Fereastra – intre jaluzele si perdele

Subtitlu

miercuri, 31 ianuarie 2007, 18:31
2 MIN
 Fereastra – intre jaluzele si perdele

In cazul in care credeati ca draperiile nu pot oferi nimic mai mult decit acoperirea ferestrei de privirile indiscrete, nu puteati sa va inselati mai amarnic! Din ce in ce mai mult draperiile sint preferate pentru aerul intim si romantic care il confera camerei, putind schimba o incapere aparent banala intr-un plina de personalitate.

De asemenea, prezenta draperiilor ornind ferestrele pot sa schimbe aspectul camerei. Pot face o camera sa para mai inalta, daca galeriile acestora sint amplasate imediat sub linia tavanului, sau pot da luminozitate daca au o culoare deschisa.

Draperiile albe, lungi, care cad pina pe podea au un stil care nu se va demoda niciodata. De mare efect intr-o camera deschisa la culoare.
Draperiile cu un imprimeu in carouri sint sic si merg la o camera tinereasca.

Pentru o camera de zi romantica sint necesare draperii dintr-un material textil pastelat si cu flori. De asemenea de mare efect sint si draperiile in doua straturi, cel de linga geam intr-o singura culoare, iar cel de deasupra cu un imprimeu (inflorat de exemplu), in aceeasi gama coloristica.

O alta idee ar fi sa va confectionati niste draperii tricolore. Impartiti spatiul dintre tavan si podea in 3, fiecare treime fiind o fisie de culoare diferita.

Pentru a nu incarca coloristica camerei va sugeram sa alegeti cele 3 culori in urmatorul mod: culorile benzilor de sus si de jos trebuie sa fie neutre, de exemplu doua nuante de bej, iar culoarea din mijloc sa fie culoarea predominanta in camera. De exemplu daca aveti mobila bleumarin alegeti pentru fisia din mijloc o nuanta de albastru inchis. Puteti proceda la fel pe verticala.

Si draperiile in doua culori sint o idee buna si lumineaza incaperea. Pentru partea de sus, aproximativ 20cm de la galerie, alegem o culoare mai inchisa, iar pentru restul o nuanta (din aceeasi gama), insa mai deschisa.

Aceste idei pot fi la fel de bine aplicate si in cazul perdelelor. Renuntati deci la jaluzelele verticale, cu aerul lor oficial, de birou si aduceti lumina si culoarea in casa.

Comentarii