Ultimul an de pace

Cancelariile tarilor europene forfotesc in asteptarea unui moment istoric previzibil de aproape noua ani, de cind NATO a atacat Serbia pentru a-i proteja pe albanezii din Kosovo. Interventia armata nu a fost vazuta cu ochi buni de europeni, decizia fiind una exclusiv politica, iar razboiul a lasat in urma o provincie care inca nu si-a gasit un loc in Europa. De fapt, toata lumea stie ce va urma, insa nimeni nu cuteaza sa recunoasca ceea ce se va intimpla imediat dupa proclamarea independentei: faptul ca provincia se va alipi imediat Albaniei. Probabil ca pe asta si mizeaza cei de la Bruxelles, cind afirma ca Uniunea Europeana se va grabi sa recunoasca noul stat. O Albanie mare ar presupune mai putine cheltuieli din fondul comunitar decit un Kosovo in care anarhia continua sa domine viata celor aproximativ un milion si jumatate de locuitori. In provincie sint concentrate forte militare sub mandat ONU, in numar de aproximativ 17.000 de oameni, dintre care 86 sint romani. Pe linga acest efectiv, UE incearca sa mai aduca 1800 de politisti si juristi pentru sustinerea politiei si justitiei din Kosovo, in perspectiva cresterii tensiunilor legate de proclamarea independentei.

De partea cealalta, sirbii nici nu vor sa auda de pierderea unei parti din teritoriul lor. Pozitia lor este sustinuta de Rusia, care va bloca in Consiliul de Securitate ONU recunoasterea internationala a unui Kosovo independent. Nu este limpede pina unde vor merge rusii de aceasta data, dar e clar ca Occidentul nu se va opri pina la capat. Rusii si-au bagat discret coada in timpul razboiului din NATO si Serbia: i-au ajutat pe sirbi sa doboare un avion invizibil american si i-au derutat pe aliati sa loveasca Ambasada Chinei din Belgrad. Iar lovitura de imagine au dat-o la finalul razboiului, cind primele trupe straine de mentinere a pacii care au intrat in Kosovo au fost cele rusesti. Chiar daca astazi Kosovo face parte dintr-o enclava mai mare de state inconjurate de tari membre NATO si UE, ar fi o greseala subestimarea reactiei sirbo-ruse la proclamarea unilaterala a independentei de catre albanezii majoritari din Kosovo. Moscova incearca acum sa mai traga de timp, cerind prelungirea negocierilor, in vreme de albanezii nu concep nici o zi de intirziere, iar tarile occidentale dau semne de nerabdare. Fiecare isi calculeaza cu grija pasii urmatori, pentru ca e limpede ca gestul va alimenta focarele latente create de miscari de secesiune din mai multe tari, inclusiv din Uniunea Europeana.

Romania, prin vocea ministrului Apararii, pare sa se alinieze, ca de obicei, taberei yes-menilor. Poate ca ar fi un bun prilej ca Bucurestiul sa se abtina, cel putin o vreme, de la a lua o decizie si sa incerce sa impuna un punct regional de vedere, asa cum si Polonia a tinut in sah Uniunea pe tema proiectului de tratat constitutional, cu citeva luni in urma. Bucurestiul ar avea si motive: NATO ne-a "abandonat" in afara scutului antiracheta, ba chiar ne-a aprovizionat cu tehnica militara second-hand la pret de prima mina. Guvernul Tariceanu ar putea sa-si manifeste fermitatea in acest sens la Bruxelles, dupa cum si-a demonstrat deja vitejia cu taxa de prima inmatriculare. Avem, asadar, ce pune la bataie. Ramine de vazut daca am avea si cu cine sa punem problema pe tapet.