Tragedia Radu Mischiu

Ceva s-a intimplat cu nabadaiosul premier Radu Vasile in ultimele zile. Daca acum citeva luni spunea, plin de siguranta, ca arunca manusa in partid si ca alta functie decit cea de presedinte al PNTCD nu-l intereseaza, in urma cu doua zile, intr-o emisiune televizata, premierul nu excludea posibilitatea retragerii sale definitive din viata politica. Nu atit acest mesaj surprinde, opinia publica fiind deja obisnuita cu acrobatiile sale verbale, cit unele fapte recente care arata ca Radu Vasile se afla, de un timp incoace, intr-o continua defensiva politica. Sa simta oare actualul premier ca i se apropie sfirsitul mandatului? Un posibil raspuns in putem gasi in chiar unele din declaratiile sale, dar si in unele aspecte ale evenimentelor recente.
Sa clarificam, mai intii, cum poate avea loc caderea Guvernului? Potrivit legii, sint doar doua cai: prin demisia acestuia sau prin adoptarea unei motiuni de cenzura, in urma retragerii increderii Parlamentului . Ultima cale pare putin probabila, sau cel putin nu este la indemina opozitiei. Dar nu este total exclusa.
Mai intii, sa trecem in revista sursele de la care poate surveni caderea actualului premier:
Opozitia: Nu exista nici o indoiala ca o buna parte a opozitiei, in special PDSR si PRM, vrea alegeri cit mai repede. Ori, pentru aceasta, primul pas care trebuie facut este inlaturarea Guvernului. Cum se poate face acest lucru, vom vedea mai incolo. Credem insa ca trebuie aratate si motivele pentru care cel putin PDSR doreste acum guvern de tehnicieni care sa organizeze alegeri anticipate.
Pe de o parte, liderii acestui partid isi dau seama ca detin acum un procent maxim de preferinte electorale. Pe de alta parte, momentul optim al alegerilor, care ar favoriza net opozitia, este primavara anului viitor. Dupa o iarna care se anunta crincena pentru foarte multi romani, coalitia actuala poate suferi o infringere catastrofala. Insa experienta anterioara a demonstrat ca pregatirea alegerilor dureaza intre trei si patru luni. Deci, pentru ca alegerile sa aiba loc in februarie, maximum martie, pregatirea acestora ar trebui sa inceapa chiar de luna viitoare.
Fireste, PDSR nu prea are sanse sa demita Guvernul printr-o motiune de cenzura. Cel putin momentan, coalitia se prezinta suficient de unita. Asadar, lui Ion Iliescu ii ramine calea de a provoca, prin presiuni, demisia echipei lui Radu Vasile. Aici intra in scena sindicatele si, se pare, asistam deja la un astfel de scenariu. Cele patru mari confederatii sindicale au anuntat saptamina trecuta ca, incepind cu 15 noiembrie, vor incepe mari actiuni sindicale, cu scopul explicit de a determina demisia Guvernului. "Vom scoate la strada, zilnic, cel putin 10.000 de oameni. In maximum o saptamina dam jos Guvernul", declara, vineri, liderul CNSLR Fratia, Pavel Todoran. Existenta unei legaturi intre sindicate si PDSR a reclamat-o, recent, chiar premierul Radu Vasile: "Legatura dintre pozitia PDSR si manifestarile confederatiilor sindicale este limpede. Miscarile sindicatelor erau programate inca din vara; in clipa de fata, aceste miscari nu au forta necesara pentru a produce schimbari, dar sint un semn clar ca se intra in campanie electorala".
Va reusi sau nu Ion Iliescu sa-si duca planul la bun sfirsit? Greu de apreciat. Riscul PDSR este insa acela ca, daca nu va reusi sa impuna alegerile anticipate, isi va epuiza mesajul electoral prea devreme. Lucru care, fara indoiala, va fi platit in campania care va avea loc spre sfirsitul anului viitor.
Coalitia guvernamentala: Planul PDSR poate reusi insa si prin pulverizarea solidaritatii coalitiei, cu ocazia asumarii raspunderii Guvernului in Parlament pentru adoptarea Legii functionarului public, cel mai probabil luna viitoare. Acest scenariu este insa putin probabil. Coalitia, evident, nu neaparat in intregul ei, pare insa sa-i pregateasca altceva lui Radu Vasile. Unele surse din zona puterii afirma ca Radu Vasile ar putea fi inlaturat la inceputul anului viitor, oricum, dupa consumarea momentului Helsinki – 11 decembrie – cind Consiliul Uniunii Europene va face efectiva decizia de a invita la negocieri de aderare noi state est-europene. O astfel de informatie este credibila, avind in vedere ca Radu Vasile are deja foarte multi adversari in PNTCD care, in ultima perioada, s-au preumblat destul de des pe la Cotroceni.
O situatie ingrata pentru Radu Vasile poate surveni din faptul ca el isi doreste presedintia PNTCD, nicicum o alta functie. Declaratia sa in acest sens i-a facut, fara indoiala, mai multe deservicii decit l-a avantajat. Adversarii sai au devenit brusc mai radicali si, totodata, se pregatesc deja sa treaca la fapte. Sansa politica a lui Radu Vasile este sa-si duca mandatul pina la capat, in speranta aparitiei primelor rezultate ale reformei, pe care sa le contabilizeze politic. Adversarii sai din partid stiu acest lucru si, la momentul oportun, vor face tot ce le sta in putinta pentru ca planurile actualului premier sa nu se implineasca. Iar cea mai eficace metoda va fi inlaturarea lui intr-un moment in care gestul sa nu fie favorabil opozitiei.
Una din declaratiile recente ale lui Radu Vasile, cea facuta duminica la emisiunea televizata a politologului Stelian Tanase, indica faptul ca actualul premier a devenit din ce in ce mai constient de surprizele care-i pot veni din partea coalitiei. El a dat de inteles ca stie despre unele planuri, din interiorul PNTCD si nu numai, care vizeaza inlaturarea sa. Prin linia sa mai degraba independenta, Radu Vasile si-a asigurat, cel putin pina acum, sustinerea PD si chiar a UDMR. Dar si-a pus in pericol sustinerea PNTCD si acest lucru ar putea sa-l coste insusi viitorul sau ca om politic. O tragedie a premierului Radu Vasile care, insa, s-ar putea dovedi extrem de folositoare poetului debutant Radu Mischiu. (Claudiu RAUS)
Subventia pentru inteligenta
Greva studentesca de toamna a inceput. Mai apatica, lenesa, dezbinata si desprinsa de realitate ca niciodata. La fel de palida si debusolata precum societatea. In zece ani de zile, istoria miscarilor greviste studentesti s-a dovedit un imitator perfect al starii de spirit populare. Ele au parcurs aproximativ acelasi itinerariu ca societatea romaneasca, cu cereri si revendicari de fond alimentate de vechile asteptari paternaliste si letargie intelectuala. Putem spune ca a fost o suprapunere de interese intre dolentele generale ale unei societati care priveste statul ca pe o agentie de asistenta sociala si revendicarile multor studenti care inca mai inteleg Ministerul Educatiei Nationale ca pe un Bancorex care-i poate subventiona la infinit.
Revendicarile grevei din acest an sint standardizate: spatii de cazare, reduceri la tot felul de taxe, sali de studiu, ceva acces la informatii si, pentru prima oara, o problema exotica: dreptul studentilor de la Facultatea de Teologie la protest. In suma aceasta de revendicari, in mare parte imposibil de realizat in aceasta perioada, nu se regaseste in nici un fel experienta grevelor trecute. Cu aceeasi lipsa de memorie si abordare ingenua a problemelor, multi studenti se dovedesc la fel de conservatori ca si marea masa a populatiei. Un clip publicitar care se repeta la fiecare pauza a telenovelei-an universitar: "Sintem geniile natiunii si, ca sa nu ne suparam ori sa fugim din tara, aveti grija de noi, caci noi sintem stindardul poporului". Deci, o pozitie sociala avantajoasa este considerata in mod denaturat un privilegiu.
La Iasi nu se poate vorbi de o miscare unitara a studentilor. Suflul revoltei ii gaseste curios de divizati. Improvizind din mers, adaugind revendicari dupa ce greva fusese deja anuntata, pentru organizatori pare ca, mai mult decit revendicarile propriu-zise, a contat indeplinirea planului de toamna la proteste. Liga Studentilor pare a avea in prim-plan un program sindicalizat de revendicari, cu o finalitate legata de validarea noilor lideri ai Ligii, si mai putin o pliere pe necesitatile reale ale studentilor pe care ii reprezinta. Unele ligi, precum cea a economistilor, au aflat abia cu o zi inainte ca se pregateste o greva. Altele, pe cale de a se naste, precum Asociatia Studentilor Romani, contesta legitimitatea actualei Ligi si o acuza de interese politice, precizind ca urmareste retrocedarea bazei materiale a UASCR, fostul patrimoniu al UTC. In ipoteza in care Casa studentilor trece in administrarea Ligilor, apar citeva intrebari. Cum se va administra aceasta cladire? Cine va alcatui organismul de management al institutiei? Cum se va pastra destinatia initiala ? Cine va mai da bani pentru reparatii, dotari si cine va imparti profitul?
Din pacate, greva nu propune nici o solutie de profunzime. Studentii nu-si fac iluzii ca ceva s-ar putea rezolva peste noapte. A ascuns cineva spatiile de cazare pina acum? Este greu de crezut ca studentul se mai iluzioneaza ca cineva acolo sus urmareste golirea caminelor. El cunoaste posibilitatile economice ale invatamintului actual. Devine evident ca miscarea are un mare grad de inadecvare la problemele reale ale viitorului licentiat. Nevoile studentului nu constau in primul rind in cele citeva reduceri de transport ori subventii pentru camine sau sume mai mari pentru burse. Nici in taxele care se percep pentru recuperarea unor cursuri. Problemele studentilor ramin inadecvarea materiilor studiate la cerintele economice actuale si necesitatea unei informatii accesibile si in timp util. N-am auzit nici o Liga cerind pina acum functionarea non-stop a bibliotecilor, si nici n-a fost o problema de viata si de moarte accesul extrem de redus la internet.
Pina acum, n-a fost introdus nici un instrument prin care sistemul de invatamint superior de stat sa incerce constientizarea studentilor. Una dintre solutii, trecerea la regimul de taxe in universitatile de stat, este abia in regim experimental. Cum s-a dovedit in intreaga lume, pare calea cea mai potrivita si cea mai scurta pentru modificarea profilului unui student. Atunci vom avea greve impotriva sistemului care incurajeaza mediocritatea universitarilor si nu proteste impotriva taxelor pentru restante. Prin actualele greve, paradoxal, studentii militeaza pentru statutul unei categorii sociale privilegiate: burse de la stat, subventii pentru cazare si transport, fara a ramine datori cu nimic acestuia. Aceasta pentru ca studentul roman inca mai pleaca de la prezumtia ca statul ii este dator pentru inteligenta sau cunostintele de care a dat dovada la un examen de admitere. Atit timp cit tinarul nu este responsabilizat in nici un fel de faptul ca, pentru stiinta lui, se cheltuie bani, acesta va cere in continuare, la fel de constiincios, ceea ce a devenit sistemul de invatamint superior. Un fel de asistenta sociala pentru inteligenta.(Mihai CHIPER)