Caută 
3 MIN
Pe la inceputul anilor ’90, circula un banc aproape patriotic. «Ce ar trebui sa faca Romania pentru a se dezvolta? Sa declare imediat razboi SUA!». Destul de repede, dupa decembrie 1989, se instalase in rindul populatiei o profunda neincredere in capacitatea clasei politice de a reforma o tara bolnava de comunism. Sistemul politic instaurat de cuplul Iliescu-Roman, care face ravagii si astazi, salvase doar «tovarasii» si «structurile», nu si economia.
Dar vina cea mare apartinea de fapt alegatorilor. Ei girasera o conducere care, dupa cum se zicea pe atunci, mincase in ultimii cinci ani doar salam cu soia. Ingurgitarea mezelului cu gust de carton, ca dovada incontestabila a continuitatii pe aceste meleaguri, devenea supremul criteriu in aprecierea sentimentului patriotic. Cei care, din cauza represaliilor, fugisera din tara, spre a se inapoia dupa 1989, precum Ion Ratiu, de pilda, reprezentau tagma tradatorilor. Era necesar sa li se serveasca o lectie cit mai dura. Adevaratii romani erau doar cei din jurul lui Ion Iliescu. Ca unii dintre ei au fost deja dovediti drept agenti ai Moscovei nu mai conteaza.
Intre timp, pozitiile electoratului s-au mai nuantat, dar nu prea mult. Patriotismul a (re)devenit o stare de exaltare. Unii dintre romani (putini insa) au o parere senzationala despre propriul popor. Noi am inventat scrierea, mitologia greaca, luptele cu turcii si olimpiadele de matematica. Sintem urmasii vechilor atlanti, caci Atlantida a fost localizata undeva in Transilvania. Elucubratiile din "almanahele" anilor ’80 au iesit din nou la iveala. Noutatea consta doar in sustinerea cu vehementa a ideii unui complot universal care incearca subjugarea poporului. Acu’ 30 de ani, imuni la cabalele dusmanilor de pretutindeni, eram o tara care, condusa de un lider providential, isi construia un viitor luminos, sfidind orice obstacol. Sau, cel putin, asa cintau poetii.
Dar cei mai multi dintre romani au o parerea negativa despre propria tara. «Asta-i Romania!», auzi pe strada, in tramvai sau la televizor. Vorba e spusa cu lehamite, cu ura ori cu satisfactie. In orice caz, ea semnifica un mare blestem – ghinionul de a te fi nascut undeva unde nimic nu pare a merge. Sintem ultimii chiar si acolo unde ar fi trebuit sa fim printre primii. Totusi, cind vine momentul sa indicam niste vinovati pentru aceasta situatie dezastruoasa, fiecare ii vede in alta parte. Iar excluderea propriei persoane din orice zona de responsabilitate este de la sine inteleasa.
Recentele declaratii, mai degraba incoerente, ale pastorului Laszlo Tokes referitoare la autonomia Tinutului Secuilor au dat apa la moara frustrarilor tuturor romanilor. Dar daca, in ceea ce-i priveste pe «marii patrioti», reactia inflacarata intra intr-o logica a discursului patriotard, mai greu de explicat e atitudinea agresiva a «nepatriotilor». Ce apara acestia? Ultimul loc? Lenea? Coruptia? Sau vorbim iarasi de fiinta nationala? Aduce ea cu Ion Iliescu sau cu Traian Basescu? Din nou, discursul (fals) patriotic devine doar pretextul platirii unor polite. Direct sau prin ricoseu, presupusa lipsa de patriotism a secuilor trebuie sa loveasca in adversarul politic. Se cauta voturi, nu vinovati.
Dar e mai patriot cineva ca medicul Marin Burlea, care a demolat casa Culianu? Sau cineva ca Relu Fenechiu, care a incercat din rasputeri sa desfiinteze "Antibioticele", o marca de prestigiu a Iasului? Iar exemple de genul acestora sint nenumarate, peste tot in tara. Eu as spune ca nu. Pentru mine, la fel ca pentru J. Renard, patriotismul reprezinta plimbarile pe care le poti face pe jos in jurul satului tau. Dar sint unii care merg doar in automobile de lux si direct prin gradinile oamenilor. Si zbiara «Asta-i Romania!».
