Cresc emotiile la bacalaureat, incep probele scrise

duminică, 29 august 2010, 22:31
1 MIN
 Cresc emotiile la bacalaureat, incep probele scrise

Saptamina aceasta cei aproximativ 3.000 de absolventi de liceu care nu au promovat una sau mai multe dintre probele bacalaureatului din vara sau nu s-au putut prezenta la sesiunile din anii anteriori intra din nou in emotia probelor scrise.

Limba si literatura romana, matematica sau istoria, biologia, fizica sau chimia sint disciplinele la care acestia vor trebui sa dea dovada ca au acumulat un minim de cunostinte pe parcursul anilor de liceu. Prima dintre probe, care va fi sustinuta astazi, cu incepere de la ora 9.00, este cea de limba si literatura romana. In cursul zilei de miercuri, tot de la ora 9.00 se va desfasura proba obligatorie a profilului absolvit de liceeni, respectiv matematica pentru cei de la profilele reale si istorie pentru cei care au finalizat profilul uman.

Ultima proba va fi sustinuta in cursul zilei de vineri. Aceasta se pare ca a fost o piatra de rezistenta pentru absolventii care au sustinut bacalaureatul in prima sesiune, cea din vara. Proba la alegere din cadrul profilului, concret, examen scris la biologie, fizica sau chimie, a fost cea la care au picat cei mai multi candidati, aceasta fiind o proba noua introdusa in metodologia de examen de anul acesta.

Abia duminica, 5 septembrie, vor fi afisate primele rezultate, iar cele finale, dupa solutionarea contestatiilor, vor fi primite pe data de 9 septembrie.

Admiterea din toamna la universitatile de stat din Iasi incepe pe data de 6 septembrie, dar a fost prelungita cu o saptamina tocmai pentru ca acesti tineri sa isi definitiveze situatia scolara.

Comentarii