pe linga civilii necombatanti, razboiul din Irak a facut mai ales victime printre posesorii ilegali de bun simt, vorba unui filosof clandestin in viata. In general, rareori am avut ocazia sa auzim mai multe absurditati decit in legatura cu acest razboi. Nu trebuie sa ne mai amintim de pacifistii violenti de pe strazile marilor orase occidentale, de alianta pentru legalitate internationala a Chinei (care controleaza de ani buni cit se poate de legal Tibetul) si a Rusiei (care a pacificat cit se poate de legal Cecenia si sustine un regim marioneta la Tiraspol). Ultima din aceasta lunga serie, mi s-a parut a fi decizia unor state care se invecineaza cu Irakul de a nu recunoaste nici un guvern irakian sustinut de administratia militara de ocupatie de aici.
Nimeni nu trebuie sa se intrebe ce-ar fi fost Kuweitul astazi fara armata americana, care sa o scape de mina legala a lui Saddam, Arabia Saudita, daca nu cumva si Turcia sau Egiptul fara umbrela politica, banii si buna credinta americane. Mi-ar fi placut ca la aceasta decizie sa se asocieze Germania, care si ea s-a eliberat singura de sub tirania lui Hitler. Americanii sint buni mai ales atunci cind mor pentru tine.
Se poate imagina ca de fapt tinta comunicatului este mai ales populatia acestor state, in raport cu care acesti lideri nu pot oferi explicatii credibile privitoare la problema centrala a invaziei americane: deficitul de cultura democratica din aceasta parte a lumii. Intrebarea care s-ar putea pune este urmatoarea: de ce nu au ripostat aceste tari la fel atunci cind Saddam ocupa si tiraniza Irakul? Cu ce era mai legitim Saddam decit armata de ocupatie americana? De ce este tirania unui arab sau musulman mai legitima decit controlul politic al unei puteri democratice straine?
Orice discutie de acest fel ar fi extrem de inconfortabila pentru lumea arabo-musulmana in general. Cultura publica araba reprezinta in acest moment nucleul dur al vechii ordini politice bazate pe exercitarea dominatiei prin violenta si pe lipsa de interes fata de problema libertatii. Faptul ca mai toti arabii prefera tirania lui Saddam libertatii pur si simplu, indiferent de unde vine aceasta este o forma tragica de orbire colectiva. Se intelege ca ar fi fost mai chic ca eliberarea de sub Saddam sa vina de la poporul irakian insusi. Dar probabil ca acest tip de asteptare este o iluzie. Rareori, popoarele se pot elibera singure de o asemenea tiranie. Cu cit tirania este mai aspra cu atit posibilitatea rezistentei la opresiune este mai redusa.
Am putea pune aceasta oroare fata de libertate exclusiv pe seama religiei? Din ultimul Eurobarometru, ce are ca tema atitudinile fata de stiinta ale lumii europene, un fapt iese in evidenta cu autoritate: pozitia turcilor. Intr-un clasament in care Rom?nia se afla pe la mijloc, iar Ungaria, pe primele locuri, alaturi de tarile nordice, pe ultimul se afla Turcia, singura tara masiv musulmana a Europei.
Se poate specula mult pe aceasta tema. Este cunoscut dinamismul Ungariei si esecurile sistematice economice si politice ale Turciei. Fara sa fi fost ocupata vreodata de cineva, Turcia nu a reusit niciodata sa se modernizeze suficient in masura de a se autogestiona. Stiinta a format gindirea moderna, increderea in ideea de rationalitate si de perfectibilitate a lumii.
Probabil insa ca religia joaca mai mult un rol de purtator decit acela de sursa a valorilor antimoderne. Arabii au avut in Evul Mediu o buna cultura stiintifica. Intr-o buna masura lor li se datoreaza prezervarea culturii antice pagine, mai cu seama aristotelice. De altfel, tarile musulmane au astazi una din ratele cele mai mari de scolarizare universitara din lume. In toate universitatile occidentale prin care am fost, musulmanii alcatuiesc o proportie enorma in raport cu alte comunitati lingvistive straine.
Traditia stiintifica araba face referinta insa nu numai la o stiinta contemplativa, dar mai ales la o stiinta fara valori, fara societate. Astfel, cunoasterea este redusa la tehnologie. La masinile Toyota, la automatele Kalasnikov, la rachetele Scud si asa mai departe. Uneori insa acestea nu functioneaza, iar de cele mai multe ori nu se autogenereaza, de unde dependenta atit de frustranta a lumii arabe de inteligenta si tehnologia occidentale. Este vorba de ruptura dintre cunoastere si practica, dar mai ales dintre cunoasterea teoretica si reflectia politica.
Mai cu seama politica este un domeniu fara nici o traditie in lumea musulmana. Cel putin din cite cunosc, nu exista nici un interes sistematic pentru felul in care se poate guverna rational o societate si mai ales despre conditiile perfectibilitatii raporturile sociale si a conditiei umane. In acest fel, cunoasterea este inteleasa complet rupta de referentialul sau ideologic, respectiv de ideea de libertate.
Modernitatea s-a nascut tocmai prin acceptarea ca libertatea nu este negociabila decit in raport cu limitele libertatii celorlalti. Aceasta presupune o permanenta dezbatere, confruntare, autolimitare voluntara etc. Nu-mi amintesc sa fi intilnit pe undeva studenti din tarile arabe care sa se ocupe de ceea ce in Europa se numeste stiinte sociale. Or, stiintele sociale si umaniste sint cele care in buna masura reproduc astazi sistemul de valori occidental. Aceste discipline care par multora inutile cultiva gindirea critica, dezbaterea libera si autointerogatia. Ele creeaza bazele culturale ale libertatii.
Atunci cind oamenii pot fi in dezacord asupra mai tuturor problemelor societatii si accepta ca aceasta este natural, ei accepta un intreg sistem de valori, care are in centrul sau libertatea individuala, iar apoi ca problemele societatii ii privesc pe toti, intrucit fiecare poate participa la jocul social. Multa lume s-a indignat de suportul pe care l-a avut presedintele Bush in rindul populatiei americane, insa acesti critici au ignorat faptul ca in marile orase americane se protesta masiv contra presedintelui, ca sa nu mai vorbim de ce se intimpla in restul Occidentului. In schimb, nimeni nu a vazut ceva similar in vreo tara araba contra lui Saddam.
Gindirea axiomatica nu creeaza cetateni si oameni liberi. Cine nu are dubii in legatura cu sine este un om fericit, dar cind o comunitate este lipsita de aceasta calitate, fericirea este prea mare si sfirseste prin a deveni o povara. t
(Florea IONCIOAIA)