Vertijul CNSAS

Dupa o suita intreaga de contestari stridente, dupa ce chiar doi dintre membrii sai, Mircea Dinescu si Cazimir Ionescu, s-au decis sa organizeze un soi de conferinte de presa private scotind o masa in fata sediului institutiei pentru a vorbi public despre cum ar trebui de fapt sa aiba loc deconspirarea fostei Securitati, criza pe care o parcurge CNSAS a atins un punct critic. Iar decizia in cazul Monei Musca deja stiuta, desi neanuntata oficial, risca sa amplifice procesul accelerat de decredibilizare pe care il parcurge in prezent colegiul. Pentru ca oricare ar fi sentimentele unuia sau altuia fata de fostul deputat liberal, e greu de inteles cum se poate ca ea sa fie transformata peste noapte intr-un exponent al fostei politii politice comuniste. Si asta chiar daca unii o judeca cu un exces de asprime tocmai pentru ca dezamagirea lor a fost pe masura, lucru de inteles pina la un punct.
Sa facem un simplu exercitiu de logica. Daca parcurgem dosarul Monei Musca disponibil pe Internet, gest pe care multi dintre cei care o acuza vehement adesea nu se obosesc sa il faca, vedem ca recrutarea ei s-a facut strict pe „problema 1949”, adica altfel spus pe chestiuni legate de studenti straini. Asta nu o absolva cu totul de pacate, insa e greu sa identifici, cel putin din informatiile existente in acest moment, elemente de politie politica. Iata insa ca ea primeste totusi un astfel de verdict, in timp ce in aceeasi componenta CNSAS decide dupa contestatie ca judecatoarea Florica Bejenariu din Consiliul Superior al Magistraturii, despre care exista informatii ca a fost chiar platita pentru serviciile facute, e perfect in regula din acest punct de vedere.
Avalansa de dezvaluiri din presa, insotita de regula de un intreg sir de destainuiri, poate crea impresia ca, dupa ani intregi de lincezeala, in sfirsit CNSAS functioneaza. Realitatea e ca dosariada la care asistam se datoreaza mai degraba uriasei moristi informationale construite in jurul institutiei, decit rodul unei politici coerente a acesteia. E greu de spus cine se afla la manete. Probabil ca nici macar nu exista un singur responsabil. Se amesteca agenda celor care folosesc dosare ca munitie impotriva adversarilor politici cu o probabila strategie de decredibilizare generala, vizind de la mass media pina la societatea civila, orchestrata de oameni din serviciile secrete. Pentru ca nu poti sa nu devii suspicios atunci cind parcurgi lista dezvaluirilor securistice prin care s-au aruncat drept prada opiniei publice citeva nume apetisante, protejind comod tocmai personajele odioase care au fost cu adevarat responsabile pentru teroarea din acele vremuri, dintre care unii se gasesc bine mersi in Parlament sau controleaza afaceri de anvergura.
Ca tacimul sa fie complet, pe valul demascarilor apar in prim plan tot felul de personaje care doar cu greu pot fi suspectate de nelinisti morale majore. Sa fie de pilda vreo legatura intre legaturile apropiate ale lui Cosmin Gusa cu Iulian Vlad si faptul ca el pare sa se afle permanent, direct sau prin Lavinia Sandru, in avangarda dezvaluirilor in avanpremiera privind colaborarile cu Securitatea? Dupa cum nici resorturile care au stat la baza initiativei asociatiei Civic Media care a transmis la CNSAS liste nesfirsite de nume nu sint pe de-a intregul clare. Pe de alta parte, poate ca unii copii de securisti ar trebui sa fie ceva mai retinuti atunci cind ii infiereaza minios pe colegii lor acuzati de colaborare cu Securitatea. Nu de alta, dar ei stiu foarte bine ca dincolo de unele beneficii directe de care s-au bucurat pe atunci cei in cauza au fost si automat protejati de presiunea racolarilor.
Devine tot mai limpede ca CNSAS a ajuns in pragul blocajului exact in momentul in care discursurile avintate despre necesitatea unei curatenii morale generalizate au atins apogeul. Se discuta pe drept sau pe nedrept de trocuri politice. Scurgerile de informatii sint de domeniul evidentei, iar marele pacat nu e atit faptul ca au loc, ci ca par sa aiba loc destul de selectiv. Un motiv e acela ca asteptarile in ceea ce priveste institutia sint evident exagerate. Unii se grabesc sa decreteze ca de vina e faptul ca membrii colegiului sint desemnati de partidele politice, ceea ce creeaza din start o dependenta nesanatoasa intre acestia si cei care i-au propus. E aici o doza de adevar, mai ales daca urmarim de exemplu modul in care dl. Buchet, reprezentantul PRM, se straduieste sa-i protejeze atit pe Corneliu Vadim Tudor, cit si pe fratele acestuia, Marcu Tudor. Numai ca din pacate nu e foarte usor de imaginat o alta modalitate viabila de a desemna acest gen de organism. Un alt punct de vedere e acela ca CNSAS ar trebui fie desfiintat, fie transformat intr-un simplu administrator al dosarelor derobindu-l de sarcina de a da sau nu verdictul de politie politica, o sintagma tot mai contestata.
Numai ca, indiferent de pozitionarea fata de rolul si rostul CNSAS, nu putem sa punem in circa institutiei pacatele de care se fac vionovate atit clasa politica, cit si societatea romaneasca in ansamblu. Acest intreg sir de dezvaluiri a venit pe neasteptate si s-a transformat de la inceput intr-un show generos mediatizat. Nu am discutat cit de cit nici mecanismele terorii si psihozei colective impuse de fosta Securitate, nu am ierarhizat nicidecum responsabilitatile si mai ales nu am vorbit mai deloc despre ce asteptari avem de la acest proces. Amestecind lucrurile si lasind, se pare nu intimplator, in mod deliberat zone obscure, ajungem sa plasam in avangarda raului comunist oameni ca Mona Musca, in timp ce Ion Iliescu, care a facut parte nemijlocit din nucleul dur al fostului regim, ramine bine mersi in postura onorabila de lider al grupului senatorial al principalului partid din opozitie.